România, condamnată din nou la CEDO pentru dosarul Revoluţiei. Prună: „România trebuie să se conformeze“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tergiversarea dosarului Revoluţiei a adus o nouă condamnare pentru România la CEDO. Autorităţilor române li se impută faptul că, deşi au trecut 25 de ani, nu i-a găsit, încă, pe vinovaţii pentru victimele Revoluţiei din decembrie 1989 şi pentru cele înregistrate la mineriada din iunie 1990. Ministrul Justiţie a declarat că statul român trebuie să facă în aşa fel încât să se conformeze.


Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat marţi, referitor la cea mai recentă hotărâre CEDO de condamnare a României pentru nesoluţionarea dosarului Revoluţiei într-un termen rezonabil, că statul român trebuie să facă în aşa fel încât să se conformeze. Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a făcut aceste precizări la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), ca urmare a întrebărilor jurnaliştilor cu privire la decizia de marţi a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) prin care statul român a fost obligat să plătească despăgubiri către opt persoane pentru nesoluţionarea dosarului Revoluţiei într-un termen rezonabil.

"Am aflat în timpul şedinţei (şedinţa Plenului CSM- n.r.) de noua decizie CEDO şi cred că şi în această materie, care, sigur, este un subiect delicat pentru societatea românească, dar cred că principiul rămâne acelaşi. Şi în materia asta, ca în oricare altă materie, România trebuie să facă în aşa fel încât să se conformeze deciziilor CEDO. Acum nu ştiu să vă răspund ce anume exact se poate face. Afirmaţi un lucru (s-a constatat durata excesivă a procedurilor penale- n.r.) pe care cred că toţi cetăţenii români îl ştiu. Suntem la 26 de ani în curând, din decembrie 1989, şi sigur nu putem decât să constatăm toţi că a durat foarte mult", a declarat ministrul Justiţiei, la sediul CSM.

Întrebată dacă trebuie redeschis dosarul Revoluţiei, Raluca Prună a răspuns procurorii decid acest lucru.
"Nu aş vrea să fac comentarii pentru acest moment cu privire la redeschiderea cazului. Eu cred că procurorii sunt cei care vor decide dacă redeschid sau nu cazul. Singurul meu comentariu este unul general şi anume că avem o hotărâre a CEDO şi că trebuie să facem în materia aceasta, ca şi în altele, ceea ce oricare stat membru al Convenţiei trebuie să facă", a precizat ministrul Justiţiei.
 

Decizia CEDO

Decizia, care vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil, a fost anunţată marţi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Procesul a fost deschis de opt dintre cei care s-au constituit părţi vătămate în ambele anchete penale.

CEDO a decis că statul român trebuie să îi despăgubească pe fiecare cu câte 2.400 de euro, daune morale.

Dosarul Revoluţiei a fost clasat de procurori luna trecută. Tot atunci, Parchetul Militar a decis începerea urmăririi penale în cazul a 16 persoane în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, printre care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul premier Petre Roman. De altfel, ancheta în acest caz a fost reluată tot în urma unei decizii a CEDO, după ce dosarul a fost iniţial clasat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite