Salrom îl acuză pe ministrul Economiei că lansează, în continuare, „afirmații iresponsabile și nefondate” la adresa Societății Naționale a Sării

0
Publicat:

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului- Dinel-Radu Miruță, continuă să lanseze în spațiul public afirmații iresponsabile și nefondate la adresa Societății Naționale a Sării - Salrom (SNS SA)”, acuză conducerea companiei.

Dezastrul de la Salina Praid. FOTO Alex Nicodim
Dezastrul de la Salina Praid. FOTO Alex Nicodim

„Este a doua oară într-un interval scurt de timp în care ministrul alege să atace în mod direct compania, în loc să sprijine dezvoltarea uneia dintre cele mai importante societăți strategice ale Statului Român”, arată, într-un comunicat transmis miercuri de Salrom, directorul general SNS SA, Constantin-Dan Dobrea.

Proiectul de exploatare a șisturilor grafitoase

Potrivit comunicatului, catalogarea demersurilor Salrom privind proiectul de extracție a grafitului ca fiind de natură să „înfrâneze” dezvoltarea acestuia, ceea ce ar constitui o „situație ridicolă”, reprezintă o afirmație bizară, lipsită de orice fundament tehnic, economic sau juridic.

„Salrom gestionează acest proiect cu maximă responsabilitate și profesionalism, în deplină conformitate cu legislația și cu bunele practici internaționale. Tentativa Ministrului Economiei de a discredita public acest proiect, în mod repetat, nu doar că subminează credibilitatea companiei, ci contravine interesului național și obiectivelor de dezvoltare economică asumate de Statul Român. Chiar și în aceste condiții, Salrom se află în negocieri pentru finanțarea acestui prim proiect, din cele 3 elaborate de companie, în special cu instituții bancare românesti (BID, EXIM BANCA ROMÂNEASCĂ)”, arată conducerea companiei.

Acuzațiile privind blocarea proiectelor

Conducerea SNS SA mai spune că insinuarea potrivit căreia actuala conducere a Salrom ar împiedica implementarea proiectelor este „complet nefondată și lipsită de orice probă”:

Salrom își respectă obligațiile legale și strategice, iar conducerea companiei acționează strict în interesul societății și al acționarilor săi. Ba mai mult, fără actuala conducere a Salrom, nu ar fi existat niciun proiect declarat de interes strategic și nici licența de exploatare nu ar fi fost prelungită – dovezi clare ale faptului că managementul a lucrat în interesul companiei și al Satului Român”.

În comunicat se mai arată că, până la numirea actualei conduceri a Salrom, societatea nu făcuse niciun fel de demers pentru dezvoltarea acestei linii de business în afara unei încercări de elaborare a unui studiu de fezabilitate care contravenea legislației în vigoare de la momentul respectiv.

„Contractul privind studiul de fezabilitate la care facem referire a fost semnat în anul 2020”, precizează Salrom.

Despre „dezastrul natural” de la Salina Praid: „Domnul Miruță, ar fi trebuit să cunoască legislația în domeniu”

Conducerea Salrom spune că evenimentul de la Salina Praid a fost un dezastru natural, cauzat de creșterea debitului Pârâului Corund de peste 100 de ori față de debitul său normal, ceea ce a generat efecte imprevizibile și de amploare asupra salinei.

„Este important de subliniat că acest eveniment nu a fost cauzat de inactivitatea companiei, iar în urma sa nu există niciun prejudiciu dovedit și cuantificabil. Salrom a intervenit imediat și a acționat cu responsabilitate pentru a gestiona consecințele, protejând atât integritatea angajaților, cât și interesele comunității locale. Din postura de ministru, domnul Miruță, ar fi trebuit să cunoască legislația în domeniu, conform căreia închiderea minelor istorice vechi este în atributul atât al ministerului, cât și a unei societăți aflată în directa subordine a domniei sale, potrivit art. 56 lit. k din Legea Minelor nr. 85/2003.

Conducerea Salrom spune că, în cazul Salinei Praid, apa a pătruns în actuala exploatare exact prin minele istorice care nu au beneficiat, din partea ministerului de resort, de „executarea lucrărilor de conservare/închidere a minelor sau a carierelor aparținând companiilor și societăților naționale miniere, precum și a minelor sau a carierelor, a lucrărilor de explorare oprite înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și care nu fac obiectul unei licențe și asigură monitorizarea factorilor de mediu postînchidere‟.

„Ministrul Economiei nu este la prima afirmație denigratoare la adresa minerilor”

Conducerea SNS SA consideră că afirmația Ministrului Economiei conform căreia „cei de la Praid” ar trebui sancționați este inacceptabilă și profund denigratoare la adresa angajaților Salrom.

„Compania a luat măsuri ferme pentru ca minerii să își poată menține veniturile și să fie sprijiniți în această perioadă dificilă, din respect față de munca lor și față de comunitatea locală. Salrom subliniază că Ministrul Economiei nu este la prima afirmație denigratoare la adresa minerilor. Atacurile repetate au fost criticate și de sindicatul Salroca, care a transmis o scrisoare oficială ministrului, solicitând încetarea imediată a declarațiilor care vizează angajații și activitatea acestora. Comunicatele anterioare ale companiei au clarificat în mod repetat acțiunile întreprinse pentru protecția și sprijinul angajaților.

„Salrom este una dintre puținele companii de stat unde selecția conducerii s-a realizat exclusiv conform legislației„

Declarația conform căreia conducerea Salrom ar fi formată din „trei oameni puși de partide” este „categoric falsă”, potrivit conducerii SNS SA.

Salrom este una dintre puținele companii de stat unde selecția conducerii s-a realizat exclusiv conform legislației în vigoare – OUG 109/2011 – și în deplină transparență. În aceste condiții, convocarea Adunării Generale a Acționarilor, având ca subiect revocarea actualei conduceri nu se susține, o parte dintre argumente fiind următoarele:  nu există o analiză prealabilă aprofundata, atât din punct de vedere juridic, cât şi din punct de vedere tehnic astfel încât să nu expună Salrom unor riscuri economice şi juridice; nu există o notă de fundamentare cu privire la declanșarea acțiunii în răspundere împotriva membrilor Consiliului de Administraţie, în care să fie detaliate argumentele juridice privind îndeplinirea condițiilor legale pentru atragerea răspunderii (descrierea faptei ilicite, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi presupusul prejudiciu, cuantificarea prejudiciului şi vinovăția)”.

Salrom precizează că respinge ferm aceste afirmații repetate și denigratoare venite din partea ministrului Economiei, precizând că „astfel de declarații nu fac decât să aducă prejudicii de imagine companiei și să submineze eforturile colective ale salariaților și ale conducerii de a asigura dezvoltarea durabilă și performanța economică a societății”.

„De altfel, acest ultim atac este o nouă «monstră»  a Ministrului Economiei de cum se poate duce în derizoriu activitatea uneia dintre puținele companii profitabile din portofoliul propriu. Iar ca o dovadă că la conducerea Salrom au fost selectați oameni «sănătoși la cap care țin cu România și bugetul ei»  stă faptul că, proiectul privind extragerea grafitului din arealul Baia de Fier a fost declarat de către Comisia Europeană ca fiind de interes strategic. De asemenea, obținerea prelungirii licenței de exploatare este o muncă de peste 3 ani a unei echipe Salrom formată din oameni «sănătoși la cap care țin cu România și bugetul ei».

Salrom: Profit de 132.233.997 lei, în 2024

Salrom mai arată, în același comunicat, că „aceeași echipă formată din oameni sănătoși la cap și care țin cu România și bugetul ei, a reușit să realizeze următoarele performanțe financiare:

•          2022 – cifră de afaceri: 498.099.493 lei; profit: 144.492.843 lei;

•          2023 – cifră de afaceri: 482.211.052 lei; profit: 157.428.045 lei;

•          2024 – cifră de afaceri: 453.016.633 lei; profit: 132.233.997 lei;

•          primele cinci luni ale anului 2025 – cifră de afaceri: 165.734.359 lei; profit: 44.319.421 lei, cifre care atestă dezvoltarea exponențială a companiei în ultimii trei ani, comparativ cu perioada precedentă.

Societatea Națională a Sării – Salrom își reafirmă angajamentul de a acționa în mod responsabil, profesionist și în beneficiul economiei naționale și solicită, din nou, încetarea acestor atacuri publice nefondate venite tocmai din partea persoanei care ar trebui, cel puțin teoretic, să apere interesul Statului Român, se mai arată în comunicatul semnat de directorul Constantin-Dan Dobrea.

Amintim că, pe 3 iulie, ministrul Economiei a anunţat  declanșarea procedurii de demitere a conducerii Salrom, compania de stat care administrează Salina Praid, în urma dezastrului provocat de inundaţiile din luna mai. Radu Miruţă a invocat organizarea unei „paranghelii” de 12.562,87 euro, pe 30 iunie, când se căutau „soluţii disperate” pentru Salina Praid.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite