Exclusiv Rolul românilor în războiul subteran Rusia - NATO: „În locurile de unde pleacă americanii și europenii se instalează rușii, chinezii și turcii”
0Un război intens purtat prin intermediari între Rusia și NATO are loc în paralel cu cel din Ucraina, mult mai puțin cunoscut europenilor. Profesorul român decorat de Franța explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cum a ajuns Africa teatrul unor confruntări subterane între Rusia și NATO, dar și rolul românilor.
Nu mai e demult un secret că Rusia și statele NATO se înfruntă într-un război intens prin proxy (intermediari) în Ucraina și Orientul Mijlociu. Nu e însă singurul teatru de luptă într-un război hibrid. Mult mai puțin mediatizat este conflictul care a degenerat într-un război în toată regula prin proxy, în Africa. Miza e enormă: continentul negru are zăcăminte naturale uriașe, unele mai necesare ca aerul unor industrii întregi, dar și un sistem de alianțe ce s-ar putea dovedi vital.
Profesorul Sergiu Mișcoiu explică, într-o analiză pentru „Adevărul”, cum decurg ostilitățile și cum se implică în conflict diplomați români, ca parte a Uniunii Europene, dar și mercenarii români, pioni într-un joc de șah extrem de complex. Decorat de statul francez cu medalia de Ofițer al Laurilor Academici pentru activitatea sa, Sergiu Mișcoiu este profesor la Universitatea Paris-Est Marne-la-Vallée și la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj și este expert în radicalism și extremism, dar și în teoria relațiilor internaționale și sistemele politice ale Africii francofone.
Rușii și chinezii, marii câștigători. Pentru moment
În ultima perioadă, spune el, occidentalii au pierdut teren în Africa, iar marii câștigători sunt rușii și chinezii. Totuși, actuala tendință nu este ireversibilă. Sergiu Mișcoiu explică și cum s-a ajuns în această situație.
„Franța a pierdut masiv teren în ultimul timp în Africa Centrală și de Vest din cauza unei combinații de factori. În primul rând, noile generații de africani care nu au cunoscut epoca postcolonială sunt educate într-un spirit mai degrabă contestatar și protestatar, acuzând regimurile din statele africane de supunere față de fosta putere colonială, Franța. Apoi avem strategia Rusiei de a ocupa spațiul virtual pentru a influența masiv tinerele generații africane. Fermele de troli create de fostul aliat al Kremlinului, Evghenii Prigojin (asasinat în 2023), au fost activate în țările din Sahel și din Africa de Vest, iar rezultatul a fost unul peste așteptări pentru că o bună parte a tinerilor care deja aveau sentimente anticoloniale au aderat la sistemul pe care l-a pus în operă propaganda rusă”, spune profesorul român.
Un alt motiv pentru care Franța sau SUA au pierdut mult teren în Africa este faptul că trupele paramilitare rusești, inclusiv Wagner, au reușit să-i convingă pe liderii locali să-i alunge pe occidentali.
„În fine, dar nu în ultimul rând, faptul că în conflictele interne din mai multe țări din regiune, companiile paramilitare rusești în special faimosul Wagner, controlat de același Prigojin, astăzi înlocuit de Africa Corps, controlat direct de Moscova, au acționat pentru a-i proteja pe cei aflați la putere sau pentru a-i sprijini pe cei care, prin insurecție armată sau prin planificarea unor lovituri de stat, au vrut să ajungă la putere. Sprijinul acordat de Wagner celor pe care au ales să îi ajute a venit la pachet cu obligația de a susține politica Rusiei și de a ataca prezența în regiune a Franței și Statelor Unite ale Americii”, mai spune expertul.
Exemplul „Belarusului Africii”
În acest sens, el vine cu exemplul Republicii Centrafricane, un fel de „Belarus al Africii”. În paralel, Rusia și-a îndeplinit și un obiectiv important și are oricând este nevoie sprijinul Republicii Centrafricane, țară care votează la ONU urmând liniile trasate de la Moscova.
„Exemplul cel mai concludent este Republica Centrafricană, unde președintele Justin Touadera, ales în 2016, aflat într-un război civil cu facțiunile rebele, a rămas la putere cu sprijinul direct al fostelor trupe Wagner. Începând cu 2017, oamenii de influență ai Kremlinului au devenit tot mai prezenți, inclusiv în cercul intim al președintelui, făcându-l dependent de sprijinul Wagner. Pretențiile acestora au crescut, iar guvernul centrafican a fost obligat să îi răsplătească inclusiv prin concesionarea unor exploatări miniere într-o formă oficială sau informală. Republica Centrafricană este deci un caz extrem, în care corporațiile paramilitare controlate de Moscova au ajuns să constituie garda pretoriană a președintelui, iar ologarhii ruși să aibă acces direct la resursele naturale ale țării. Nu e de mirare că Rusia poate conta pe susținerea indefectibilă a Republicii Centraficane prin voturi în Adunarea Generală a ONU sau în decizii luate de Uniunea Africană. Pe culoarele Kremlinului se vorbește despre Republica Centrafricană ca fiind un „Belarus al Africii”, care pune în aplicare planurile lui Putin pentru Africa”, susține Mișcoiu.
Însă Kremlinul nu s-a oprit aici. Mâna lungă a Rusiei a ajuns și în Africa de Vest și în Sahel, iar războiul informațional declanșat de Moscova dă roade.
„Rusia a încercat să exporte acest model în Africa de Vest și în Sahel după ce au avut loc loviturile de stat din Mali, Burkina Faso și Niger. Folosind propaganda pe TikTok, Telegram și alte rețele „prietenoase” cu discursul anti-occidental, Rusia și-a consolidat exponențial rețeaua de influenceri, ocupând autoritar spațiul virtual. Juntele ajunse la putere în cele trei țări au fondat Alianța Statelor din Sahel, rupând pactul de securitate cu Franța, SUA și alte puteri occidentale și căutând sprijin, în special din partea statelor BRICS”, este de părere Sergiu Mișcoiu.
Rusia a știut să speculeze
Rusia a speculat din plin problemele de securitate ale acestor țări, unde grupări islamiste radicale au încercat să răstoarne guverne și să își extindă influența.
„Urgența acestor state este securitatea. Toate cele trei țări se confruntă cu intensificarea atacurilor comise de diverse grupări jihadiste, având ca epicentru regiunea trifrontalieră Liptako-Gourma, iar Nigerul și mai ales Maliul sunt măcinate și de conflictele cu mișcările rebele ale tuaregilor, care controlează teritorii în Nord. Rusia face eforturi pentru a colmata breșa cauzată de plecarea trupelor internaționale și sprijină aceste țări cu armament, material militar și instructori militari. Spre exemplu, în ianuarie 2025, Rusia a trimis prin Guineea un important transport de blindate și armament pentru sprijinirea forțelor armate maliene și a mercenarilor ruși care au contracte directe cu furnizori locali de securitate. În felul acesta, Rusia se asigură că forțele franceze sau ale unei coaliții pilotate de occidentali nu vor putea reveni in aceste țări decât dacă riscă un conflict direct cu forțele rusești”, adaugă Sergiu Mișcoiu.
Pe lângă Rusia, Africa este vizată tot mai mult de China și de Turcia, care caută să obțină cât mai multă influență pe continentul negru.
„În același timp, trebuie spus că Rusia nu este singurul stat care își proiectează puterea în regiune. Turcia a creat în ultimul an o dependență tot mai pronunțată a Maliului și a Burkinei Faso de dronele Bayraktar pentru a lovi mișcările rebele, secesioniste sau islamiste. China a reușit să pătrundă masiv în aceste state prin asigurarea sistemelor de comunicare, cu avantajul evident că prin tehnologiile puse la dispoziție Beijingul poate și supraveghea îndeaproape evoluțiile din regiune. Însă spre deosebire de Rusia, China are o strategie diferită: mai mult soft power, prin investițiile directe, dar nu prin prezență militară directă. China investește în infrastructură, construind inclusiv sedii guvernamentale grandioase, săli de concert, arene și stadioane, în numeroase orașe mari din Africa. La schimb, primește în concesiune pe termen lung și în condiții avantajoase porturi, mine, surse de apă și alte resurse-cheie. China are deci o strategie bazată pe proiectarea puterii economice și comerciale”, detaliază profesorul român.
Prezența franco-americană, tot mai redusă în Africa
În timp ce influența unor țări ca Rusia, China și Turcia crește tot mai mult în Africa, prezența franceză și cea americană se diminuează pe zi ce trece. Profesorul Sergiu Mișcoiu explică mai exact întregul context:
„Prezența militară franceză este tot mai redusă. Practic, Franța a părăsit într-un timp record, în ultimii patru ani, baze militare care păreau perene, urmând să o închidă și pe cea din Dakar, la cererea noului guvern condus de Ousmane Sonko. Similar, în 2024, Franța a fost nevoită să părăsească Ciadul, în ciuda susținerii pe care a arătat-o față de noul om-forte de la Ndjamena, Mahamat Idriss Deby Itno, care a preluat puterea de la tatăl său, decedat pe frontul războiului civil în 2021. În urma acestor experiențe, Franța încearcă acum să nu cauzeze și mai mult adversitate în rândul populaților locale și a decidenților politici africani și se bazează tot mai mult pe sprijinul diplomației europene și pe diplomațiile statelor membre ale UE.”
Rolul românilor
Totuși, occidentalii nu au renunțat definitiv. Diplomații români au un rol important în negocierile cu statele africane. Avantajul lor este că România, spre deosebire de Franța sau alte state occidentale, nu este percepută în zonă ca o putere colonială revanșardă. În plus, de relațiile bune avute de România, încă din perioada comunistă, cu cele mai multe dintre statele africane, poate beneficia și beneficiază într-un fel Bruxellesul.
„Oamenii de afaceri, diplomații, oamenii de știință români, polonezi sau suedezi sunt mult mai ușor acceptați în această zonă decât cei din Franța, care sunt tot timpul suspectați de dorințe neocoloniale. Dar, paradoxul este că aceste țări sunt și rămân țări francofone. Datorită relativei izolări și a precarității materiale, societățile din Africa de Vest și Sahel au fost mult mai puțin marcate de procesul global de anglofonizare. În mare parte, inclusiv tinerii din aceste țări sunt exclusiv francofoni (vorbind, desigur, limbile locale sau regionale), însă adversitatea lor față de Franța este una mult mai mare decât a generațiilor anterioare”; punctează profesorul.
Urmările retragerii occidentale
Eșecurile occidentale, culminând cu cele ale Franței și SUA, nu au rămas fără urmări. Este vorba despre imagine, de putere, dar și de consecințe economice extrem de importante.
Profesorul Sergiu Mișcoiu evidențiază câteva dintre cele mai importante.
„Urmările retragerii Franței sunt multiple. Pe de o parte, sunt urmări la nivel simbolic: arată foarte rău pentru tabăra occidentală ca jumătate de continent să-și schimbe în câțiva ani opțiunile geopolitice, fără ca marile puteri vestice să reacționeze într-o manieră clară și directă. Pe de altă parte, există consecințe economice, de la limitarea accesului la rezerve naturale (de exemplu, uraniul din Niger, bauxita din Guineea, zirconiul din Senegal) și la porturile comerciale, unde companiile chinezești, turcești, sud-africane sau indiene le-au înlocuit pe cele occidentale. Apoi, Uniunea Europeană însăși este afectată, mai ales prin aceea că nu reușește să înlocuiască, încă, prezența directă a unor state devenite puțin dezirabile în Africa de Vest, așa cum este cazul Franței astăzi, construind printr-un mecanism diplomatic solid, care să utilizeze la maxim personalul propriu și pe cel al altor state.”
Greu de negociat
Interesant este faptul că Putin a readus în prim-plan politica Uniunii Sovietice pentru statele africane din timpul Războiului Rece și i-a convins pe liderii locali să renunțe la investițiile franceze din zonă, în schimbul protecției Moscovei.
„Deși a adoptat o strategie pentru Africa în 2020, care presupunea investiții fără precedent în multe domenii de interes direct pentru africani, pe teren, rezultatele au fost de la început puțin concludente ca urmare a crizei sanitare și, apoi, a efectelor în lanț ale războiului din Ucraina, ultimul antrenând alienarea mai multor state africane. Asta s-a întâmplat în timpul Războiului Rece și continuă acum. Putin a reluat politica aceasta pe care o avea Uniunea Sovietică anterior. Dar spre deosebire de Uniunea Sovietică, politica lui Putin este una care nu are foarte mult de promis în termeni ideologici, se reduce la aspectul acesta militar”, susține el.
Deși occidentalii nu au renunțat în totalitate la planurile lor anterioare, este greu de crezut că vor reuși să negocieze cu Rusia și să revină ușor în Africa.
„Îmi pare puțin probabil acest lucru. Cei care prevăd acest scenariu se gândesc la negocierile sovieto-americane care au avut loc între marile puteri în timpul Destinderii sau la finalul Războiului Rece. Și atunci, într-adevăr, erau la pachet situații geopolitice de pe mai multe continente. Acum, interesele și capacitatea de decizie sunt ambele mult mai fragmentate, fiecare situație regională este câte un caz în sine. Cu o Rusie care ar accepta să își reducă prezența în țările africane pe care tocmai ce le-a adus în sfera sa de influență, permițând intrarea americanilor, în aceste țări, în baza unei negocieri care să-i elimine pe europeni? Deși nu e imposibil, acest scenariu pare destul de greu de realizat. Dacă chiar vor avea loc negocieri, acestea vor fi purtate pe fiecare zonă geopolitică”, e opinia lui Mișcoiu.
Și mai este un detaliu. Chiar dacă rușii s-ar putea dovedi la un moment dat dispuși la unele concesii, liderii locali africani nu ar vedea cu ochi buni o revenire occidentală în zonă.
„Nu în ultimul rând, eventualele negocieri între marile puteri „peste capul” statelor africane ar fi considerate de opiniile publice din țările africane ca fiind nu doar ilegitime, ci și scandaloase. Africanii sunt astăzi într-o logică a asumării propriilor destine și nu sunt dispuși sub nicio formă să accepte tutela paternalistă a unor state cu veleități (neo-)imperiale. Potențialul insurecțional, în special în rândurile tineretului din cea mai mare parte a statelor africane, este unul foarte ridicat”, mai spune profesorul.
Eroarea lui Trump
Probleme similare de imagine au și SUA în Africa. Pe de altă parte, dinamica prezenței americane în Africa de Vest are de suferit inclusiv din cauza unei erori diplomatice care a fost comisă de președintele Donald Trump.
„Statele Unite ale Americii vor dori, probabil, să mențină un acces important la resurse. Dar politica africană a lui Trump suferă de stigma declarațiilor și acțiunilor sale din mandatul precedent (2017-2020), atunci când președintele SUA a calificat statele africane drept „shithole nations”. Trump a fost foarte impopular în Africa datorită acestei fraze. Evident, propaganda rusă, care este nu doar anti-franceză, ci și anti-americană, nu face distincție între America lui Trump și cea a lui Biden, ci încearcă să promoveze ideea că americanii sunt la fel de vinovați ca și francezii, ca și ceilalți europeni, pentru situația în care se află în statele africane. De aceea, este încă prematur să anticipăm care vor fi mișcările Americii lui Trump în Africa și în ce vor consta acestea”, consideră Mișcoiu.
Este încă neclar în ce măsură americanii se vor lupta să recâștige măcar o parte din influența pierdută, mai spune el. În acest moment, Occidenul nu are nici măcar o strategie comună pentru a-și recâștiga accesul la resursele africane și pentru a încerca măcar să revină în grația liderilor de pe acest continent.
„Cu siguranță vor încerca să facă asta, dar, deocamdată, strategia nu e comună, pentru că Europa și America nu au fost niciodată mai decuplate din punct de vedere valoric și ideologic una de cealaltă așa cum sunt de când a fost ales Donald Trump. Diviziunea și timpul pierdut prin indecizie lucrează în favoarea Rusiei, Chinei și altor actori ne- sau anti-occidentali. În locurile de unde pleacă americanii și europenii se instalează rușii, chinezii și turcii. Mai recent, Brazilia și India își fac la rândul lor tot mai simțită prezența în Africa”, susține profesorul.
De ce e atât de importantă Africa
În opinia sa, Africa este mult mai importantă decât se vede din România. Totuși, deocamdată cel puțin, europenii, în special nordicii, sunt mai puțin atenți la aceste detalii.
„Africa este, în primul rând, viitorul demografic al umanității. Pentru a ne face o idee de amplitudine a dinamicii demografice, vârsta mediană în țările Sahelului este 17 ani, în vreme ce vârsta mediană a populației europene este 44 de ani. Orice ar face UE sau SUA, va exista o migrație masivă în următoarele decenii care va veni dinspre Africa și numărul compreșitor al oamenilor în mobilitate nu va putea fi redus semnificativ prin măsuri punitive. Singura soluție la nivel mondial ar fi promovarea accelerată a principiului și a practicii dezvoltării echitabile, pentru a crește nivelul de trai în statele africane și pentru a limita astfel natural emigrația. Dar statele Nordului nu par dispuse deloc să facă asemenea investiții costisitoare, nedorind să accepte un fapt evident: pe termen mediu, stabilitatea mondială depinde de ceea ce se întâmplă pe plan demografic în Africa”, punctează Mișcoiu.
Și asta nu este tot. Industrii întregi din occident ar avea de beneficiat, prin accesul la resurse vitale, de o eventuală restabilire a relațiilor cu Africa.
„În al doilea rând, prin potențialul său, Africa reprezintă pentru umanitate o bună parte din timpul rămas în confort și bunăstare, înainte de a ajunge să extragem resurse de pe alte planete, cum intenționează deja să facă Elon Musk. Africa este deținătoarea unor resurse, precum petrol, gaze, uraniu, bauxită, cobalt, zirconiu, metale prețioase pe care toate marile economii ale lumii ar dori să le exploateze”, arată Mișcoiu.
Parte a războiului prin proxy vor continua să fie și mercenari români, plătiți să lupte împotriva unor rebeli, așa cum s-a întâmplat în Congo. Pe de altă parte, diplomații români ar putea să aibă un rol în restabilirea unor relații mai bune între occident și anumite state africane, în condițiile în care diplomații occidentali, cu precădere cei americani și francezi, se confruntă cu multă ostilitate în Africa.
Se încarcă comentariile...
