Scriitorul Fănuş Neagu, internat la Spitalul Elias

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scriitorul Fănuş Neagu, în vârstă de 75 de ani, este internat la Spitalul Elias din Bucureşti, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, care nu au precizat de ce afecţiune suferă

Scriitorul Fănuş Neagu, în vârstă de 75 de ani, este internat la Spitalul Elias din Bucureşti, potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, care nu au precizat de ce afecţiune suferă acesta, informează NewsIn.

Purtătorul de cuvânt al spitalului, medicul Valentin Calu, a declarat că familia nu a autorizat furnizarea de informaţii medicale despre pacient. Primele date referitoare la starea de sănătate a scriitorului ar putea fi anunţate de conducerea spitalului în cursul zilei de marţi, a precizat Calu.

Fănuş Neagu, născut în 1932 la Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila, într-o familie de ţărani, este romancier, dramaturg şi nuvelist. El a devenit membru titular al Acedemiei Române în 2001.

Printre volumele sale se numără "Dincolo de nisipuri", "Îngerul a strigat" şi "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite