VIDEO „Trup drăcesc şi suflet îngeresc“

0
0

În „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură“, criticul Nicolae Manolescu afirmă că poetul Adrian Păunescu avea o vitalitate pură şi copilărească, dar şi viziuni apocaliptice. După 1990 a existat propunerea ca Adrian Păunescu să fie exclus din Uniunea Scriitorilor din cauza osanalelor aduse cuplului ceauşist.

Tudor Gheorghe: Abia acum, când Adrian Păunescu nu mai e, vom realiza cât de mare a fost

Mircea Dinescu: "Păunescu a fost primul scriitor care s-a certat cu Ceauşescu"

Absolvent al Filologiei bucureştene, Adrian Păunescu a debutat cu poezie în 1960, iar editorial în anul 1965, cu volumul „Ultrasentimente". Tânărul Adrian Păunescu s-a impus prin volumele „Mieii primi" (1966), „Fântâna somnambulă" (1968), „Repetabila povară" (1974).

Treptat, talentatul poet s-a îndepărtat de sfera literaturii de calitate, publicând numeroase tomuri masive, „cărămizi" cu coperţi negre, cuprinzând versificaţii impecabile pe subiecte sociale şi politice, inclusiv ode dedicate dictatorului în funcţie, precum şi autoportrete megalomanice:  „Iubiţi-vă pe tunuri" (1981), „Totuşi iubirea" (1983), „Sunt un om liber" (1989).

Printre cele mai de succes poezii ale „bardului de la Bârca" se numără „Repetabila povară", poezie emoţionantă despre relaţia cu bătrânii noştri părinţi, dar şi „Rugă pentru părinţi".

Apropiat de Ceauşescu

Relaţia apropiată pe care a avut-o cu dictatorul Nicolae Ceauşescu, căruia i-a dedicat numeroase poeme omagiale, şi mai ales cu fiul acestuia, Nicu Ceauşescu, au făcut ca treptat numele scriitorului să fie considerat cel al unui „poet de curte". 

Păunescu s-a justificat după '90 spunând că a făcut şi mult bine din această postură, lucru care nu i se neagă, dar dilema morală rămâne să fie rezolvată de posteritate. „Păunescu  a criticat sistemul comunist, luându-l protector pe Ceauşescu", apreciază criticul literar Alex. Ştefănescu.

Criticat pentru osanale închinate dictatorului

Tot după Revoluţie, scriitorul s-a apărat când i-au fost arătate scrisori „pătimaşe" trimise lui Nicolae Ceauşescu, spunând că relaţia sa cu acest om - care în primii săi ani de putere a reprezentat o mare speranţă de deschidere politică - a fost una cu totul specială, el crezând multă vreme în „steaua" de lider revoluţionar a „Stejarului din Scorniceşti".

Pe de altă parte, în aceiaşi ani '80, nu trebuie uitat că Păunescu era autorul unor poeme „interzise" (cum ar fi celebrul „Analfabeţilor"), care criticau făţiş erorile regimului.

Adrian Păunescu a condus şi revista „Flacăra", Ovidiu Ioaniţoaia lucrând cu cu el din 1972 în 1985. „Era adeptul lucrului făcut cu seriozitate", spune Ioaniţoaia. Paradoxal, dar explicabil, cu cât calitatea liricii păunesciene scădea, cu atât popularitatea personajului atingea cote uriaşe.

A rămas în uniunea scriitorilor

După 1990, când preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) era Mircea Dinescu, a existat un curent de opinie prin care se solicita ca poetul să fie dat afară din USR pentru odele închinate Ceauşeştilor.

„Nu s-a întâmplat acest lucru, Păunescu nu a fost dat afară din USR. Dimpotrivă, poetul a făcut foarte mult bine, s-a luptat pentru
pensiile mărite, pentru indemnizaţiile de merit ale scriitorilor", explică criticul Alex.

