De 22 de ani, supravieţuitor al cancerului pulmonar: „Norocul meu a fost că m-am dus la timp la medic“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Badea, (foto dreapta) a fost diagnosticat cu cancer pulmonar la vârsta de 56 de ani, acum peste două decenii
Ion Badea, (foto dreapta) a fost diagnosticat cu cancer pulmonar la vârsta de 56 de ani, acum peste două decenii

ŞANSĂ Cancerul bronhopulmonar este cel mai agresiv tip de cancer. Însă, dacă este diagnosticat din vreme şi tratat corespunzător, există şanse mari de supravieţuire a pacienţilor. Cu atât mai mult cu cât, în ultimul timp, imunooncologia şi terapia ţintită au venit să dea o mână de ajutor în cazurile în care au apărut metastaze, deci cancerul s-a răspândit.

„Cancerul poate să apară la vârste din ce în ce mai mici. Noi ştim, de pildă, că un pacient de peste 45 de ani care este fumător are un risc mai mare decât înainte de vârsta de 45 de ani. Dar observăm adesea – şi este consecinţa unui tabagism activ început precoce, la vârste mici, cu un număr mare de ţigări – pacienţi cu tumori pulmonare şi la 35 de ani şi la 30 de ani. Asistăm la o «întinerire» a cancerului pulmonar“, avertizează prof. dr. Florin Mihălţan, medic primar pneumolog, şeful Clinicii Pneumologie III de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“ din Bucureşti. În plus, incidenţa acestui tip de cancer este în creştere în clasamentul general, 85% din cazurile de cancer bronhopumonar fiind consecinţa fumatului.

„Tumorile pot fi foarte înşelătoare“

Ca şi în cazul altor tipuri de cancer, şi cel bronhopulmonar este diagnosticat târziu. „În primul rând, aceste tipuri de tumori sunt foarte înşelătoare din punct de vedere al evoluţiei. De obicei, se pierde un timp preţios din momentul în care se instalează tumoarea până când explodează, până când apar simptomele. Din ce vedem în practica zilnică, în momentul depistării, cam 60%-70% din pacienţii respectivi sunt inoperabili“, mai spune prof. dr. Florin Mihălţan.

Aceasta înseamnă că acei pacienţi au avut o perioadă de cel puţin şase luni sau chiar un an de evoluţie a tumorii fără ca pacientul să simtă nevoia să meargă la medic. Aşadar, prima piedică în diagnosticarea precoce este una de educaţie medicală, să mergem la medic pentru consultaţii. „Screeningul activ în cancerul pulmonar, în unele ţări bogate, se face în populaţia activă cu ajutorul unei investigaţii numită CT. Şi este un grup-ţintă care se alege pentru că acolo este procentul mai mare: pacienţi peste 60 de ani, fumători, cu simptomatologie. Ei sunt aleşi şi fac această tomografie computerizată cu expunere joasă la radiaţii care de multe ori, din punct de vedere al raportului cost/eficienţă, aduce cancerele acestea la medic în fază incipientă“, explică universitarul.

Şi, nu în ultimul rând, cancerul pulmonar este depistat mai ales în stadii avansate pentru că există şi o problemă de diagnostic diferenţial, care ţine de medici. Potrivit prof. Mihălţan, de multe ori, boala capătă conturul unui nodul singular care trebuie supravegheat. „Noi avem nişte ghiduri care recomandă o anumită repetare a supravegherii imagistice – prin CT şi alte investigaţii – care se face la trei-şase luni. Unii dintre aceşti noduli se dovedesc benigni, alţii au o evoluţie lentă, dar malignă şi alţii explodează şi se extind rapid.“

Aceşti noduli sunt greu abordabili prin investigaţii uzuale şi, de cele mai multe ori, se propune un tip de intervenţie chirurgicală. „Or, un pacient care aude de intervenţie chirurgicală pentru un «nodulaş» este tentat să temporizeze. Şi am avut situaţii în care, deşi am discutat şi am expus riscurile care se pot ascunde în spate, această temporizare a fost de rău augur şi, ulterior, dintr-o formă operabilă de cancer s-a transformat într-o formă inoperabilă. Şi rapid.“

medic pacient tuse plamani

„Aveam o tuse seacă şi nu mai putem depune efort susţinut“

Ion Badea, fost profesor de sport, a fost diagnosticat la vârsta de 56 de ani cu cancer pulmonar. Acum, se află la peste două decenii distanţă de acel moment. „Au trecut 22 de ani. Norocul meu a fost că m-am dus la timp la medic. Aveam semne de vreo şase-şapte luni: tuse seacă, insuficienţă respiratorie, vedeam că nu mai pot depune un efort susţinut. Dar am pus totul pe seama tutunului. Fumam de la 14 ani, eram un fumător înrăit. Fumam până la 20 de ţigări pe zi“, povesteşte bărbatul.

Ion Badea mai spune că a fost la mare în concediu şi a intrat în mare să înoate ceva mai mult când a început să tuşească şi să scuipe sânge. „Acest lucru m-a îngrozit. Am întrerupt vacanţa şi m-am întors de urgenţă la Bucureşti, la Institutul de Pneumologie «Marius Nasta». Am găsit acolo nişte medici foarte competenţi care m-au trimis să fac o radiografie şi o spirometrie. La spirometrie eram sub 50% capacitate pulmonară. După ce medicul a văzut radiografia şi a discutat cu colegii, a dat verdictul: vă operaţi de urgenţă“. Perspectiva l-a speriat, astfel că a mers la alt medic care i-a recomandat însă acelaşi lucru. Aşa se face că s-a întors de urgenţă la „Marius Nasta“ unde, în trei zile, a fost operat.

„Tusea a fost cea care a dat sângele afară din formaţiunea tumorală. Deci, cel care tuşeşte şi scuipă sânge trebuie văzut de un medic specialist şi să facă o radiografie, pentru că sunt semne care dau de gândit“, completează prof. Mihălţan.

Şi astăzi, în fiecare an, merg la control

Legat de simptome sunt două capcane, adaugă universitarul: „Fumătorul este un tuşitor matinal. Dacă se observă schimbarea caracterului tusei, îngreunarea respiraţiei, scăderea în greutate, apariţia junghiului la respiraţie – toate sunt semne ale progresiei formaţiunii tumorale. Domnul Badea a avut această şansă să scuipe sânge. Vederea sângelui are un impact emoţional puternic care îl determină pe pacient să meargă la consult imediat. Din păcate, nu toate tumorile permit această vizualizare a unui simptom stringent care să trimită la medic“.

În cazul lui Ion Badea, cancerul era încă în fază operabilă. „Medicul care mi-a pus diagnosticul m-a luat de mână şi m-a dus la chirurgie, pentru că nu ştiam unde să mă duc. Eram rătăcit şi supărat. Mi-au extirpat lobul stâng inferior. Cu recomandarea ca, după ce ies din spital, să iau legătura cu un medic oncolog. Din nou a fost o lovitură pentru mine, pentru că mă gândeam că, dacă am suferit o operaţie, am scăpat de cancer. Am făcut însă şase cure de citostatice şi am rămas sub supravegherea medicului oncolog timp de şase luni“, mărturiseşte bărbatul. În primii cinci ani de la operaţie, pacientul a mers la control de specialitate de două ori pe an, şi o dată pe an, după aceea. „Şi astăzi, în fiecare an merg la control. Şi fac anumite teste funcţionale, inclusiv o radiografie. La testul de spirometrie mă încadrez în valorile normale.“

După această experienţă, Ion Badea nu doar că s-a lăsat de fumat, dar, în fiecare an, din primăvară şi până toamna târziu, merge la munte. „La 56 de ani, după acest diagnostic, mi s-a propus să mă pensionez şi am refuzat. Lucram ca profesor de educaţie fizică. Am primit nişte sfaturi extraordinare de la medicul meu care m-a depistat şi m-a salvat: să merg acolo unde e mult aer curat, la munte, în parc şi să fac mişcare. Am făcut economii, mi-am cumpărat o rulotă şi am început să merg la munte, în special după ce am ieşit la pensie. Din mai până în septembrie stau la munte. După operaţie, la Institut am făcut gimnastică medicală pentru a reînvăţa să respir. Nici nu m-am mai gândit la fumat. Dar m-am şi ferit de mediul în care se fumează. Pentru că şi acum, după 22 de ani, mă deranjează fumul de ţigară.“

Simptomele, neluate în seamă de pacienţi

Din nefericire, majoritatea pacienţilor consideră simptomele ca fiind minore şi merg la medic abia atunci când calitatea vieţii este foarte alterată şi după ce au pierdut deja 20-30 de kilograme. „Am situaţii de genul acesta în care pacientul are dureri, în special noaptea, şi sunt sufocante, greu de stăpânit şi, în acele situaţii, tumoarea deja sapă în perete, în os, deci are o extindere care spune mult despre operabilitate sau inoperabilitate“, dezvăluie prof. dr. Mihălţan.

Cancerul domnului Badea era în stadiul I incipient. „Şi aici există oferta chirurgicală, care este binevenită. Tipurile de intervenţie chirurgicală sunt diferite, în funcţie de extensia tumorii. Poate să fie scos un plămân – dacă tumoarea este foarte mare, sau se poate scoate doar un lob. Depinde de extensie, de localizare, de precocitatea depistării. După aceea, în multe situaţii, se trece la faza a doua: un tratament oncologic – chimioterapie, radioterapie. Menţionez că o parte dintre aceste formaţiuni tumorale, dacă sunt depistate tardiv şi sunt extinse, în prima fază nu aduc suficiente argumente pentru operabilitate, dar după trei cure de citostatice şi de radioterapie, pot reintra în zona operabilităţii. Asta ar fi nota optimistă la cazurile inoperabile“, completează prof. Mihălţan.

În momentul în care oamenii pierd un plămân au senzaţia că viaţa lor a luat sfârşit. „Am pacienţi care au făcut o astfel de operaţie de 15-20 de ani şi îşi văd în continuare de activităţile lor. După operaţie, intră într-un program de reabilitare în care, cu ajutorul fizioterapeutului, reînvaţă să respire, să întărească musculatura. Programul are rolul să-l obişnuiască pe pacient să compenseze lipsa unui lob sau a unui plămân prin ceea ce are la dispoziţie la momentul respectiv – plămânul care a preluat toată funcţia“, explică pneumologul.

Imagine indisponibilă

În ultimii ani, au apărut scheme moderne de tratament

Ultimii ani au fost marcaţi de apariţia unei multitudini de medicamente şi de scheme moderne de tratament care aduc şanse în plus de supravieţuire, mai ales în cazul pacienţilor cu metastaze. „Am asistat în ultimii ani la progrese remarcabile în tratamentul cancerului bronhopulmonar, progrese care ne-au ajutat pe noi, medicii, să aplicăm terapii personalizate pacienţilor. De unde toţi pacienţii făceau înainte cam acelaşi lucru, chimioterapie şi radioterapie, faptul că s-au înregistrat progrese remarcabile în diagnostic a dus la aplicarea în prezent a unor terapii personalizate pentru pacienţii noştri“, subliniază conf. dr. Laura Mazilu, medic primar oncolog.

Biomarkerii arată ce tratament este în beneficiul pacientului

Ceea ce recomandă acum ghidurile medicale de specialitate este testarea pacienţilor pentru anumite mutaţii. „Nu mai facem acelaşi lucru pentru toată lumea, ci încercăm să identificăm acele categorii de pacienţi care beneficiază de terapii specifice. Şi aici vorbim practic de mutaţiile EGFR şi ALK, lucruri pe care le facem în practica clinică, din biopsia tumorală sau din probele citologice sau din ADN-ul circulant, deci din biopsia lichidă. Se identifică aceste mutaţii care practic ne creionează profilul de pacient care beneficiază de terapii-ţintă“, adaugă conferenţiarul.

Accesul la testarea EGFR şi ALK în România este gratuită, prin vouchere furnizate de firmele de medicamente, mai spune aceasta. „Aceste testări se fac în laboratoare cu acreditare de calitate – până la obţinerea rezultatului avem un timp destul de scurt, de 7-10 zile, după care putem să luăm decizia pentru pacientul respectiv, dacă beneficiază de terapie-ţintă.“

Conf. dr. Mazilu explică traseul pacientului cu cancer pulmonar: „Practic, circuitul pacientului cu cancer bronhopulmonar este, în general, de la medicul de familie – acolo unde se prezintă pacientul simptomatologie – la medicul pneumolog, care joacă un rol extrem de important la această categorie de pacienţi pentru că el, prin practicarea bronhoscopiei, ne furnizează materialul de care avem nevoie, apoi la chirurgul toracic, de asemenea. Proba care este recoltată este trimisă în laboratorul de anatomie patologică şi, de aici, din momentul în care diagnosticul de cancer bronhopulmonar este confirmat, pacientul ajunge la oncolog. Oncologul solicită testarea acestor mutaţii activatoare EGFR, ALK, trimite proba la laboratorul de biologie moleculară şi, ulterior, rezultatul se întoarce la oncolog, care ia decizia de aplicare sau nu a terapiei personalizate, în funcţie de rezultatul care îi parvine. În principiu, faptul că diagnosticul a progresat atât de mult ne ajută pe noi să alegem pentru pacientul nostru tratamentul cel mai corect în urma căruia ştim că pacientul are beneficii maxime“.

Dacă sunt diagnosticate aceste mutaţii, atunci pacientul va beneficia de un anume tratament – cu inhibitori tirozinchinazici. Dacă nu are mutaţii activatoare şi are alţi biomarkeri, cum este expresia PDL-1, de exemplu, atunci pacientul va beneficia de imunoterapie în primă linie, mai spune conferenţiarul. „În cancerul bronhopulmonar sunt foarte mulţi biomarkeri, noi testăm pentru EGFR , ALK şi PDL 1.“

Imagine indisponibilă

Testarea biomarkerilor ar trebui să fie simultană

O problemă ar fi că aceste testări nu se fac simultan, ci pe rând, ducând la irosirea, în unele cazuri, a unui timp preţios. Cu cât s-ar reduce timpul dacă aceste testări ar avea loc simultan? „Probabil că cel puţin la jumătate. Noi avem în acest moment situaţii când pacientul, de la momentul diagnosticului până la demararea unui tratament, pot să treacă şi două luni, ceea ce este foarte mult şi un asemenea test ne-ar scurta timpul semnificativ. Când avem toate testele făcute, evident, nu mai avem decât să începem un tratament personalizat“, afirmă dr. Cătălin Costovici, medic primar oncolog.

Timpul s-ar putea prelungi şi mai mult cu această testare secvenţială în cazul epuizării probei de ţesut, ceea ce ar presupune efectuarea unei noi biopsii. „De multe ori, nici nu poţi să iei o nouă biopsie, s-ar putea să rămâi fără biomarkeri şi s-ar putea să nu poţi să iei o decizie corectă. Deci testarea unică ne-ar ajuta şi pe noi, pentru că pacientul ar veni cu toate testările făcute şi ar scurta foarte mult timpu în care pacientul ajunge la doctor şi are acces la terapie“, completează conf. dr. Mazilu.

„Chimioterapia şi radioterapia rămân terapia standard“

Un lucru trebuie să fie clar însă: noile terapii nu-i ajută pe toţi bolnavii de cancer bronhopulmonar, ci doar pe aceia care au mutaţiile în cauză. „Chimioterapia şi radioterapia rămân totuşi terapia standard, să nu ne amăgim. Imunoterapia şi terapia ţintă au indicaţie foarte clară în momentul acesta:  e vorba de cancerele metastatice, subliniez. Cancerele au mai multe stadii – stadiile iniţiale sunt operabile şi apoi pacientul urmează o terapie adjuvantă – că e chimio sau radio; vorbim de stadiile local-avansate, unde avem tratamente preliminare operaţiei pentru că, în general, pacienţii sunt inoperabili, dar îi putem transforma în operabili şi avem stadiile metastatice – subiectul discuţiei noastre despre terapiile personalizate şi imunoterapie. Deci chimioterapia, radioterapia rămân vioara întâi în continuare, nu sunt înlocuite de imunoterapie. Imunoterapia şi terapia-ţintă se adresează unui profil destul de limitat de pacienţi. Poate că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, imunoterapia va intra şi în stadiile local-avansate. Dar mai e ceva până acolo“, explică dr. Costovici.

Conf. dr. Laura Mazilu avansează câteva cifre: „Noi utilizăm aceşti biomarkeri în principal în cancerul bronhopulmonar non-small-cell, care reprezintă 85% din cancerele bronhopulmonare. Din astea 85%, mutaţiile EGFR la populaţia caucaziană sunt undeva la 15%, deci aceşti pacienţi pot practic beneficia de terapii-ţintă anti-EGFR, 4% de terapii ALK, 28% sunt PDL -1 pozitiv peste 50%, ceea ce înseamnă că pot beneficia de imunoterapie în primă linie. Iar restul de pacienţi beneficiază de chimioterapie. Deci chimioterapia nu a fost înlocuită. Avem perspectiva să intrăm în viitorul apropiat cu chimioterapie şi imunoterapie în primă linie, pentru că rezultatele au arătat că aceste asocieri aduc beneficii suplimentare pentru supravieţuire. Chimioterapia nu poate fi înlocuită în prezent de terapiile moderne“.

Din iulie, a intrat în compensare o nouă moleculă

Din luna iulie a acestui an, a intrat în compensare o terapie imunooncologică, fiind aprobat şi protocolul în baza căruia medicii oncologi pot prescrie gratuit medicamentul pacienţilor. Este important de reţinut că medicamentul este primul şi singurul agent anti-PD-1 aprobat în monoterapie pentru tratamentul de primă linie la pacienţii cu cancer pulmonar metastatic, altul decât cel cu celule mici – NSCLC, non-small cell lung carcinoma – şi scor tumoral PD-L1 ≥ 50%, fără mutaţii tumorale EGFR sau ALK pozitive, explică conf. dr. Laura Mazilu. „Accesul pacienţilor români diagnosticaţi cu cancer pulmonar în stadiu metastatic la terapii inovatoare este absolut necesar, în condiţiile în care această afecţiune se situează pe primul loc în România în rândul bărbaţilor diagnosticaţi cu cancer, atât ca număr de cazuri noi, cât şi ca număr de decese, şi începe să devină o cauză frecventă ca incidenţă şi mortalitate şi în rândul femeilor, după cancerul mamar, de col uterin şi colorectal“, conchide medicul oncolog.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite