Cât de importantă este colaborarea dintre medic şi pacient

Pentru pacientul suferind şi îngrijorat, întâlnirea cu medicul „vindecător” stă sub semnul emoţiilor. Încrederea, deschiderea şi profesionalismul stau la baza unei relaţii ce trebuie privită ca un parteneriat pentru sănătate.

Peste 40 la sută din succesul terapiei este asigurat de relaţia pe care pacientul o are cu medicul său. Dincolo de pregătirea profesională a cadrului medical şi de progresele medicinii în materie de diagnosticare şi de tratare, componenta umană rămâne catalizatorul care face lucrurile să funcţioneze.

Deciziile, în cunoştinţă de cauză

Cu cât relaţia decurge mai firesc, cu atât pacientul este mai mulţumit. Sentimentul că nu este ascultat îi provoacă acestuia frustrare şi este unul dintre cele mai frecvente motive pentru care va cere şi părerea altor medici. Acest lucru presupune un efort suplimentar, întârzie diagnosticul şi poate duce la discontinuităţi în evaluarea completă a cazului.

„Cred că medicul trebuie să fie în primul rând om. Din acest punct de vedere, am întâlnit şi medici buni, dar şi medici aroganţi, lipsiţi de tact, care cred că deţin adevărul absolut şi care nu par deschişi unui dialog", spune Alexandru Lăpugean, grafician, în vârstă de 29 de ani. 

Indiferent că este vorba de o boală cronică, de un prim control sau de o intervenţie chirurgicală, pacientul are nevoie să fie informat de către medic. La modul ideal, el îşi pregăteşte de acasă lista de nelămuriri şi trece peste stresul provocat de halatul alb.

„Uneori, experienţele mai puţin plăcute îl fac pe pacient să nu mai adreseze nicio întrebare, de teamă să nu îl supere pe medic, mai ales dacă este vorba de o intervenţie chirurgicală, de exemplu. Eu simt nevoia să înţeleg boala, tratamentul, cu avantaje şi cu dezavantaje, ca să accept să fac ceva într-o anumită direcţie", completează Alexandru.

Schimbarea stilului de viaţă, o dublă provocare

În ceea ce priveşte bolile cronice, cum ar fi hipertensiunea arterială, necesitatea unei bune relaţionări între cele două părţi este imperioasă. Tratamentul în aceste boli presupune, în primul rând, schimbarea stilului de viaţă, adică a obiceiurilor alimentare, a celor legate de activitatea fizică, de fumat, iar aceasta este rezultatul unei negocieri între medic şi pacient. 

„Este mult mai greu să îl determini pe un pacient să îşi schimbe stilul de viaţă decât să îi dai medicamente", ne spune prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Programului Naţional de Prevenţie Cardiovasculară, din Timişoara. „Contează mult să ţii cont de personalitatea lui, să îl informezi, dar şi să îi oferi mai multe variante de tratament, unele mai radicale, altele mai blânde", completează medicul.

Un rol-cheie în această ecuaţie îl joacă medicul de familie. Acesta ajunge să îşi cunoască pacientul mai bine decât alţi medici, pentru că are ocazia să îşi formeze despre el o imagine de ansamblu, medical şi social. În plus, îi este aproape toată viaţa.

„Tocmai de aceea, pacientul trebuie să simtă că poate veni cu sufletul deschis la medicul său, că îi poate vorbi deschis. Dacă acest lucru nu se întâmplă, nu este nicio ruşine şi chiar trebuie să îşi caute un alt medic de familie, pentru că în joc sunt sănătatea şi confortul lui", subliniază medicul de familie Călin Ciubotaru din Bucureşti.

Dincolo de caz, omul

Că un bolnav are nevoie de mult mai mult decât de medicamente devine evident în cazul bolnavilor cu probleme psihice. Răbdarea medicului, calitatea lui de a înţelege şi de a readuce pacientul pe linia de plutire sunt cruciale. „Este şi impropriu spus «pacient», vorbim despre persoane aflate într-un moment de criză al vieţii lor. Iar o vorbă bună ajută mult", este de părere Alexandru Paziuc, medic primar psihiatru la spitalul din Cîmpulung Moldovenesc.

Doamna Gabriela Tănăsan, care i-a fost pacientă în '93 şi apoi colaboratoare, poate să confirme acest lucru. Diagnosticată cu tulburare depresivă severă cu preocupări obsesivo-fobice, doamna Tănăsan a avut nevoie de timp pentru a reuşi să comunice cu medicul în cadrul şedinţelor de psihoterapie. Pentru că ajunsese să se simtă „ca un vas plin, care stă să dea pe afară", a ales să-i scrie o scrisoare, în care şi-a pus ordine în gânduri.

În 1995, a dat curs invitaţiei doctorului Paziuc de a se implica în activităţile Fundaţiei pentru Sănătate Mintală „Orizonturi", ceea ce pentru dumneaei reprezintă un alt fel de terapie. „Pacientul are nevoie şi să se simtă motivat, util, atât în spital, cât şi după ce revine în comunitate şi în familie", subliniază medicul.

Psihologia medicală, un domeniu tânăr şi fragil

Atitudinea medicului faţă de pacient depinde şi de pregătirea pe care o are în acest domeniu. Dincolo de personalitatea sa şi de înclinaţia lui către o bună comunicare cu cei pe care îi tratează, există tehnici care se învaţă.

„Din nefericire, doar în ultimii 7-8 ani au fost introduse cursuri de psihologie medicală în universităţi, iar mai recent, şi cursuri de comunicare. Tendinţa este insuficientă, dar ea există, iar rezultatele se vor vedea în câţiva ani", menţionează prof. dr. Vasile Astărăstoae (foto), preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Succes

O bună colaborare face ca pacientul să se implice activ în controlarea bolii sale.