Video S-a deschis circulația pe firul 2 al tunelului feroviar Bata, cu o lungime de peste 600 de metri, anunță ministrul Transporturilor
0Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat joi, 17 iulie, faptul că s-a deschis circulația pe firul 2 al tunelului feroviar Bata, care are o lungime de peste 600 de metri și este situat pe tronsonul de cale ferată dintre Simeria și Frontiera cu Ungaria.

De asemenea, ministrul a transmis că lucrările la noua variantă de traseu dintre Bârzava și Vărădia, care cuprinde tunelul Bata au o valoare de peste 2 miliarde de lei, fără TVA, bani asigurați din fonduri europene nerambursabile.
„Proiectele feroviare sunt la fel de importante pentru economia României ca și cele rutiere!
Astăzi deschidem circulația pe firul 2 al tunelului feroviar Bata, care are o lungime de peste 600 de metri și este situat pe tronsonul de cale ferată dintre Simeria și Frontiera cu Ungaria, parte a coridorului european Rin-Dunăre.
Lucrările la noua variantă de traseu dintre Bârzava și Vărădia, care cuprinde tunelul Bata au o valoare de peste 2 miliarde de lei, fără TVA, bani asigurați prin fonduri europene nerambursabile.
După finalizarea lucrărilor trenurile vor putea circula pe acest tronson de cale ferată cu viteze de până la 160 km pe oră.
Este un moment important pentru modernizarea infrastructurii feroviare din vestul țării dar și pentru creșterea importanței României în noul context geo-strategic”, transmite ministrul.
Miercuri, Asociația „Pro Infrastructură” spunea despre inaugurare că s-a făcut la 8 ani după ce au fost anunțate lucrările, în 2017.
„CFR inaugurează după 8 ani un nou tunel la Bata, săpat în... 2023.
Deși în ultima perioadă noile bucăți de autostradă se țin lanț, noile căi ferate sunt rare, scurte și (re)construcția lor durează chiar și de 2-3 ori mai mult.
Joi, 17 iulie, se va deschide traficul pe un traseu feroviar nou de 13 km între stațiile Bârzava și Vărădia, județul Arad. Scopul variantei este asigurarea vitezei de 160 km/h între Curtici și Simeria (cu încetiniri la 100 la Arad, Radna și Deva), această viteză nefiind posibilă pe linia veche și sinuoasă.
«Vedeta» traseului este tunelul Bătuța (sau Bata, depinde cum privești harta). În lungime de 650 m, este urmat la mică distanță de două poduri gigantice peste Mureș de aproape 500 m fiecare. Trenurile vor circula la început cu 120 km/h, mai puțin pe cele două poduri restricționate inițial la 70 km/h până își fac «rodajul» de tonaj. Linia veche de pe malul nordic al Mureșului se va păstra pe un fir pentru garnituri Regio, localnicii fiind obișnuiți cu trenul din 1868”, transmite Asociația „Pro Infrastructură”.