VIDEO Malaezia: Un tribunal islamic a condamnat un manechin la bastonadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
VIDEO Malaezia: Un tribunal islamic a condamnat un manechin la bastonadă
VIDEO Malaezia: Un tribunal islamic a condamnat un manechin la bastonadă

Un tribunal islamic malaezian a confirmat luni sentinţa pronunţată împotriva unei femei de 32 de ani din Malaezia, manechin de profesie, condamnată să primească şase lovituri de baston pentru că a băut bere, relatează AFP.

Condamnată luna trecută, Kartika Sari Dewi Shukarno ar deveni prima femeie care primeşte această pedeapsă, potrivit legii islamice aplicate în această ţară musulmană considerată moderată.

Mai citiţi şi:

Potrivit agenţiei naţionale de presă Bernama, instanţa de apel de la Înalta Curte islamică din Kuantan (estul ţării) a confirmat condamnarea manechinului. Data executării sentinţei nu a fost fixată încă.

Judecătorul şef al tribunalului islamic a ordonat la sfârşitul lunii august o reexaminare a deciziei iniţiale, estimând-o 'prea severă şi nepotrivită delictului', potrivit lui Shahrizat Abdul Jalil, ministrul pentru femei, familie şi dezvoltare comunitară.

Kartika Sari Dewi Shukarno, care trăieşte de 15 ani la Singapore, a fost condamnată la şase lovituri de baston şi o amendă de 1.400 de dolari, după ce a recunoscut că a băut alcool într-un club de noapte al unui hotel din statul malayezian Pahang, ceea ce este contrar legii islamice.

Reţinută de responsabili religioşi care o duceau într-o închisoare din apropiere de Kuala Lumpur, unde trebuia să i se aplice pedeapsa, tânăra a fost eliberată repede. Responsabilii au indicat apoi că femeia a beneficiat de o suspendare până după luna Ramadanului.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite