Schimbare radicală de vreme: Două județe sub cod portocaliu de furtuni, vijelii în zone din estul țării

0
0
Publicat:

Meteorologii au emis, joi, 9 iulie, o avertizare cod portocaliu de averse torenţiale importante cantitativ, în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, valabilă de joi de la prânz până după miezul nopţii.

Umbrela, un accesoriu necesar în aceste zile
Va ploua în mai multe regiuni din țară FOTO: Shutterstock

Specialiştii ANM au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de averse torenţiale importante cantitativ, pentru judeţele Dâmboviţa şi Prahova, valabilă de la ora 12.00 până la ora 17.00.

În aceste două judeţe vor fi averse torenţiale, iar cantităţile de apă acumulate în timp scurt vor fi de 30...40 l/mp şi pe arii restrânse de peste 50...60 l/mp, îndeosebi în zonele deluroase şi montane.

Totodată, meteorologii au emis şi o atenţionare cod galben de instabilitate atmosferică, ploi torenţiale şi vijelii, valabilă de joi de la prânz până după miezul nopţii, pentru Muntenia, Dobrogea, vestul şi sudul Moldovei.

Harta meteo
Harta meteo FOTO: ANM

Astfel, în zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze la rafală de 50...70 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină de mici şi medii dimensiuni (1...3 cm).

Potrivit meteorologilor, în intervale scurte de timp, de până la trei ore, sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15...20 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp.

"Manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi izolat şi în restul teritoriului", mai anunţă ANM.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite