INTERVIU Cum trebuie sprijiniți psihoterapeutic copiii bolnavi de cancer

Într-un interviu acordat „Adevărul“, psihologul Mihai Copăceanu a explicat modul în care trebuie tratați din punct de vedere psihoterapeutic copiii diagnosticați cu boală canceroasă, dar și cum trebuie sprijiniți părinți acestora.

„Adevărul“: Pentru un părinte, diagnosticarea unui copil cu o boală oncologică poate cădea ca un trăsnet. De ce sprijin de specialitate au nevoie aceștia pentru a gestiona situația?

Mihai Copăceanu, psiholog: OMS estimează că anual 400.000 de copii vor dezvolta cancer în întreaga lume, printre cele mai frecvente tipuri fiind leucemia, cancerul cerebral, limfoamele și tumorile. Diferențele sunt în funcție de țară; în SUA, în 2020, erau 11.050 de copii sub 15 ani diagnosticați cu cancer. Pentru părinți, confirmarea diagnosticului de cancer la propriul copil reprezintă nu doar un șoc, cât o povară în complexitatea și profunzimea cuvântului. Pe de o parte, deoarece este greu de acceptat un asemenea diagnostic din cauza conotațiilor culturale pe care îl are în România, cu alte cuvinte, ne gândim la tot ce poate fi mai rău, și pe de altă parte, deoarece stabilirea diagnosticului reprezintă doar începutul unei perioade îndelungate și dificile care implică o serie de eforturi, de la multiple variante de tratament, analize medicale, costuri, restricții, stil de viață etc.

Părinții au nevoie de speranță și de încurajare și întreaga societate trebuie să știe că vorbim de boli vindecabile. Totuși, dacă în țările dezvoltate, peste 80% dintre copiii cu cancer sunt tratați și vindecați, România nu este o astfel de țară, de aceea rata este mult mai mică și ne confruntăm cu o serie de probleme, printre care îmbunătățirea accesului la tratament, inclusiv la medicamente și tehnologii esențiale, la diagnostic timpuriu.

De asemenea relația cu propriul copil, comunicarea diagnosticului și a implicațiilor sale, încurajarea copilului, toate implică un efort permanent și resurse suplimentare din partea părintelui.

Deși avem ghiduri clinice, recomandări, sugestii din partea specialiștilor, a altor părinți în aceeași situație, pentru fiecare caz este dificil. De aceea, în primul rând părinții, copilul și întreaga familie au nevoie de sprijin emoțional, de susținere constantă, de încurajare, deoarece pe întreaga perioadă a tratamentului și după tratament se pot confrunta cu temeri, îngrijorări, stări de anxietate și dispoziție depresivă.

Cum reacționează copiii la un astfel de diagnostic dur?

Spre surprinderea multor părinți, copiii, de multe ori, reacționează mult mai puțin negativ în fața bolii decât adulții, decât ne-am fi așteptat, copiii în inocența lor au o puritate, dar și o putere de a face față bolii și tratamentului, astfel încât reprezintă lecții de viață pentru adulți. Copiii fac apel la alte resurse specifice copilăriei și gestionează cu multă responsabilitate situaţia față de tratamentul medical și de restricțiile de viață. Copiii devin prietenoși cu cadrele medicale și cu ceilalți pacienți de vârsta lor și prezintă o altă aderență la tratament. Sunt mult mai optimiști decât părinții.

Cu ce probleme se luptă pacientul oncologic pediatric din România?

Ce lipsește cu precădere în România este în primul rând un plan de acțiune pe care părintele de oriunde din țară să îl cunoască, încă avem diferențe majore între copiii care provin din diferite zone ale țării, cu privire la accesul la servicii medicale de performanță, de la screening la tratament, și în funcție de veniturile familiei. Deci, vorbim de o inechitate, copiii din România cu diagnostic de cancer nu au șanse egale. De asemenea, lipsește sprijinirea financiară care să acopere costurile tratamentului în țară sau în străinătate. Nu știu rata exactă în România, dar în fiecare zi, în Marea Britanie, 10 copii sau tineri sunt diagnosticați cu cancer. În UK există strategii naționale cu scopul de a crește ratele de supraviețuire pentru toate tipurile de cancer la copii, pentru egalitatea șanselor la tratament, pentru tratament de înaltă calitate și asigurarea unor servicii multidisciplinare medico-sociale pentru copil și familie.

Cum sprijinim astfel de pacienți?

Copiii au nevoie de sprijin emoțional pentru a face față efectelor diagnosticului de la spitalizări repetate, la efectele adverse tratamentului (greață, oboseală, diaree, vărsături, dureri fizice), efecte secundare vizibile, cum ar fi căderea părului, creșterea sau pierderea în greutate, absențe îndelungate de la școală și gestionarea reacțiilor colegilor săi, simptome de anxietate și depresie. Există mult stres în viața familiei, există temere și după încheierea tratamentului despre reapariția cancerului și despre viitor.

Din fericire, întâlnesc cazuri pozitive și de bune practici mai ales în școală, când profesorii, diriginții și colegii devin foarte empatici cu elevul care se confruntă cu un astfel de diagnostic. Reprezintă de multe ori un real sprijin și niște parteneri în procesul terapeutic. Există o solidaritate de maximă emoție pe care mereu o apreciez. Am văzut deseori adolescenți unindu-se și organizând campanii de strângere de fonduri pentru colegii lor.

Specialist în adicții, Mihai Copăceanu este psiholog clinician specialist la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. El și-a aprofundat studiile de psihologie prin burse de cercetare la Bologna şi la Oxford.