VIDEO Holocaustul şi Gulagul: înfometare, crime şi violenţe. Rezultatul: milioane de morţi

0
0

De-a lungul istoriei, lagărele de concentrare au făcut milioane de victime. Indiferent că vorbim de vremurile din timpul celor două războaie mondiale, de anii în care comunismul şi-a impus regimul dictatorial şi de luptele purtate în Africa de Sud, aproape toţi cei care au intrat pe porţile acestor adevărate închisori ale morţii nu au reuşit să se mai întoarcă.

Pentru prima oară, termenul de „lagăr de concentrare” a fost folosit de englezi. Acesta a apărut în timpul celui de-al doilea „Război Boer”, între anii 1899 – 1902. Pe atunci, folosirea recolonizării forţate era un scop de a controla populaţia pentru a merge înapoi la civilizaţiile timpurii.

Mai citiţi şi:

Imaginea lui Hitler, alăturată unor avortoni pe un afiş, în Polonia

VIDEO Republica Moldova: Peste 300.000 de persoane, ucise sau deportate pe timpul ocupaţiei sovietice

Bani austrieci pentru restaurarea lagărului de la Auschwitz

Mii de supravieţuitori din cel de-al doilea „Război Boer” au murit din cauza bolilor cauzate de aglomerare, condiţii sanitare inumane şi alimentaţie inadecvată. În această perioadă s-a vorbit, pentru prima dată, de termenul de „lagăr de concentrare”, pentru a simboliza numărul mare de indivizi într-un singur loc.

Termenul, aplicat în mod egal asupra lagărelor din Spania, s-a stabilit în Cuba, în anul 1895, pentru a controla campaniile de anti-revolte. Niciunul dintre aceste lagăre de concentrare nu a fost unul de exterminare. La sfârşitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, englezii au construit lagărele din Cipru pentru a preveni emigrarea evreilor în Palestina.

Cu trecerea timpului, aceste lagăre au ajuns să ţină peste 50.000 de oameni, incluzând aproximativ 30.000 de supravieţuitori ai Holocaustului. 11.000 dintre ei nu au fost eliberaţi decât in 1949.

Politică de tipul celor din lagăre şi pe teritoriul Statelor Unite

Şi în Statele Unite ale Americii am avut de-a face cu o aglomeraţie de tipul celor din lagărele de concentrare. Acest lucru s-a petrecut în vara anului 1838, atunci când preşedintele american van Buren a ordonat armatei să înceapă o îngrădire pe scară largă a tuturor membrilor naţiunii Cherokee.
Ceea ce s-a întâmplat la vremea respectivă, în aceste lagăre, este o ruşine eternă asupra încălcării drepturilor omului în America, după cum relatează The Epoch Times.

În timpul Războiului Filipino-American din 1901, generalul J. Franklin Bell a iniţiat o politică de tipul celor din lagărele de concentrare în Batangas.

Atunci, timp de doi ani, între 1935 şi 1937, peste 400 de familii din zona Parcului Naţional Shenandoah au fost mutate cu forţa în colonii de către Serviciul Naţional al Parcurilor din SUA. Ultimul centru american aflat sub cercetare este lagărul Guantanamo, dar Amnesty International nu consideră acest centru ca fiind un „lagăr de concentrare”.

Holocaustul, oroare, crime şi violenţă

Lagărele de exterminare naziste sunt asociate cel mai des termenului de „concentrare”. Alături de acestea se mai află şi gulagurile lui Stalin, multe dovezi referitoare la modul în care mureau sau erau înfometaţi oameni nevinovaţi păstrându-se până în zilele noastre.

Supravieţuitorii Holocaustului au povestit cum erau trataţi în acele vremuri. Victimele lagărelor de concentrare naziste erau expuse unor experimente medicale terifiante efectuate fără anestezie, înfometare, netratarea bolilor de care sufereau prizonierii şi condiţii de locuit de-a dreptul inumane.

Imediat după preluarea puterii, naziştii au înfiinţat lagăre de concentrare pentru a suprima orice activitate a oponenţilor lor politici şi pentru a izola o parte dintre elementele considerate de aceştia „indezirabile”, din interiorul societăţii germane. Aceste lagăre au apărut ca „neoficiale” la început şi au fost imediat legalizate de către regim, devenind parte componentă importantă a sistemului.

Brutalitatea şi teroarea, au fost astfel instituţionalizate. Pe parcurs, naziştii au ajuns să folosească lagărele şi pentru exploatarea economică a prizonierilor, supuşi unui regim de muncă forţată, epuizantă.  Începând cu 1936 şi în special în perioada de dinainte dedeclanşarea războiului, numărul de prizonieri a crescut considerabil. O mare parte dintre cei arestaţi în această perioadă sunt evrei, reţinuţi arbitrar, 30.000 doar după evenimentele din 9 noiembrie 1938.

