Se strânge şurubul în instituţiile de stat
0Primele şi salariile de merit dispar din statele de plată ale bugetarilor
Funcţionarii publici din instituţiile băcăuane simt din plin criza financiară şi măsurile impuse de guvernanţi pentru diminuarea cheltuieilor. Bugetarii din Bacău au rămas din februarie fără salarii de merit şi fără prime, alţii chiar fără funcţie. În ultima situaţie se află directorul adjunct, Ciprian Macovei, care luna trecută a aflat că funcţia lui se desfiinţează. „În februarie am primit un ordin scris de la minister, prin care ni se aducea la cunoştinţă că din ianuarie dispar salariile de merit de 15% şi primele de 10%. Mai mult, funcţia de director executiv adjunct a fost desfiinţată, ocupantul acesteia rămânând fără indemnizaţia de conducere de 40%”, a declarat Gheorghe Apostu, director al Direcţiei Muncii şi Incluziunii Sociale (DMIS). Nici funcţionarii publici de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) nu vor mai primi anul acesta bonusuri peste lefurile fixe. „Până anul trecut nu am putut acorda decât prime şi salarii de merit. Niciun alt spor sau tichete de masă nu se regăseau pe statele noastre de plată. Este oarecum ciudată măsura pentru că, de exemplu, personalului administrativ din spitale nu i se taie nimic din sporuri sau prime”, ne-a declarat Adam Jofa, şef Resurse Umane al DSP. Salarii mai mici la toţi bugetarii Nici funcţionarii publici de la Direcţia Muncii şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă nu vor mai primi de luna aceasta stimulente financiare în plus faţă de salariu. Fără prime, salarii de merit şi plăţi ale orelor suplimentare rămân anul acesta şi angajaţii Direcţiei Sanitar Veterinare. Salariaţii Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) au buget de austeritate. Anul acesta, în bugetul instituţiei nu este prevăzut niciun leu pentru investiţii, iar bonusurile salariale au fost şterse de pe listă. „Toate primele, salariile de merit şi stimulentele au fost sistate. Nu ştim încă nimic dacă şi celelalte sporuri vor fi tăiate de la drepturile salariale”, ne-a declarat Mihai Ichim, purtător de cuvânt CJAS.























































