INML deschide primul cabinet medico-legal pediatric: 370 de copii agresați fizic doar în 2025

0
0
Publicat:

Dr. Gabriel Gorun, medic primar de medicină legală, a spus că înainte de deschiderea cabinetului medico-legal pediatric, copiii erau nevoiți să aștepte în aceleași spații cu deținuți sau victime ale accidentelor, ceea ce era nepotrivit.

inml jpeg

Noul cabinet are infrastructură adaptată copiilor şi este situat separat de zona în care aşteptau oamenii cu diferite probleme medico-legale. Conform datelor colectate de către INML Bucureşti, în 2024, 500 de copii au trecut pragul instituţiei pentru examinări ale agresiunilor fizice (fete – 125, băieţi – 293) sau sexuale (fete – 72, băieţi– 10). În 2025, până la data de 11.11.2025, din cei 370 de copii examinaţi au avut agresiuni fizice (fete –95, băieţi – 211) sau sexuale (fete – 56, băieţi – 8).

„Situaţia era simplă: oamenii intrau indiferent de cazul pe care îl reprezenta fiecare dintre ei şi aşteptau în această sală, îndiferent de cazuistica medio-legală pe care o reprezentau: de la agresiuni în familie, hetero agresiuni, de la accidente rutiere, poate violenţe de altă natură, intoxicaţii cu substanţe psihoactive sau alcool, deţinuţi care sunt aduşi pentru evaluări sau persoane agresive care sunt încătuşate de poliţişti în urma dispunerii evaluării acestora. Se crea un context extrem de eterogen, care este un context traumatic mai ales pentru un copil.

Este un semnal că progresăm, că intrăm într-o normalitate, aceea de a proteja populaţii vulnerabile iar copiii fac parte din această populaţie vulnerabilă atât prin natura vârstei lor cât mai ales că adresabilitatea către un serviciu medico-legal vine într-un context traumatic teribil. Este instituţia medico-legală din ţară cu cel mai mare număr de prezentări, atât prin fapul că populaţia Bucureştiului şi adiacentă Bucureştiului se adresează INML-ului dar şi prin faptul că o mare parte din cazuistica din ţară care escaladează procesul expertal ajunge tot la INML.

Cred că şi un caz este destul, aş spune că este un platou, cel puţin din practica mea curentă de medic de gardă dar fiecare caz este o dramă, o traumă şi trebuie manageriat punctual cît mai bine. Orice astfel de caz reprezintă o posibilă reiterare a traumei pentru copil, o pierdere a încrederii viitoare în corpul medical, dacă el este în contact încă de la început cu corpul medical şi aici nu beneficiază de empatie adecvată şi o abordare integrată care să prevină revictimizarea”, a explicat pentru News.ro Dr. Gabriel Gorun.

Ce spune directorul INML despre cabinetul medico-legal pediatric

„Este un proiect pilot în jurul unei idei esenţiale: copilul victimă trebuie protejat, respectat, însoţit cu grijă pe întreg parcursul al evaluării medico-legale. În fiecare an sute de copii ajung la medicină legală, fie că sunt victimele agresiunilor fizice, violenţe domestice, agresiunilor sexuale, fie că necesită evaluări complexe în alte domenii precum gentică,precum evaluarea discernământului. În spatele fiecărei solicitări avem un copil, o persoană mică care are vulnerabilităţi care are de multe ori memorie traumatică, s-a întâmplat ceva rău cu el, când ajunge la noi trebuie să avem grijă să simtă că acel rău s-a terminat, de acum încolo o să-i fie mai bine.

Acest proiect este un angajament moral care arată că sistemul medico-legal trebuie să poată să fie adaptat nevoilor celor mai vulnerabili dintre noi. Sperăm ca acest cabinet să se replice şi în alte instituţii de medicină legală din ţară”, a mai explicat directorul INML.

Iniţiativa aparţine Asociaţiei pentru Victimele Infracţiunilor Sexuale, în parteneriat cu Fundaţia Notar 2006 a Camerei Notarilor Publici Bucureşti şi cu sprijinul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti. Inaugurarea a avut loc cu ocazia Zilei mondiale pentru prevenirea şi vindecarea exploatării, abuzului şi violenţei sexuale împotriva copilului.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite