Exclusiv Roma dă alarma, Bucureștiul tace. Expert în politici europene: „Fără o integrare mai profundă, UE va fi amorfă și tot mai puțin relevantă”
0Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a aflat luni, în România, într-un moment în care din ce în ce mai multe voci avertizează că Uniunea Europeană devine din ce în ce mai puțin relevantă în relațiile internaționale. Politologul Radu Albu Comănescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai explică, pentru „Adevărul”, dacă și în ce măsură UE contează mai puțin în raport cu SUA și China și ce soluții există.
Cu un război la granițele sale estice care riscă să escaladeze, Uniunea Europeană are nevoie să se reinventeze și să schimbe ceva, afirmă tot mai mulți experți. Alternativa nu există, pentru că ar duce la pierderea totală a relevanței sale. Ca și cum n-ar fi de ajuns, economia zonei euro traversează o perioadă deloc fastă, cea mai bună dovadă fiind recesiunea Germaniei și prelungita criză energetică la nivel continental, dar și lipsa competitivității în raport cu economii dinamice precum cea a SUA și a Chinei.
De altfel, în ultimul timp s-au întețit criticile ce vin chiar din interiorul Uniunii Europene. Premierul italian Giorgia Meloni avertiza zilele trecute că „Uniunea Europeană este tot mai mult condamnată la irelevanţa geopolitică, incapabilă să răspundă eficient provocărilor de competitivitate ridicate de China şi SUA”, iar cu doar câteva zile mai devreme, un alt italian, de data aceasta provenind din tabăra progresistă, Mario Draghi, avertiza și el că „Iluzia că UE poate juca rolul de putere globală s-a evaporat în acest an”.
Italienii nu au fost singurii care au cerut reformă Bruxelles-ului. În urmă cu un deceniu, fostul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a prezentat mai multe scenarii pentru viitorul Europei. Cinci la număr, acestea propuneau așa-numita Europa cu mai multe viteze.
Și președintele Franței, Emmanuel Macron, a cerut reformă. Și nu o dată. El a vorbit despre necesitatea autonomiei strategice europene, despre nevoia unei armate europene și despre o Europă cu mai multe viteze. De altfel, în urmă cu trei ani, Franța și Germania propuneau o serie de reforme structurale radicale pentru Uniunea Europeană, în contextul lansării discuțiilor privind extinderea sa și vorbeau despre o Europă cu patru viteze.
Roma vs. București: cine are dreptate?
Câțiva ani mai târziu, Roma e cea care își asumă rolul de a da semnale Bruxelles-ului și avertizează asupra unor probleme reale, venind desigur și cu unele soluții. Evident, ca de fiecare dată, la București nimeni nu are nicio sugestie pentru îmbunătățirea performanței și a integrării europene.
Politologul Radu Albu Comănescu, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, a predat şi predă materii strâns legate de designul instituţional al Uniunii Europene - construcţie europeană, negocieri europene, teorii ale integrării, guvernanţă, politici executive, leadership şi structura mediului de afaceri. Din această postură, Radu Albu Comănescu încearcă să răspundă, într-o analiză pentru „Adevărul”, dacă și în ce măsură Bruxelles-ul traversează o criză și ce soluții ar exista în acest sens.
Pornind de la declarațiile Giorgiei Meloni și ale fostului șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, Radu Albu Comănescu arată că viziunea Romei nu este neapărat diametral opusă față de cea existentă la București, chiar dacă în acest caz ar fi de neconceput ca premierul sau alte voci importante din coaliție să își permită vreodată să vină cu idei și cu sugestii pentru o mai bună funcționare a Uniunii Europene. Desigur, nu este mai puțin adevărat că România, indiferent cine s-a aflat la conducere, nu a contribuit niciodată cu idei și cu soluții la bunul mers la progresul european, așa cum fac Țările Baltice sau Polonia.
„Declarațiile Giorgiei Meloni și ale lui Mario Draghi reflectă o perspectivă critică asupra poziției Uniunii Europene pe scena globală, dar aceasta nu este neapărat în contradicție cu viziunea din București, ci mai degrabă evidențiază diferențe de context, priorități și roluri asumate în interiorul UE. Meloni, ca prim-ministru al Italiei, ţară fondatoare a Uniunii, exprimă o frustrare legată de competitivitatea economică și influența geopolitică a UE. Italia, o economie mare, dar cu provocări interne (datorie publică ridicată, creștere economică lentă), resimte presiunea competiției globale din partea SUA și Chinei, iar Meloni subliniază necesitatea unei UE mai asertive, capabile să-și apere interesele economice și strategice, în contextul în care Italia are nevoie de o Europă puternică pentru a contrabalansa limitările sale interne”, spune profesorul clujean.
Dintr-o altfel de perspectivă, Mario Draghi critică și el vehement abordările Bruxelles-ului, dar în special din perspectiva economistului de calitate.
„În alt registru, Draghi, fost președinte al Băncii Centrale Europene, are o perspectivă informată de experiența sa în gestionarea crizelor economice, cu atât mai mult accentuată de raportul său din 2024 privind competitivitatea UE care avertizează asupra declinului economic al UE față de SUA și China din cauza productivităţii scăzute, a fragmentării pieței interne și a lipsei investițiilor în tehnologie. Declarația sa despre „iluzia puterii globale” reflectă o evaluare sobră, chiar severă, a limitărilor UE în contextul actual, marcat de războiul din Ucraina, dependența energetică și competiția tehnologică. Ambele perspective sunt aşadar influențate de poziția Italiei ca stat fondator al UE, care a investit mult în proiectul european”, mai spune Radu Albu Comănescu.
De ce nu contribuim niciodată cu idei și soluții
Evident, Bucureștiul nu își permite un discurs mai critic și este „copilul cuminte” al Uniunii Europene, deloc critic și mai degrabă laudativ la adresa politicilor bruxelleze.
„Invers, la București, percepția asupra UE este diferită, iar aceasta din câteva motive: România, stat membru abia din 2007, privește Uniunea ca pilon al stabilității, securității și prosperității, aderarea fiind văzută ca o ieșire din zona gri a Europei, ameninţată de influența rusă, și ca o ancorare instituţională certă în lumea occidentală. Discursul public românesc tinde aşadar să fie mai optimist și mai puțin critic față de UE, accentuând beneficiile integrării legate de fonduri europene, libertatea de mișcare, securitate, fără a mai menţiona gradul de dependență în raporturile cu UE, ţara noastră beneficiind masiv de fondurile europene, cu impact vizibil asupra infrastructurii și economiei. Astfel, critica românească la adresa UE este mai degrabă punctuală (pe chestiuni de birocrație, condiționalități ş.a.) și mai puțin axată pe relevanța geopolitică”, adaugă el.
Bineînțeles că discursul Bucureștiului nu poate fi disociat de poziția României în Uniunea Europeană, evident una marginală, cel puțin comparativ cu o țară ca Italia. Nu întâmplător, la București se vorbește strict despre beneficiile ce decurg din statutul de membru al Uniunii, e adevărat, absolut reale, dar deloc despre erorile Bruxelles-ului.
„Nu se poate disocia această „silenzio stampa” carpatică de poziția cert periferică pe care România o are în luarea deciziilor la nivel european, liderii români fiind în consecinţă mai puțin vocali în a critica „irelevanța” UE şi concentrându-se — aşa cum o atestă întreaga campanie prezidenţială din 2024-25 — pe maximizarea beneficiilor interne”, confirmă profesorul.
Și Bucureștiul are dreptate
Pe de altă parte, și Bucureștiul, dar și Roma au fiecare dreptate în evaluarea pe care o fac, fiecare din perspectiva sa. Dacă Italia este mult mai critică, acest lucru rezultă din ambițiile infinit mai mari ale acestei țări comparativ cu autosuficiența României.
„În termeni reali, excluzând optica naţională a celor două state susmenţionate, realitatea poziției UE pe scena globală e complexă și depinde de perspectiva din care este evaluată, pentru că într-adevăr Uniunea marchează puţine puncte în competitivitate economică, fiind notoriu rămasă în urmă față de SUA și China în domenii precum tehnologia (AI, semiconductori), investițiile în cercetare și dezvoltare și productivitate generală; raportul Draghi arăta cu degetul către cei doar 2,2% din PIB cheltuiţi în UE pe cercetare şi dezvoltare, față de 3,5% în SUA și peste 2,5% în China. E un exemplu util”, explică profesorul.
Însă Uniunea Europeană nu suferă doar din cauza lipsei competitivității. Există și alte cauze care conduc tot mai mult spre pierderea relevanței la care se referă Meloni și Draghi.
Cauzele declinului european
„Apoi, mai e fragmentarea politică, marcată de lipsa unei politici externe comune și de un preaplin al divergențelor interne, care slăbesc capacitatea UE de a acționa unitar. Se adaugă dependența energetică și strategică, evidenţiată de criza energetică post-2022, care a expus vulnerabilitățile UE, iar dependența de tehnologie și materii prime din afara Europei (semiconductori din Taiwan, pământurile rare din China) limitează autonomia de acţiune strategică a Uniunii”, mai spune el.
Evident, există și un „dar”, iar situația este mai complexă decât poate fi descrisă în cuvintele liderilor de la Roma. Chiar și slăbită și mai puțin relevantă, Uniunea Europeană rămâne o forță, chiar la nivel global, cel puțin una de care încă se ține cont.
„Dar!, UE rămâne cea mai mare piață unică din lume, cu peste 450 de milioane de consumatori şi o putere de cumpărare substanţială, ceea ce îi conferă o influență economică semnificativă. Cel puţin teoretic, UE păstrează leadershipul global în standarde de mediu, calitate a produselor, păstrarea activă a beneficiilor derivate din drepturile omului, și e activă în reglementări care pot încă influența politici la nivel mondial”, susține Radu Albu Comînescu.
Chiar și în plan geopolitic se impune o nuanțare.
„Inclusiv ca rol geopolitic, deși majoritar ineficientă, UE a demonstrat solidaritate în crize, cum ar fi în sprijinul pentru Ucraina (ca sancțiuni comune împotriva Rusiei, ajutor financiar și militar pentru Kiev). Ca revers, războiul din Ucraina, ascensiunea populism-naţionalismului, tranziția verde (cu costuri şi o planificare extrem de dificil de suportat de mediile de afaceri şi populaţie), plus competiția tehnologică cu SUA și China pun presiune pe UE să se reformeze”, adaugă el.
Soluțiile pentru stoparea declinului
Soluțiile există. Uniunea Europeană ar avea nevoie de o integrare mai profundă, consideră profesorul clujean. Alternative nu există.
„Fără o integrare mai profundă, Uniunea va rămâne amorfă, pasivă şi cert mai puțin relevantă. Putem conchide la această întrebare că declarațiile lui Meloni și Draghi nu contrazic neapărat perspectiva din București, ci reflectă poziții diferite în funcție de contextul național. UE se confruntă efectiv cu provocări în menținerea relevanței geopolitice și economice, dar rămâne un actor global semnificativ datorită pieței unice și influenței sale normative.”
Nu întâmplător, Bucureștiul și Roma au așteptări cumva diferite în ce privește rolul Bruxelles-ului.
„Văzută de la Bucureşti, UE e în continuare un garant al stabilității și dezvoltării, în timp ce Roma, confruntată cu propriile limitări, cere o UE mai dinamică și mai integrată. Relevanța UE depinde de capacitatea sa de a se reforma pentru a răspunde competiției globale, iar această dezbatere este mai accentuată în statele fondatoare, precum Italia, decât în cele mai noi, precum România”, adaugă Radu Albu Comănescu.
Unde se greșește în UE
Cu toate acestea, există și aspecte despre care în România se vorbește puțin. În lipsa unei tradiții a dezbaterii cu argumente pro și contra, de cele mai multe ori orice critică la adresa Bruxelles-ului este percepută în România ca o dovadă de euroscepticism sau chiar de afiliere la pozițiile ostile păstorite dinspre Răsărit. În schimb, în țările cu o democrație matură, critica constructivă, fie ea și la adresa autorității supreme, e privită dintr-o altă perspectivă și considerată a fi una dintre căile care contribuie direct la reformare și la progres.
Pro-european convins, Radu Albu Comănescu nu se teme să vorbească deschis și despre problemele reale ale Uniunii Europene. Și chiar dacă nu este facil de găsit un răspuns la eterna întrebare „unde se greșește?”, profesorul clujean acceptă și această provocare.
„Există o serie de factori care contribuie la percepția declinului economic al Uniunii, cel mai frecvent invocat fiind supra-reglementarea și birocrația. UE a dezvoltat un cadru reglementar complex, menit să asigure standarde ridicate în domenii precum mediul, protecția consumatorilor și drepturile muncii; pe de-o parte ele au consolidat „soft power”-ul UE, dar totodată au fost criticate pentru că împovărează companiile, în special IMM-urile, cu costuri și cerințe administrative excesive. Astfel au fost (şi sunt) cele privind emisiile (parte a Green Deal), care au forțat industria auto europeană să investească masiv în tranziția către vehicule electrice. Or, intrată tardiv în zona automobilelor electrice, Europa s-a trezit cu o Chină în avans, mai vizionară, care oferă deja alternative mai ieftine, şi cu o SUA care beneficiază de o piață internă mai flexibilă; de unde greutatea adaptării europene şi pierderile suferite”, punctează Radu Albu Comănescu.
Tranziția verde făcută după ureche și dusă mult prea departe, alături de supra-reglementările care sufocă industrii întregi sunt marile erori ale Bruxelles-ului. Nu însă și singurele.
„Vorbeam anterior şi de investițiile insuficiente în inovare, care au dus la rămânerea în urmă a UE în sfera tehnologică. Fragmentarea pieței unice, sau nefinalizarea ei de facto, împiedică economiile de scară necesare pentru a concura cu giganți tehnologici americani sau chinezi. În alt sector, Green Deal, foarte ambițios și totodată necesar pentru gestionarea mai prudentă a schimbărilor climatice, a impus costuri mari industriilor tradiționale, în special în sectorul auto, energetic și manufacturier, iar tranziția verde a fost pur şi simplu hei-rupistă, prost sincronizată cu măsuri de susținere economică, ceea ce a dus la pierderea competitivității în fața țărilor cu reglementări mai laxe (ex. China, care domină producția de baterii și panouri solare)”, adaugă expertul.
Prea multe interese egoiste și prea puțină unitate
În plan politic, Uniunea Europeană are de pierdut și din cauza lipsei de coordonare dintre statele membre și a intereselor de multe ori divergente ale acestora.
„Fragmentarea politică și lipsa unei viziuni comune se adaugă listei de greşeli, lipsa de coordonare între statele membre văduvind de competitivitate şi structură domenii cheie precum politica fiscală, apărarea sau strategia industrială, nu doar influența geopolitică a UE. Absența unei piețe de capital integrate limitează accesul companiilor europene la finanțare, spre deosebire de SUA, unde piețele de capital sunt mai dinamice şi dereglementate până la punctul în care survine iresponsabilitatea faţă de populaţie. Adăugăm dependența strategică, menţionată şi ea mai sus, în materii prime critice, tehnologii şi energie, uşor de transformat în armă de război şi care deci forțează acum o tranziție costisitoare către alte surse”, adaugă Radu Albu Comănescu.
Pentru că orice critică constructivă include și posibile soluții, Radu Albu Comănescu intră și în acest subiect.