Ştefănescu. Adrian Păunescu n-a ajuns însă să fie ales membru al Academiei Române, devenind academician doar în Republica Moldova.

Documentar despre Cenaclul Flacăra TE SALUT GENERATIE IN BLUGI !

Vezi mai multe video din film



Opinie: Adrian Păunescu a învins

Alex. Ştefănescu şi Adrian Păunescu în 1986



Alex. Ştefănescu
critic literar

Poetul Adrian Păunescu a debutat într-un moment numit de critici de „resurecţie a lirismului". După nefasta perioadă de folosire a poeziei ca mijloc de propagandă era redescoperită, în anii '60, poezia modernă dinainte de război. Nu întâmplător se vorbeşte în mod curent de „neomodernismul" generaţiei şaizeciste.

Adrian Păunescu a făcut front comun cu Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Ion Gheorghe, Ioan Alexandru şi alţii (cărora avea să le consacre ulterior, cu bine-cunoscuta lui generozitate, o lucrare de doctorat). Dar în scurtă vreme a părăsit locul important şi vizibil pe care îl dobândise în rândurile generaţiei sale şi a adoptat cu totul alt discurs poetic, din dorinţa, plină de dramatism, de a se adresa publicului larg.

A fost un act de curaj artistic rar întâlnit într-o istorie a literaturii. De pe terenul sigur al unei estetici acceptate de pretenţioşii critici literari a păşit în necunoscut numai şi numai pentru a comunica direct cu poporul său.Este, judecând retrospectiv, uimitor faptul că acest poet ambiţios a mizat totul pe o formulă literară atât de riscantă. Nimeni nu şi-a mai asumat un asemenea risc.

Mai mult decât propriul său destin de poet, pe Adrian Păunescu îl interesa soarta românilor, în slujba cărora s-a pus cu un devotament patetic. Tricolorul uriaş pe care poetul îl are în casă, în camera de oaspeţi, nu este, ca în cazul altora,  un element de decor.  Şi iată că Adrian Păunescu, nedescurajat de comentariile sceptice ale specialiştilor în literatură, a învins.

A inventat altfel de literatură decât aceea la modă. A creat el însuşi o modă. Poemele sale incendiare au ajuns în sufletele tuturor românilor (inclusiv în sufletul celui care scrie aceste rânduri). Trădând, aparent, poezia, Adrian Păunescu a dat poeziei un nou suflu. A ajuns, pe podium, pe locul I, aplaudat de toată lumea, chiar şi de către unii dintre scepticii de altădată.

"Şi omul, şi poetul tră­iau din gestul spectaculos, ostentativ şi incomod. Şi unul, şi celălalt iubeau scena, tribuna, locul public."
Nicolae Manolescu
critic literar

"Pe Adrian Păunescu l-am prins în perioada lui de maxim potenţial în Cenaclul Flacăra. Datorită lui am avut parte de o evoluţie spectaculoasă."
Victor Socaciu
cântăreţ

"Cenaclul Flacăra era un mod de viaţă, odată intrat acolo, făceai parte din el 24 de ore din 24. Eram toţi o familie."
Doru Stănculescu
cântăreţ

Manolescu:  „A fost un egocentric"

Criticul Nicolae Manolescu scrie în „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură" că, în Adrian Păunescu, şi omul, şi poetul tră­iau din gestul spectaculos, ostentativ şi incomod.

Poetul avea „trup drăcesc şi suflet îngeresc", o vitalitate care-l împiedica să fie „sfânt", pur şi copilăresc, împingându-l spre dezordine afectivă, spre tonul prăpăstios al viziunilor apocaliptice, punctează Nicolae Manolescu în „Istoria critică a literaturii române", apărută la Editura Paralela 45. 

