De ce nu avem o campanie de vaccinare antigripală în România: „Le-a fost frică să nu-și piardă alegătorii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul sezonului rece și până în prezent în România s-au înregistrat patru decese cauzate de virusul gripal, iar numărul îmbolnăvirilor crește de o săptămână la alta, atrag atenția specialiștii.  Totul se întâmplă în contextul în care în România nu avem o campanie de vaccinare eficientă, consideră medicii.

pacient urcat in ambulanta
Gripa poate duce la complicații grave care pun viața în pericol. Arhivă

Săptămâna trecută, potrivit datelor INSP, au apărut peste 4.000 de cazuri noi de gripă, un număr aproape dublu față de săptămâna precedentă. Medicii avertizează că lipsa unei campanii de vaccinare bine gândite, lipsa acută de informație de care suferă populația, frica nejustificată a părinților care nu-și imunizează copiii de teama efectelor adverse, dar și lipsa masivă de implicate a autorităților de la nivel central sunt motivele pentru care an de an spitalele, camerele de gardă și cabinetele medicale sunt luate cu asalt de pacienți.

Medic: „Liderii de opinie au cea mai mare putere de convingere”

Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației medicilor de familie București-Ilfov, a declarat pentru „Adevărul” că gripa și-a intrat în drepturi mai devreme în acest an. Totul, în contextul în care noi încă nu am pus la punct o campanie pro-vaccinare eficientă, care chiar să funcționeze, să ajungă la populație și să fie convingătoare. „Să se fi vorbit începând cu luna octombrie pe la toate televiziunile și radio-urile despre ce este imunizarea, cum să ne vaccinăm și de ce s-o facem, să se fi vorbit despre gripă și riscurile acestei boli. Mai țineți minte în perioada pandemiei de COVID când președintele României s-a vaccinat oferind, astfel, un model de urmat și pentru oamenii de rând? În cazul gripei, de ce nu a procedat la fel? De ce nu au apărut în această perioadă președintele țării, miniștrii, alți lideri politici, voci importante din rândul societății civile care să militeze pentru vaccinare? De ce nu au avut acest curaj? Probabil pentru că am trecut printr-o campanie electorală și le-a fost frică să nu-și piardă alegătorii”, consideră medicul. Sandra Alexiu ne-a mărturisit că a insistat mult asupra acestui aspect. „Am insistat ca acest lucru să se întâmple, pentru că știam că este important pentru un popor care își vede liderii ca pe-o icoană de pus pe perete. Informația și imaginile s-ar fi propagat mai ales în online, mesajul ar fi fost transmis. Foarte mulți oameni ar fi urmat exemplul liderilor pe care îi susțin”. 

Însă, spune medicul, în România, la ora actuală, nici nu putem vorbi despre o campanie de vaccinare gândită în vreun fel. Pentru că noi, de fapt, nu avem deloc o campanie de vaccinare. „Nu există fonduri care să promoveze cu adevărat vaccinarea. Nu vezi decât niște mesaje anemice, difuzate la ore la care nimeni nu se uită la televizor”.  

Medicii, luați prin surprindere: „Față de anii trecuți, gripa a debutat mai repede în acest sezon”

Medicul a spus că se confruntă la cabinetul său cu un număr din ce în ce mai mare de pacienți bolnavi de gripă, printre care și copii. „Numărul bolnavilor a crescut încă de acum două, chiar trei săptămâni. Mi se pare că în acest an gripa a debutat mai repede față de anii trecuți. Și, atenție! Să nu uităm că se raportează oficial doar cazurile de gripă diagnosticate prin PCR, nu și cele diagnosticate prin teste rapide. De obicei, primii pacienți veneau din ianuarie încolo. De obicei, ne confruntam cu un vârf de gripă A, vârful cel mai mare, după care urma gripa B undeva prin luna februarie. Acum am ajuns să diagnosticăm încă din decembrie”. 

Iar medicii au fost luați puțin prin surprindere, căci nu se așteptau ca gripa să debuteze în acest sezon atât de repede. „Nu părea să fie un sezon mai grav ca în alți ani. Și, deocamdată, nici nu pare. Nu avem  multe cazuri de insuficiențe respiratorii și decese. Avem, însă, multe cazuri de gripă. Și este și normal, căci iarna ne adunăm în spații închise, ieșim mai rar afară, când ieșim stăm relativ puțin”. Apoi, evident, la asta se adaugă lipsa imunizării dar și tratamentele preventive luate după ureche. „Suntem în plin sezon de gripă pentru că nu ne vaccinăm suficient, nu ne protejăm suficient, nu mâncăm sănătos astfel încât să avem un sistem imunitar puternic. În schimb, credem în reclamele de la televizor, care ne descriu niște suplimente alimentare nemaipomenite dar care, în realitate, nu fac doi bani. Iar asta pentru că sistemul imunitar nu se hrănește cu ce ne prezintă reclamele”, consideră specialistul.

De ce nu se mai găsește vaccinul intranazal în farmacii

Medicul Sandra Alexiu atrage atenția că riscul cel mai mare de îmbolnăvire îl prezintă copiii mici. „La cabinet am multe cazuri de copii bolnavi pentru că părinții nu-i vaccinează. Unii nu cred în vaccin, alții se tem de reacțiile adverse, alții nu vor să-și traumatizeze copiii cărora le este frică de ac. Însă ce nu știu părinții este faptul că în farmacii a existat și un vaccin intranazal.  Și au fost foarte multe doze anul acesta, de patru ori mai multe decât în anii trecuți”, explică specialistul. Este vorba despre vaccinul gripal Fluenz Tetra care, însă, spre deosebire de vaccinul injectabil, expiră mai repede. „Vaccinurile injectabile expiră undeva în mai-iunie și vaccinurile intranazale au expirat pe 18 decembrie. Motiv pentru care după această dată nu s-au mai găsit în farmacii. Deci, trebuie cumpărat și administrat imediat ce apare pe piață. Adică în lunile octombrie-noiembrie. Noi ce facem, în schimb? Îl căutăm când începe valul de gripă. Normal că atunci nu-l mai găsim”, averzizează dr. Alexiu. 

medic Sandra Alexiu
Sandra Alexiu îndeamnă românii să se vaccineze împotriva gripei. Arhivă

Medic: „Ce alegi? O durere de câteva secunde sau riscul de a-ți pierde copilul?”

Vaccinurile clasice, pe de altă parte, se găsesc în toată perioada sezonului rece. Iar administrarea lor aproape că nu mai doare deloc. „Seringile sunt acum moderne, au ace anti- traumatice. Sunt extrem de subțiri, au vârful oblic, acesta intră razant în muschi, iar copilul nici nu simte înțepătura. Nu mai pui că totul durează extrem de puțin, una două secunde. Iar asta pentru că serul este într-o cantitate mică. Vorbim despre jumătate de mililitru. Este mai mare frica părinților decât cea a copiilor. Asta ține de educația medicală pe care acești oameni nu o au. Și noi aici trebuie să lucrăm”, mai spune dr. Alexiu.

Părinții, consideră medicul, trebuie să fie informați pentru a putea să-i informeze mai departe pe copii. Când vin la cabinet, cei mici trebuie să știe exact pentru ce vin. „Nu să fie păcăliți, să li se spună că nu vor păți nimic, iar apoi s-o vadă pe asistentă cu seringa. Este normal să prindă frică. Pe de altă parte, copilul plânge și la un naștere când face în maternitate vaccinul împotriva hepatitei B, plânge și la două luni când face celelalte vaccinuri, plânge totdeauna pentru că este o înțepătură și îl doare. Dar noi, ca părinți, trebuie să punem în balanță durerea de la înțepătură, care este punctuală și durează câteva secunde, cu boala care poate fi letală. Ce alegem? O durere de câteva secunde sau riscul să ne pierdem copilul?”

Dr. Sandra Alexiu este de părere că frica de vaccin este prezentă atâta timp cât suntem și rămânem sănătoși. Când ne îmbolnăvim, însă, uităm de orice frică și mergem la spital pentru imunizare. Dispare în acel moment orice urmă de antivaccinism „Când apare, de exemplu, un caz de meningită meningococică într-o școală, toți părinții intră în panică și acceptă tratamentul profilactic. Sau, dacă un copil calcă într-un cui, părintele dă fuga cu el să facă antitetanosul. Pentru că, de fapt, în subconștientul nostru frica de boală este mult mai mare decât frica de vaccin”.

Însă, continuă specialistul, când ești programat la vaccinare, începi să te codești, începi să-ți creezi tot felul de teorii. Te decizi doar când te afli în fața faptului împlinit. „Câteodată se întâmplă să fie prea târziu. În cazul meningitei meningococice, de exemplu, decesul survine în 48 de ore dacă nu se urmează tratament”. 

Educația pentru sănătate, o prioritate în școli 

Dr. Sandra Alexiu consideră educația pentru sănătate o prioritate în școlile din România și salută numirea lui Daniel David în funcția de ministru al Educației. „Sunt foarte fericită că a fost numit ministru al Educației pentru că este o persoană care discută despre educația copiilor pentru sănătate. În concordanță cu ceea ce a spus și ministrul Sănătății. Avem, în momentul de față, doi oameni care vorbesc despre educație pentru sănătate în școli și avem și un referendum în București care vorbește despre educație pentru sănătate în școli. Eu cred că este un moment pe care, dacă nu îl valorificăm, suntem de râsul lumii”. 

Acum, să vedem și cum va fi implementată această nouă politică. De dorit, se dorește, însă practica ne omoară de obicei. „Este foarte important cum va fi furnizată informația, căci trebuie să existe și oamenii care s-o livreze corect. Cineva avizat, specialiști în domeniu. Și trebuie să existe și dorință din partea profesorilor. Eu, de exemplu, am fost invitată, la un moment dat, să fac educație pentru sănătate unor elevi de gimnaziu. Însă, înainte de a mă prezenta în fața copiilor, mi s-a spus să evit subiectul educație sexuală”, a mărturisit cu părere de rău medicul Sandra Alexiu. 

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite