Ce este hantavirusul, infecția din cauza căreia a murit soția lui Gene Hackman. Cum se transmite

Betsy Arakawa, soția actorului Gene Hackman, a murit în februarie 2025 din cauza sindromului pulmonar cauzat de hantavirus, o boală răspândită de obicei de rozătoare, a declarat medicul legist în cadrul unei conferințe de presă.

Gene Hackman și soția, Betsy Arakawa/FOTO: Profimedia

Gene Hackman și soția sa, Betsy Arakawa, au murit la o săptămână distanță din cauze diferite, în casa lor din Santa Fe, New Mexico, luna trecută, au declarat vineri autoritățile. 

Gene Hackman a murit la vârsta de 95 de ani, în jurul datei de 18 februarie din cauza unei „boli cardiovasculare hipertensive și aterosclerotice, boala Alzheimer fiind un factor semnificativ”, a declarat Dr. Heather Jarrell, medic-șef de investigații.

Soția acestuia, Betsy Arakawa, a murit la 11 februarie 2025 din cauza sindromului pulmonar cauzat de hantavirus. Nu se cunoaște modul în care femeia a contactat boala. De obicei, (agricultorii și lucrătorii forestieri) sunt cei mai expuși riscului de expunere la rozătoare infectate.

Potrivit The Conversation, există cel puțin 38 de specii recunoscute de hantavirus în întreaga lume, dintre care 24 provoacă boli la om. Este considerat un virus rar, dar este, de asemenea, probabil să fie subdiagnosticat în multe zone ale lumii, deoarece simptomele inițiale pot fi confundate cu răceala și infecțiile virale asemănătoare gripei.

Hantavirusurile sunt împărțite după zona de proveniență, adică din Europa, Asia și hantavirusul Puumala, care folosește ca gazdă șoarecele de câmp, precum și virusul Hantaan și virusul Seul, purtate de șoarecele de câmp vărgat și șobolanul brun comun.

Virusul provoacă o febră hemoragică cu sindrom renal (HFRS) - sângerări din diferite zone ale corpului și diferite grade de afectare renală. Estimată a afecta 150.000 de persoane anual, această afecțiune este de obicei reversibilă. Unii pacienți pot dezvolta nephropathia epidemica - o formă mai ușoară a virusului.

De partea cealaltă, hantavirusurile din „lumea nouă”, întâlnite în America de Nord și de Sud, provoacă sindromul pulmonar provocat de hantavirus (HPS), care tinde să fie mai sever decât HFRS.

Virusul afectează plămânii și inima, mai exact transportul oxigenului în organism. În America de Nord, cel mai frecvent tip de hantavirus este virusul Sin nombre, răspândit de șoarecele cerb. În America de Sud, virusul Andes, adesea transmis de șobolanul pigmeu cu coadă lungă, este cel mai frecvent.

Cum se transmite

Boala este cauzată de inhalarea de fecale, urină sau salivă de rozătoare - adesea din cauza deranjării cuiburilor și excrementelor de rozătoare în timpul curățeniei. Mai rar, hantavirusul este transmis prin mușcături și zgârieturi de la animale infectate.

În urma studierii cercetărilor asupra tulpinii adnes în America de Sud, s-a constatat că nu există dovezi suficiente pentru a confirma că se poate transmite și de la om la om. Perioada de incubație a hantavirusului este relativ lungă, de obicei de două până la trei săptămâni, dar poate ajunge până la șase săptămâni, acesta fiind și motivul pentru subraportarea cazurilor.

Diagnosticul se bazează de obicei pe simptome și istoric, deși testele de laborator pot detecta anticorpi la hantavirus în serul uman.

Virusul provoacă o modificare a permeabilității celulelor care căptușesc vasele de sânge, astfel încât lichidul se scurge în locuri în care nu ar trebui, cum ar fi plămânii și rinichii. De asemenea, reduce numărul de trombocite din sânge, reducând coagularea sângelui, astfel încât sângele se scurge din organe și vase.

Hantavirusul pare, de asemenea, să împiedice apoptoza - când organismul ucide celulele ca răspuns la infecția virală - astfel încât organismul nu poate să scape de celulele infectate la fel de eficient, ceea ce prelungește virusul.

Persoanele cu vârsta de peste 70 de ani sunt cele mai predispuse să moară de hantavirus, în timp ce unele antigene leucocitare umane - markerii sistemului imunitar care verifică care celule aparțin corpului și care nu - prezintă un risc crescut de boală severă.

Simptome

În cazul infecțiilor din „lumea veche” care duc la HFRS, simptomele sunt scăderea tensiunii arteriale și apoi la scăderea debitului urinar. Pacienții pot avea nevoie de dializă pentru a proteja rinichii. Cei infectați vor prezenta apoi un debit urinar crescut pentru a elimina excesul de lichid colectat în stadiul anterior al bolii. În cele din urmă, pacienții intră în faza de convalescență cu oboseală și dureri musculare.

În cazul HPS, simptomele apar la opt săptămâni de la expunere, fiind vorba de o deteriorare rapidă, pe măsură ce lichidul umple plămânii, făcând respirația dificilă. Mulți pacienți necesită ventilație mecanică, cum ar fi oxigenarea cu membrană extracorporală - un tip de suport vital în care sângele este pompat în afara corpului către un aparat inimă-pulmon.

În stadiul final al bolii, producția de urină va crește semnificativ, deoarece organismul încearcă să elimine excesul de lichid. Cu un tratament precoce, majoritatea persoanelor cu SHP se recuperează complet, fără efecte de durată, însă rata mortalității poate ajunge la 40%.

Cum poate fi prevenit și tratat

Cel mai bun mod de a preveni infecția cu hantavirus este de a păstra împrejurimile lipsite de rozătoare. Curățarea cu dezinfectant este esențială pentru a vă asigura că zonele sunt lipsite de fluide și fecale de rozătoare. Lăsați dezinfectantul sau înălbitorul să înmoaie zona timp de cel puțin cinci minute înainte de a curăța cu materiale absorbante. Bineînțeles, trebuie purtate mănuși și o mască în permanență.

În cazul tratamentului, acesta este orientat spre gestionarea simptomelor cu oxigenoterapie. Medicamentele antivirale ribavirină s-au dovedit a fi mai benefice pentru HFRS decât pentru HPS. În Coreea de Sud se utilizează vaccinul anti-hantavirus, care a generat un răspuns imun bun și a fost bine tolerat pentru prevenirea HFRS, dar rezultatele pe scară mai largă sunt neclare.