După o pauză de 40 de ani, un nou tratament pentru tuberculoză
0În primele zile ale acestui an, Agenţia Americană pentru Controlul Medicamentelor şi Alimentelor (FDA) a autorizat punerea pe piaţă a unui nou tratament destinat cazurilor de tuberculoză multirezistentă, o formă care nu răspunde la antibioticele clasice şi care se întâlneşte în multe cazuri şi în România.
Noul tratament este un antibiotic, se numeşte Sirturo, este produs de laboratoarele americane Janssen Therapeutics, parte a companiei Johnson and Johnson (J & J), şi a fost aprobat după ce, timp de 40 de ani, nu a mai apărut niciun medicament nou pentru această boală. Sirturo şi-a dovedit eficienţa în cazul tuberculozei multirezistente în cadrul studiilor clinice.
Aceasta este o formă de TBC care nu răspunde la tratamentele clasice, adică la rifampicină şi la izoniazidă. Între 13% şi 20% din numărul total de cazuri de TBC din România sunt reprezentate de forma de tuberculoză multirezistentă, ţara noastră situându-se, de altfel, în topul statelor europene cu cea mai mare incidenţă a bolii. Principala cauză a apariţiei multirezistenţei este administrarea incorectă a tratamentelor de primă clasă care, dacă sunt folosite corect, sunt foarte eficiente împotriva bolii.
„Tuberculoza multirezistentă este o gravă ameninţare la adresa sănătăţii publice în întreaga lume, iar Sirturo este un tratament care, într-adevăr, le lipsea bolnavilor, ei nemaiavând alternative terapeutice de multă vreme“, a explicat medicul Edward Cox, reprezentant al FDA.
Antibioticul are efecte secundare notabile
Pentru un efect maxim asupra bacilului Koch multirezistent, Sirturo se va folosi în combinaţie cu alte tratamente antituberculoză. Aceste combinaţii au capacitatea de a neutraliza enzima care-i permite bacilului să se înmulţească şi să se răspândească în organism.
Noul tratament nu este însă complet lipsit de riscuri. „Sirturo are efecte secundare importante şi medicii trebuie să-l utilizeze raţional, doar în cazul bolnavilor care nu au nicio altă soluţie terapeutică“, recomandă dr. Cox.
Specialiştii avertizează că, de la formele multirezistente la tratament se poate ajunge la unele care nu se mai pot trata deloc, adică la cazurile de TB-XDR.
„Este vorba despre forme de boală rezistente la toate medicamentele cunoscute în prezent, adică şi la cele de linia întâi şi la cele de linia a doua de tratament", explică medicul pneumolog Anca Macri, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“.