Un român, „creierul” unei rețele internaționale de hoți de SUV-uri, arestat în Germania
0Un român a fost arestat în Germania şi este suspectat că ar fi șeful unei rețele internaționale de hoți de SUV-uri, formată în mare parte din membri cu dublă cetățenie română și moldovenească.

O rețea internațională specializată în furtul de SUV-uri de lux și autorulote, coordonată de un cetățean român și alcătuită în mare parte din membri cu dublă cetățenie română și moldovenească, a fost destructurată de autoritățile germane în urma unei operațiuni de amploare desfășurate în mai multe landuri din vestul țării.
Liderul grupării este considerat un român, în vârstă de 35 de ani, din Velbert, care a fost arestat preventiv, alături de un alt suspect.
Potrivit datelor comunicate de poliția districtuală Mettmann, gruparea a acționat organizat în landul Renania de Nord - Westfalia, iar în perioada iulie - decembrie 2025 i se atribuie cel puțin zece furturi de autovehicule. Țintele preferate erau SUV-urile de gamă mare - Toyota Landcruiser, Toyota RAV4 și Lexus - dar și autorulotele, vehicule cu valoare ridicată și cerere mare pe piețele externe.
După ce în mai multe oraşe, între care Haan, Neuss, Düsseldorf, Dortmund, Dorsten, Herne, Rheinberg, Duisburg și Gelsenkirchen, au fost semnalate numeroase furturi, ancheta a fost preluată de comisariatul criminalistic specializat în furturi auto, cu sprijinul unor echipe operative sub acoperire, constituite într-o comisie specială de anchetă la nivel de land.
Pe lângă românul considerat şeful reţelei, în vizorul anchetatorilor au intrat şi cinci bărbați cu vârste între 25 și 55 de ani, toți având dublă cetățenie, română și moldovenească, care locuiau, fără forme legale, în mai multe orașe (Velbert, Dorsten și Wuppertal ), fapt care le-ar fi permis o mobilitate mai mare și o expunere redusă în fața autorităților.
Cum funcţiona reţeaua
Ancheta a scos la iveală o schemă tehnică și logistică bine structurată prin care vehiculele furate erau scoase rapid din circuitul oficial și pregătite pentru export în afara Uniunii Europene.
Potrivit autorităților germane, sustragerea mașinilor nu se făcea prin metode clasice, ci prin atacarea și manipularea interfețelor electronice ale vehiculelor. Suspecții foloseau echipamente speciale pentru a accesa sistemele electronice de securitate, reușind să deblocheze și să pornească automobilele fără cheile originale și fără urme vizibile de forțare.
După furt, mașinile erau transportate într-un atelier din Wuppertal, administrat de un cetățean kazah în vârstă de 45 de ani. Acesta este suspectat că modifica seriile de identificare ale vehiculelor și introducea numere VIN false, pentru a le face mai greu de depistat în bazele de date internaționale.
Practic, autoturismele erau „reidentificate”, căpătând o nouă identitate tehnică.
Următoarea verigă a lanțului era partea de transport extern, iar ancheta a dus la o firmă de logistică din Oberhausen, administrată de doi frați georgieni. Aceștia sunt suspectați că intenționau să organizeze exportul a cel puțin patru dintre vehiculele furate prin containere maritime, cu destinații precum Georgia și Tadjikistan. Transportarea maşinilor în containere făcea ca acestea să părăsească spațiul european relativ discret, amestecate printre alte mărfuri.
În lunile de monitorizare sub acoperire, polițiștii au reușit să recupereze nouă dintre vehiculele furate.
Operațiunea care a dus la destructurarea reţelei internaţionale de hoţi de maşini a avut loc la 3 februarie 2026, când au fost puse în aplicare mai multe mandate de percheziție în Velbert, Wuppertal, Essen, Oberhausen, Dorsten și Leidersbach (Bavaria).
În urma descinderilor, au fost descoperite și ridicate patru vehicule suspectate că provin din furturi, patru motoare, componente provenite de la un Toyota dezmembrat, precum și unelte electronice și mecanice folosite la comiterea furturilor auto.
De asemenea, anchetatorii au confiscat computere, telefoane mobile, suporturi electronice de date și documente, care urmează să fie analizate pentru extinderea dosarului.
Momentan au fost arestate doar două persoane: românul de 35 de ani, din Velbert, și al un alt bărbat, de 29 de ani, din Dorsten, iar cercetările continuă.























