Naziştii au impus violenţa în lagărele de concentrare

În chiar primele săptămâni ce au urmat instalării la putere a lui Adolf Hitler, naziştii, a căror guvernare se baza pe decrete şi dispoziţii ce izvorau din „starea de asediu” declarată după incendierea parlamentului din Berlin, au trecut la folosirea extensivă a violenţei, violenţă ce avea să devină curând un instrument important al statului nazist.

Violenţa era folosită deschis atât pe străzi cât şi în lagare şi închisori, unde cei ce se opuneau regimului (comuniştii, social-democraţii, liberalii, o parte dintre conservatori) sau erau consideraţi o potenţială ameninţare (criminali, homosexuali, prostituate, vagabonzi, şomeri ce nu îşi puteau găsi de lucru, membrii ai diferitelor secte religioase, precum Martorii lui Iehova, preoţi catolici şi luterani etc ) erau încarceraţi, bătuţi şi, câteodată, omorâţi.

Lagărele de concentrare naziste au fost înfiinţate înainteaînceperii celui de-al doilea război mondial. Evreii şi „ţiganii” au fost încarceraţi în lagăre şi supuşi unui tratament brutal pentru că aparţineau unei alte „rase”, a cărei existenţă „prejudicia” „rasa ariană”. Odată cu expansiunea nazistă în Est, numărul prizonierilor a crescut considerabil şi astfel s-aprodus o ierarhizare în cadrul lagărelor, evreii aflându-se peultima poziţie în cadrul acestei ierarhii.

Un primpas concret în acest sens l-a constituit încarcerarea romilor înlagăre de concentrare, după ce, în prealabil, aceştia fuseseră plasaţi încă din anii 1930 în lagăre comunale special înfinţate. În 1942, un lagăr special pentru romi a fost creat îninteriorul lagărului Auschwitz - Birkenau.
Dachau a deschis seria lagăerelor „oficiale” naziste.

Sistemul acestor „colonizări” a atins perfecţiunea odată cudeschiderea Complexului Auschwitz, care a servit drept lagăr de concentrare pentru polonezi şi alte naţionalităţi şi lagăr de exterminare pentru evrei, peste un milion dintre aceştia fiind ucişi doar la Auschwitz-Birkenau.

Politica bazată pe brutalitate şi pe violenţă aleatorie, promovată de nazişti, îşi propunea, nu înultimul rând, să afecteze negativ comportamentul prizonierilor, să-i dezumanizeze. Singura lor reuşită a fost aceea de a-i transforma în bestii pe celebrii Kappo, poliţia interioară a lagărelor, formată din criminali recidivişti.

Sistemul lagărelor naziste a debutat cu înfiinţarea celui de la Dachau, primul lagăr de concentrare oficial, permanent şi organizat,aflat sub jurisdicţia SS. Dachau era foarte diferit de primele lagăre, „improvizate”, înfiinţate de trupele de asalt naziste (SA), după ianuarie 1933. Dachau a fost construit în martie 1933 şi a servit ulterior drept model pentru organizarea celorlalte lagăre din al Treilea Reich.

Complexul Auschwitz, teroarea neagră

Auschwitz, infamuosul complex de lagăre de exterminare conduse de nazişti in timpul celui de-al doilea Război Mondial, este situat în sudul Poloniei, în afara oraşului Katowice, pe râul Vestula, la aproximativ 50km de Cracovia. Complexul cuprindea cele mai mari lagăre de concentrare naziste, iar numele său este pentru totdeauna asociat cu genocidul.


Complexul de la Auschwitz era locul unde genocidul era planificat ştiinţific şi executat eficient. Nu au fost întocmite statistici prea exacte, dar se estimează că numărul morţilor în lagăr variază între 1,5 milioane până la patru milioane de oameni. Comandantul lagărului, Rudolf Höss, a recunoscut că numărul minim al morţilor a fost de 2,5 milioane.

Prizonieri ai lagărelor de concentrare naziste

Evreii au reprezentat majoritatea victimelor, cel puţin o treime din numărul total de evrei ucişi de nazişti pe timpul războiului (5-6 milioane de evrei), au pierit aici. Un număr important de polonezi, prizonieri sovietici de război, rommi şi homosexuali şi-au găsit tot aici moartea.

Prizonierii erau transportaţi de pe tot cuprinsul Europei aflate sub influenţa nazistă cu trenurile, ajungând la Auschwitz în convoaie zilnice. La destinaţie, ei erau împărţiţi în trei grupuri. Un grup mergea la camerele de gazare în câteva ore. Aceşti oameni erau trimişi la Birkenau, unde mai mult de 20.000 de persoane puteau fi gazate şi incinerate zilnic. La Birkenau naziştii foloseau un gaz cu cianidă, numit Zyklon-B.

Un al doilea grup era folosit ca sclavi la fabricile industriale ale unor companii ca şi I.G.Farben şi Krupp. La Complexul Auschwitz 405.000 prizonieri au fost înregistraţi ca muncitori între 1940 şi 1945, dintre care 340.000 au murit datorită execuţiilor, bătăilor, înfometării sau a bolilor.

Unii dintre ei au supravieţuit datorită ajutorului industrialistului german Oskar Schindler, care a salvat aproximativ o mie de evrei polonezi, ducându-i de la Auschwitz pentru a lucra pentru el, prima dată în fabrica lui de lângă Cracovia, iar mai târziu, la o fabrică ce se află azi în Republica Cehă. Un al treilea grup, format din gemeni şi pitici, era supus experimentelor medicale ale unor doctori precum Josef Mengele, care era cunoscut ca şi „Îngerul Morţii”.

Antonescu şi masacrul din iarna anului 1941

Lagărul se afla lângă satul ucrainean Bohdanivka, pe malul Bugului, în judeţul Golta (astăzi Pervomaisk) din Transnistria, în zilele noastre aparţinând regiunii Mikolaiv din Ucraina. La sfârşitul lui 1941, în lagăr se aflau încarceraţi 52.000 de oameni din care circa şapte mii din Basarabia, iar restul din Odessa.

În luna decembrie 1941, după o epidemie de tifos, Ion Antonescu a dat ordinul de a ucide pe toţi deţinuţii din lagăr. Jandarmi şi soldaţi români, jandarmi ucraineni, precum şi un număr de civili germani locali (Volksdeutsche), au început masacrul la 21 decembrie. Circa cinci mii de evrei bolnavi au murit arşi de vii în nişte grajduri şi hambare cărora li s-a dat foc.

În total 48.000 de evrei au murit în execuţiile (majoritatea, cu arme de foc şi uneori cu grenade de mână) ce au avut loc între 21 şi 24 decembrie, apoi, după o pauză de Crăciun, pe 28-30 decembrie 1941 şi 3-8 ianuarie 1942. Cadavrele celor morţi au fost arse de o echipă de 200 de evrei aleşi dintre deţinuţi, după care, 150 dintre aceştia, au fost şi ei ucişi.

Gulagul sau lagărul de tip sovietic

După Revoluţia bolşevică din 1917, Lenin a anunţat că orice „inamic de clasă”, chiar în absenţa oricărei dovezi a vreunei crime împotriva statului, nu poate fi un cetăţean de încredere şi nu trebuie tratat mai bine decât un criminal. Din 1918, au fost construite locuri de detenţie de tipul lagărelor de concentrare, ca o extensie reformată a mai vechilor lagăre de muncă (katorga), dezvoltate în Siberia ca parte a sistemului penal în Imperiul Ţarist.

Deţinutele de la Auschwitz au fost supuse unor experimente traumatizante

Cele două tipuri principale au fost: „Lagărele cu scopuri speciale VCK” şi lagărele de muncă forţată. Ele erau concepute pentru diferite tipuri de oameni consideraţi periculoşi pentru stat: criminalii de drept comun, prizonierii din Războiul civil rus, pentru oficialii acuzaţi de corupţie, sabotaj şi delapidare, diferite tipuri de inamici şi disidenţi ca şi pentru foştii aristocraţi, oamenii de afaceri şi foştii mosieri.

Ca o instituţie a întregii Uniuni, Gulag-ul a fost organizat în mod oficial pe 25 aprilie 1930 sub numele de „ULAG” prin ordinul OGPU numărul 130/63 în conformitate cu ordinul 22/248 al Sovnarkom din data de 7 aprilie acelaşi an, şi a fost redenumit ca „GULAG” în noiembrie. Gulag-ul s-a dezvoltat rapid.

Între anii 1931– 1932, în Gulag erau aproximativ 200.000 de prizonieri în lagăre, pentru ca, în 1935, numărul acestora să ajungă la aproximativ un milion (inclusiv coloniile de muncă). După Marea Epurare din 1937, aproape două milioane de oameni se aflau în aceste veritabile lagăre de concentrare.

Pe durata celui de-al doilea război mondial, popolaţia din Gulag-uri a scăzut dramatic, datorită „eliberărilor” în masă. Sute de mii de prizonieri au fost înrolaţi şi au fost trimişi direct pe linia frontului, dar asta în principal datorită creşterii pierderilor în perioada 1942–1943. După terminarea războiului, numărul de întemniţaţi în lagăre şi în colonii a crescut din nou foarte rapid şi a juns la un total de aproximativ 2,5 milioane de oameni la începutul deceniului şase.

Un mare număr de civili din teritoriile sovietice căzute vremelnic sub ocupaţia străină, ca şi din teritoriile anexate de Uniunea Sovietică după război, a fost trimis în lagăre. Nu a fost neobişnuit ca supravieţuitori ai lagărelor naziste de exterminare în masă să fie transportaţi direct în lagărele sovietice de muncă.

Evenimente


Ultimele știri
Cele mai citite