„Pentru a contracara declinul competitivității și a recâștiga influența economică și politică, UE ar putea adopta următoarele măsuri, inspirate inclusiv de recomandările raportului Draghi: creșterea investițiilor în cercetare şi dezvoltare, de pildă, măcar la 3% din PIB-ul UE pentru cercetare și dezvoltare, cu focus pe AI, semiconductori, biotehnologie și energii curate. S-ar putea crea unui fond european de inovare, similar DARPA din SUA, cu miză pe accelerarea dezvoltării tehnologice. Apoi finalizarea Uniunii Piețelor de Capital, care ar facilita accesul companiilor la finanțare, reducând dependența de bănci și atrăgând investiții private. Sprijin pentru corporaţiile europene performante şi de vârf devine absolut necesar, Uniunea trebuind să relaxeze regulile stricte de concurență pentru a permite fuziuni strategice între companii europene, creând giganți capabili să concureze cu firmele americane și chineze”, susține profesorul.
Nu în ultimul rând, el admite că ar trebui reviziuite o serie de politici greșite, începând cu felul în care anumite reglementări excesive nu fac decât să sufoce și să împingă pe buza prăpastiei industrii întregi.
Ce e de făcut
„Pe această linie trebuie mai departe revizuite reglementările excesive, reducând povara administrativă pentru IMM-uri și industrii, inclusiv în tranziția verde a Green Deal, care trebuie susținută prin subvenții și investiții masive în tehnologii verzi îndrăzneţe şi dovedit eficiente — cum ar fi cele de captare a carbonului, cele pentru hidrogen verde și de reciclare — pentru a face tranziția sustenabilă fără a sacrifica competitivitatea. Tot aici s-ar înscrie şi o mult-dorită derogare temporară pentru industrii afectate de tranziția verde (ca sectorul auto), prevenind colapsul economic al acestora. Iar pe o linie de consolidarea a libertăţii de mişcare, sau „autonomiei strategice”, sunt necesare diversificarea lanțurilor de aprovizionare (inclusiv prin exploatarea și reciclarea materiilor prime critice în interiorul Uniunii, și dezvoltarea capacități proprii de producție a semiconductorilor) accelerarea investițiilor în energii regenerabile și diversificarea surselor de energie (ex. gaz importat din regiunea Mării Caspice, producţia crescută de energie nucleară), care ar reduce vulnerabilitățile energetice”, mai spune Radu Albu Comănescu.
În spectrul politic, Uniunea Europeană are de asemenea nevoie de mai multă coeziune, de politici comune și de noi reguli. Totul pentru a opri căderea spre irelevanță a Bruxelles-ului și pentru recăpătarea anvergurii sale de odinoară.
„Crearea unei politici de apărare integrate, cu o armată europeană sau un fond comun de apărare, ar spori influența geopolitică a UE, reducând dependența de NATO și SUA. Ar trebui să meargă mână în mână cu noi reguli de joc în luarea deciziilor în anumite sectoare, cum ar fi eliminarea unanimității în deciziile de politică externă, ceea ce ar permite UE să acționeze mai rapid și mai coerent pe scena globală; sau conceperea unor parteneriate strategice la nivel de UE pentru a consolida alianțe cu actori precum India, Japonia sau Africa, contrabalansând influența Chinei și a SUA, în special în comerț și tehnologia. Iar acestea nu se pot face fără un alt timp de narațiune europeană despre Europa în sine, despre proiectul de unitate şi integrare, şi despre naţiunile angajate în el”, dezvoltă expertul.
Cât de relevantă e UE
Radu Albu Comănescu nu are niciun dubiu: departe de a fi irelevantă, Uniunea Europeană se confruntă totuși cu foarte multe provocări și amenințări care o pot împinge într-o direcție greșită.
„Pe fond, UE nu este irelevantă, dar competitivitatea sa este amenințată de suprareglementare, de investiții insuficiente și o fragmentare politică viscerală. Pentru a recâștiga terenul pierdut, Europa trebuie să simplifice reglementările, să investească masiv în tehnologie, să reformeze procesul decizional și să echilibreze ambițiile verzi cu realitățile economice. Succesul depinde de capacitatea statelor membre de a acționa unitar, ceea ce necesită compromisuri între viziuni diferite”, încheie Radu Albu Comănescu.
Se încarcă comentariile...