În fond, Adrian Păunescu a fost, potrivit criticului, „un egocentric, căutând mereu pos­tura cea mai avantajoasă (uneori cu preţul sacri­ficării artei) în care eul să ţâşnească hipertrofic; poemele lui sunt zgomotoase, retorice, orale". „După 1989, Adrian Păunescu n-a mai produs nimic valabil, în ciuda numeroaselor şi groaselor tomuri tipărite. Regimul comunist i-a priit, s-ar zice, o dată mai mult poetului", concluzionează Nicolae Manolescu.

Cenaclul generaţiei în blugi

Alex. Ştefănescu şi Adrian Păunescu în 1986

În cadrul cenaclului au avut loc peste 1.600 de spectacole   Foto: Agerpres



La 17 septembrie 1973, Adrian Păunescu înfiinţează Cenaclul Flacăra, care va deveni, treptat, unul dintre cele mai importante fenomene sociale şi artistice ale erei totalitare. De la primele spectacole, susţinute la Teatrul „Ion Creangă" din Bucureşti, unde participau, în medie, 60-70 de oameni, s-a ajuns la evenimente organizate pe stadioane de zeci de mii de locuri, pline până la refuz, în anii '82-'83.

Între 17 septembrie 1973 şi 15 iunie 1985, în cadrul Cenaclului Flacăra au avut loc peste 1.600 de spectacole. La primele întâlniri au participat Şerban Cioculescu, Nina Cas­sian, Nichita Stănescu, Geo Du­mi­trescu, Mihai Beniuc ş.a. Mare parte din faima de poet a lui Păunescu se datorează preluării versurilor sale şi transpunerii lor pe muzică de către folkiştii lansaţi de cenaclu. Aici au cântat artişti precum Victor Socaciu, Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, Iris, Phoenix, Sfinx ş.a.

Cota de popularitate a cenaclului a crescut constant. Este de notorietate spectacolul de pe stadionul „Dunărea", din Galaţi, din 1983, când artiştii au început evenimentul la 6 seara şi l-au ţinut până la 9 dimineaţa, a doua zi.

Cenaclu desfiinţat

După o perioadă în care s-a încercat discreditarea cenaclului, prin informaţii diverse, între care se regăseau şi acelea că tinerii consumă alcool şi fac sex în public, iar după spectacole miliţia are nevoie de camioane pentru a ridica sutienele şi chiloţii rămaşi pe stadioane, a urmat lovitura de graţie dată de Ceauşescu.

La 15 iunie 1985, un spectacol al cenaclului a avut loc pe stadionul „Petrolul" din Ploieşti. Evenimentul a început la ora 18.00 şi a continuat până noaptea, când a izbucnit o furtună puternică. Stadionul a rămas în beznă, din cauza unei pene de curent, iar oamenii au intrat în panică şi s-au călcat în picioare, încercând să părăsească tribunele. În îmbulzeala produsă au murit şase oameni şi au fost zeci de răniţi.

"Măcar atâta să-mi scrie pe cruce: el a iubit valorile. "
Adrian Păunescu
poet

Artişti lansaţi de Cenaclul Flacăra

-Ştefan Hruşcă
-Nicu Alifantis
-Victor Socaciu
-Vasile Şeicaru
-Tudor Gheorghe
-Valeriu Sterian
-Mircea Vintilă
-Grigore Leşe
-Tatiana Stepa
-Ducu Bertzi

„Repetabila povară"

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând. Că am fost, că n‑am fost, ori că suntem cuminţi,/Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.//

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc/De atâţia copii şi de-atât nenoroc/ Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,/Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.//

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,/Care ştiu dureros ce e suta de lei./ De sunt tineri sau nu, după actele lor,/Nu contează deloc, ei albiră de dor/ Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,/ Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!//

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,/ Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva./ Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni/Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni/ Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,/Dacă nu au murit trişti în casele lor.../ Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,/Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.//

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,/Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând./Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii/Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.//

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns/Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns./Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?/Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,//

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,/Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,/ Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi/Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,/ Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi/Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.//

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,/Cine are părinţi are încă trecut./ Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,/Unde-avem şi noi însine ai noştri copii./Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,/Şi în genere sunt şi niţel pisălogi./ Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,/Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,

Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,/Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital./Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,/Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?

Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa/Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...//

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus/Pe conştiinţă povara acestui apus/ Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,/Se vor împuţina cei ce n-au şi ne cer./Iar când vom începe şi noi a simţi/Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,/

Şi abia într-un trist şi departe târziu,/Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,/Vom pricepe de ce fiii uită curând,/Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,/

Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,/

Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,/ Deşi lumea în care părinţi am ajuns/De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

1974

„Vă mulţumesc"

Întreg, al dumneavoastră, aşa mă simt din nou/Că de minciuni şi falsuri fiinţa mi-e sătulă,/Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,/Renaşte-n mine însumi şi ultima celulă.//

Parcă trăiam exilul himeric în pustiu/Şi fapta dumneavoastră avu deodată-n mine/ Efectul formidabil al unui trăznet viu/Lovind în ce e putred ca-n rest să facă bine.//

Sunteţi atât de tînăr şi-atât de curajos,/Aţi deşteptat întreagă speranţa românească,/

V-au dat strălimpezime durerile de jos/Şi-aţi doborât minciuna ca pe-o cumplită mască./ Necazuri sunt destule, în viaţa tuturor,/Şi fiecare-şi vede întâi pe ale sale,/

Dar oamenii suportă necazul mai uşor/Când adevărul totuşi e cea mai dreaptă cale.//

Acest popor doreşte întregul adevăr/Şi-acum când grea e iarna şi iarăşi sunt probleme/

Nevoie e de oameni, «nu de justificări»,/Şi, dacă va fi astfel, n-avem de ce ne teme.//

Vă văd apoteotic, ca pe un Voievod,/

Ce ştie să aplece urechea spre Ion Roată,/

Şi se-adresează ţării în cel mai simplu mod/Ca-n '72, ţin minte: «Acum ori niciodată!»//

De-aici, din umilinţa la care sunt constrâns,/Chiar dacă nu am dreptul propriei mele arte,/

Bolnav, hulit şi singur, cu ochii arşi de plans/Am să vă fiu ostaşul cinstit până la moarte.//

Februarie patetic! Vrem veşti, nu vrem poveşti,/Şi aşteptăm ca Geniul acestei patrii bune

Să-nceapă primăvara conştiinţei româneşti/Şi tot ce e valoare în juru-i să adune.//

Ce radicalitate în felul omenesc/De-a spune adevărul, de-a-l transforma în torţă,//

Ce, de va fi nevoie, din morţi să mă trezesc,/De m-aţi chema vreodată, mai am în mine forţă.//

În vremurile grele pe care le trăim/Când o planetă-ntreagă se plânge că o doare,/Dezamorsând minciuna, Eroule sublim,/Sunteţi Bărbatul Ţării şi Unica Salvare.//

Noi, să vă fie bine, oriunde-am fi, veghem,/Dar vă rugăm sfielnic să fiţi cu luare-aminte/Să nu-nnoiţi doar oameni, ci şi acest sistem/Care prin sine însuşi falsifică şi minte.//

Amprenta dumneavoastră să tuteleze, ea,/Nu nişte reparaţii la vise iluzorii,/Ci radicalizarea lăuntrică şi grea,/Sub semnul Competenţei, Iubirii şi Valorii.//

Să vină primăvara conştiinţei româneşti,/Renaşterea naturii, speranţei şi a muncii,/ Exemplu de-nnoire pornind din Bucureşti:/Un neam care-şi iubeşte şi pe bătrâni, şi pruncii.//

Îndoliat de rele, acum mă nasc din nou,Slujindu-mi cu credinţă, după putere, ţara,/ Vă mulţumesc de toate, Cinstit şi Bun Erou,/Din Geniul dumneavoastră, ca un fertil ecou,/Să vină Adevărul, să vină Primăvara.

1986

În cadrul cenaclului au avut loc peste 1.600 de spectacole
Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite