Şeful DGA din Ministerul de Interne, pus la dispoziţie după ce i s-a refuzat prelungirea avizului ORNISS

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Afacerilor Interne a confirmat că directorul general al Direcţiei Generale Anticorupţie, Cătălin Ioniţă, a fost eliberat din funcţie, pentru cp ORNISS nu i-a prelungit avizul de acces la informaţii clasificate.

UPDATE ”Directorul general al Direcţiei Generale Anticorupţie a fost eliberat din funcţie, întrucât nu mai deţine autorizaţia de acces la informaţii clasificate din partea Oficiului Registrul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, necesară exercitării funcţiei. În prezent, ofiţerul este pus la dispoziţia Ministerului Afacerilor Interne în vederea stabilirii altor atribuţii profesionale.

Conducerea Direcţiei Generale Anticorupţie este asigurată, conform atribuţiilor din fişa postului, de către adjuncţii acestei structuri”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Interne.

Efectul refuzului este că Ioniţă nu mai are dreptul să conducă direcţia şi a fost pus la dispoziţie până la lămurirea situaţiei, relatează G4Media. Avizul ORNISS, care dă dreptul posesorului să aibă acces la informaţii clasificate, este obligatoriu pentru conducătorii structurilor din Ministerul de Interne. Direcţia Generală Anticorupţie are ca scop documentarea infracţiunilor de corupţie din Ministerul de Interne.

Potrivit procedurilor, Direcţia Generală pentru Protecţie Internă din Ministerul de Interne (serviciul de informaţii al ministerului, fosta ”doi şi-un sfert) face o verificare şi transmite o propunere către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, autoritate care dă decizia finală. Accesul interzis la informaţii secrete echivalează cu schimbarea din funcţie.

Cătălin Ioniţă a fost urmărit penal, în 2018, pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Procurorii DNA l-au acuzat pe fostul şef al Poliţiei Române că a pretins cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare dintr-un teren de 18 hectare, ca să intervină pe lângă funcţionari publici. În 2019, procurorii anticorupţie au clasat dosarul pe motiv că fapta nu există.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite