Tudorel Toader: „Săptămâna viitoare prezint proiectul de modificare a codurilor în Guvern şi îl trimitem la Parlament spre dezbatere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că săptămâna viitoare va trimite la Parlament pentru dezbatere proiectul de lege privind modificarea celor patru coduri, respectiv Codul penal şi de precedură penală şi Codul civil şi de procedură civilă, după ce îl va prezenta în Guvern.

 ”Luni, pe data de 15, e planificată şi anunţată pe site cea de-a doua dezbatere cu specialiştii profesionişti ai dreptului pe Codul Penal, Codul de procedură penală, punerea de acord cu deciziile Curţii Constituţionale, transpunerea directivei privind confiscarea extinsă, transpunerea directivei referitoare la protecţia victimelor infracţiunii. Aşadar, cea de-a doua dezbatere, după care săptămâna viitoare prezint proiectul de lege în Guvern şi îl trimitem la Parlament spre dezbatere”, a declarat ministrul Justiţiei la Parlament.

De asemnea, Tudorel Toader a precizat că se lucrează la pachetul celor trei legi privind justiţia, respectiv: Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea privind organizarea judiciară şi Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii.

”În momentul de faţă lucrăm la pachetul de legi privind justiţia - cele trei legi”, a precizat ministrul Justiţiei, adăugând că cel mai probabil acesta va ajunge la Parlament peste două săptămâni.

Ce spune ministrul despre graţiere

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, la Parlament, referitor la amendamentele aduse proiectului legii graţierii în Parlament şi ulterior revocate, că fiecare are nişte limite de competenţă pe care trebuie să şi le exercite în baza unui principiu general care se numeşte loialitate faţă de valorile constituţionale, reafirmând susţinerea sa pentru forma iniţială a proiectului de lege trimis de Guvern.

”Eu n-aş spune dacă erau necesare sau nu (modificările - n.r.), pentru că eu, ca ministru al Justiţiei, acolo unde am competenţe, iniţiez la nivel de minister proiecte legislative, avizăm celelalte iniţiative. Fiecare are nişte limite de compentenţă pe care trebuie să şi le exercite în baza unui principiu general care se numeşte loialitate faţă de valorile constituţionale. Nu mă întrebaţi pe mine ceea ce fac alţii”, a afirmat ministrul Justiţiei.

Referitor la acuzaţiile apărute în spaţiul public cum că proiectul de lege privind graţierea în varianta Guvernului favorizează anumiţi lideri politici, Toader a spus că cine face afirmaţii trebuie să le şi argumenteze.

”Există un principiu general: cine face o afirmaţie trebuie să o şi motiveze, să o argumenteze. Nu ştiu cine a făcut afirmaţia pe care o reluaţi. Întrebaţi pe autorul afirmaţiei”, a spus ministrul Justiţiei.

El a reafirmat că Ministerul Justiţiei ”susţine proiectul initial pentru legea graţierii, cu limite reduse de pedeapsă şi fără faptele de corupţie”.

Plenul Senatului a decis luni, cu majoritate de voturi, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului legii graţierii pentru ca acesta să fie adoptat în forma trimisă Parlamentului de Guvern pe 31 ianuarie. În favoarea retrimiterii legii la comisie au votat senatorii PSD şi ALDE (61 de voturi), iar împotrivă cei de la PNL şi USR (41 de voturi), aceştia din urmă cerând dezbaterea şi respingerea legii graţierii.

Propunerea de retrimitere la Comisia juridică a fost făcută în plen de liderul grupului ALDE, Ionuţ Sibinescu, fără ca acesta să motiveze solicitarea.

Cererea ALDE a fost susţinută şi de PSD, prin vocea liderului de grup, Şerban Nicolae.
viewscnt

 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite