VIDEO Garda Financiară anchetează "bibliotecile" lui Oprescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proprietarii a două terase bucureştene figurează ca fiind beneficiari a două contracte cu Primăria Capitalei în proiectul „Biblioteci în aer liber“. Garda Financiară susţine că investiţiile s-au făcut doar pe hârtie. Bibliotecile în aer liber de pe terasele „Boema“ şi „Tête-à-tête” nu există, deşi în documentele municipalităţii figurează investiţii de 35.500 de euro.

7 iulie 2009. Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti încheia, în aceeaşi zi, două contracte cu firma de construcţii Adeo Confort Construct din Capitală.

Mai citeşte:

Poliţia Rutieră a cerut demontarea indicatoarelor de beţivani din Pecica

Obiectele celor două contracte erau identice: „lucrări de reparaţii bibliotecă", fără a se preciza vreo locaţie pentru vreunul dintre aşezămintele culturale de acest fel. Nicio lună mai târziu, pe 3 august 2009, ambele lucrări erau oficializate printr-un proces de recepţie favorabil.

Cu deosebirea că bibliotecile prevăzute în contractele încheiate nu fuseseră niciodată realizate. În fapt, în devizele de lucrări realizate de firma Adeo Confort, la secţiunea obiectiv, apar o terasă publică şi un restaurant, ambele din Capitală: „Tête-à-tête" şi „Boema".

Afacerea s-a derulat prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), condusă de către Radu Popa (36 de ani), subordonatul primarului Sorin Oprescu (58 de ani). Este vorba despre acelaşi Radu Popa care a dispus cumpărarea ceasurilor stradale, placate cu aur, dar despre care nu mai ştia pe unde sunt. În cazul bibliotecilor, ALPAB şi firma de construcţii refuză orice explicaţie, în timp ce reprezentanţii restaurantului Boema afirmă răspicat: nu a existat nicio astfel de renovare.

Sticle, nu cărţi

Ambele contracte de amenajări, semnate în aceeaşi zi, prevăd ca obiectiv renovarea unor biblioteci, fără a se preciza însă natura acestora sau locul în care sunt situate. Valoarea totală a contractelor s-a ridicat la 35.500 de euro, Pe devize însă, obiectivul lucrărilor a fost schimbat într-o terasă - „Tête-à-tête", situată în Parcul Herăstrău din Capitală, şi un restaurant - „Boema", aflat în cartierul Aviaţiei, din partea de nord a Bucureştiului.

Potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al ALPAB, aprobat prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 25 noiembrie 2008, obiectul de activitate al ALPAB îl constituie „administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi protejarea lacurilor, ştrandurilor, spaţiilor verzi, în scopul furnizării publicului vizitator de servicii de agrement".

Textul hotărârii, dar şi rezultatele unui control oficial realizat la ALPAB i-au făcut şi pe reprezentanţii Gărzii Financiare să concluzioneze: „S-au efectuat plăţi nelegale, în sumă totală de 141.861 de lei (35.500 de euro), din alocaţii de la bugetul local pentru cheltuieli care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al instituţiei".

image

„Biblioteca“ Boema 

„Bibliotecarii" ridică din umeri

Reprezentanţii ALPAB, ca şi cei ai Primăriei Capitalei, au refuzat constant orice răspuns legat de această problemă. O situaţie similară a avut loc şi în cazul firmei de construcţii Adeo Confort Construct. După ce, iniţial, au cerut răgaz, câteva zile, pentru elaborarea unui răspuns, reprezentanţii firmei au refuzat orice fel de dialog lămuritor în acest caz. Reprezentanţii restaurantului Boema declară că nu au avut niciodată vreun contract cu ALPAB sau cu firma de construcţii Adeo Confort.

„N-am auzit de aşa ceva, nu ştiu nimic. Noi nu am vorbit cu niciuna dintre cele două părţi despre care vorbiţi. Nu ştiam nimic de vreun contract în care să apară numele restaurantului. Oricum, toate renovările pe care le-am făcut aici le-am făcut din banii noştri. Ce legătură să avem noi cu ALPAB?", a declarat Sorin Stan, unul dintre patronii restaurantului „Boema".

Popa şi ceasurile de aur

În urmă cu mai puţin de o lună, „Adevărul" dezvăluia o altă afacere cu multe semne de întrebare realizată de către Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) în mandatul lui Radu Popa. Opt dintre cele zece ceasuri stradale (foto), placate cu aur, comandate şi achitate integral de către ALPAB, fuseseră pierdute pe traseul dinspre America spre România de luni bune, fiind identificate ultima oară pe un vapor.

image

„Nu le-am putut ţine la noi, la ALPAB, pentru că nu avem condiţii de depozitare. Dar vă asigur că sunt la depozitul de la «Soluţii Urbane», eu le-am văzut", declara Radu Popa, la 1 aprilie. Ceasurile aveau să apară însă abia pe 11 aprilie, fiind descărcate dintr-un container în Portul Agigea. În prealabil, încercând să dovedească existenţa ceasurilor, şeful ALPAB trimisese la redacţia „Adevărul" câteva fotografii cu două dintre orologii, inscripţionate cu „Sfântul Gheorghe" şi „Tineretului".

Ceasurile nu erau însă fotografiate în depozitul firmei din România, detaliile din fotografii indicând faptul că pozele au fost făcute înainte de a fi trimise spre ţară, într-un depozit din SUA. Mai mult, Popa se justifica în faţa bucureştenilor, dând vina pe primăriile de sector care nu i-ar fi dat aviz pentru amplasare. Însă, Primăria Sectorului 1 a replicat prompt, prin purtătorul de cuvânt: „Nouă nu ne-a cerut nimic, niciun aviz".

image

„Biblioteca“ Tête-à-tête”

Oprescu: prea multe controale

Activitatea lui Radu Popa, actualul şef al Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, a atras după sine, de-a lungul ultimelor luni, mai multe controale ale Curţii de Conturi. În replică, Sorin Oprescu aprecia, la 20 aprilie, că aceste verificări sunt prea dese.

Potrivit primarului Capitalei, până în prezent, controalele Curţii de Conturi s-au finalizat „cu observaţii pertinente, atrageri de atenţie", care au fost duse la îndeplinire de directorul administraţiei, Radu Popa. Totuşi, a declarat Oprescu, aceste investigaţii ale Curţii de Conturi la ALPAB sunt „prea dese". „O ţinem din control în control. Dacă directorul Radu Popa cumpără un caiet sau o gumă, vine un nou control".

D'ale lui Oprescu

Proiectul bibliotecilor în aer liber prevedea ca fosta bibliotecă din Parcul Cişmigiu, transformată între timp în cârciumă, să revină la destinaţia iniţială. Alte biblioteci ar fi urmat să apară în parcurile Herăstrău, Carol şi Tineretului. Niciuna nu a fost inaugurată nici până astăzi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite