Zece români, inculpaţi pentru proxenetism în Franţa
0Zece români suspectaţi că făceau parte dintr-o reţea de prostituţie care activa în nord-vestul Franţei exploatând tinere din România şi Bulgaria au fost inculpaţi pentru "proxenetism cu circumstanţe agravante" şi plasaţi în arest preventiv, a anunţat Parchetul de la Rouen, citat de AFP.
Un angajat din industria hotelieră din Rouen, arestat în acelaşi caz a fost şi el pus sub acuzare pentru proxenetism şi ulterior pus în libertate sub control judiciar. Douăzeci de şase de prostituate arestate în cadrul operaţiunii au fost, de asemenea, eliberate.
Potrivit poliţiei, reţeaua era formată din 50 de tinere, dintre care unele fuseseră supuse la violenţe şi au ezitat mult timp să depună mărturie. În urma declaraţiilor lor, doi dintre suspecţi au fost inculpaţi pentru viol şi violenţe comise în mod deliberat, pe lângă acuzaţiile de proxenetism.
Investigaţiile au început în cursul verii anului 2007. În cursul anchetei au fost reperate tranzacţii financiare în valoare de 180.000 de euro făcute de suspecţi către România.























































