Răscoala puilor de ţăran

Elevii de la şcoala din satul Mereni, comuna Coroieşti, judeţul Vaslui, mi-au dat "lista de revendicări" în legătură cu lucrurile care îi enervează în lumea în care s-au născut. Şi pe

Elevii de la şcoala din satul Mereni, comuna Coroieşti, judeţul Vaslui, mi-au dat "lista de revendicări" în legătură cu lucrurile care îi enervează în lumea în care s-au născut. Şi pe care nu vor să le mai accepte. Asta e o atitudine total diferită faţă de părinţii sau bunicii lor, resemnaţi, de generaţii întregi, în faţa sărăciei şi a prejudecăţilor.

Pe tineri îi enervează cel mai mult bârfa. "Toată lumea te ştie în sat, orice ai face". "Oamenii n-au altceva mai bun de făcut decât să şuşotească". "Te vorbesc de rău chiar şi atunci când n-ai făcut nimic, doar aşa, ca să se afle-n treabă". Sunt câteva dintre nemulţumirile elevilor legate de "telefonul fără fir". Mai departe, altă problemă.

Nu există locuri speciale în care să te distrezi. Singurele locaţii de "socializare" sunt birturile. Chiar şi acolo unde poţi să faci discotecă, să te simţi bine, e şi o cârciumă în apropiere. "Nu mai vrem discotecă lângă birturi". "Ne trezim cu ăia care fac scandal, cu sticlele de ţuică în buzunar". Iată revendicările antialcool ale tinerei generaţii de ţărani.

Refugiaţi în fundu' grădinii

Discuţia a continuat cu alte subiecte negative. Unul dintre cele mai problematice e legat de toaleta din spatele casei. "Vrem canalizare". "Ne-am săturat de mizerie", sunt nemulţumiţi copiii de istorica hazna, de la care a plecat, înainte de 1989, celebrul banc despre cei "refugiaţi în fundu' grădinii", că tot îşi doreau pe atunci românii să fugă din ţară.

De aici ajungem la drumuri, altă "durere" locală, iar la capitolul ăsta sunt multe de spus, că noroaiele devin stăpâne peste oameni, când plouă, iar praful e "fratele" mai mic, pe secetă. În final, elevii mi-au spus că vor şi ei calculatoare, internet, dar nu numai la şcoală, că acolo au câteva ustensile, "de sămânţă", ci şi acasă. Concluzia au tras-o tot tinerii.

"Dacă ar fi mai multă civilizaţie, am rămâne să trăim aici. Dar aşa, că nu se schimbă nimic, mai bine plecăm".

Sărăcie şi copii

Sărăcie, sărăcie, dar nimeni n-a plecat de aici. În schimb, au făcut copii cât cuprinde. Şcoala primară din satul Hreasca are în prezent cu 30 de elevi mai mult faţă de media anilor precedenţi. Şi tot aici s-a "reinventat" grădiniţa, după 10 ani de pauză.

La fel e şi în satul Mereni, unde şcoala are, la ora asta, 100 de elevi în clasele I-VIII, plus 30 de micuţi la grădiniţă, profesorii susţinând că populaţia şcolară e în continuă creştere. Explicaţia e cât se poate de simplă. Oamenii nu şi-au părăsit vatra.

Puţini s-au dus la muncă în străinătate, după 1990. O femeie între două vârste mi-a spus câteva cuvinte care mi s-au părut sugestive pentru situaţia asta. "Ne-am învăţat să trăim aşa", aud de la un om care se chinuieşte să zâmbească, dar ridurile feţei îi sunt prea adânci ca să-şi mai poată păcăli amarul din suflet. Pe urmă i-am zis de copiii de azi, că ei au alte păreri, că vor să plece, dacă nu se va schimba nimic, că nu mai acceptă sărăcia.

"Ei au mai mult curaj decât am avut noi". Aşa se opreşte discuţia. Ce mai e de spus?

Dacă ar fi mai multă civilizaţie, am rămâne să trăim aici. Dar aşa, că nu se schimbă nimic, mai bine plecăm.
elevii din Coroieşti, Vaslui