Protest inedit la Primăria Timişoara | adevarul.ro

Protest inedit la Primăria Timişoara

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Un protest, neanunţat, al unei firme de taximetrie care încearcă să intre pe piaţă a avut loc ieri la Timişoara. La primele ore ale dimineţii, angajaţii primăriei au fost alertaţi de

Un protest, neanunţat, al unei firme de taximetrie care încearcă să intre pe piaţă a avut loc ieri la Timişoara. La primele ore ale dimineţii, angajaţii primăriei au fost alertaţi de zgomotul claxoanelor. 11 maşini ale firmei de taxi au ocolit de câteva ori instituţia, claxonând încontinuu, până la venirea poliţiei.
Patronii spun că au încercat astfel să atragă atenţia asupra faptului că, de peste un an, încearcă să obţină autorizaţii de la primărie pentru a-şi începe activitatea. Pe de altă parte, Culiţă Chiş, consilier superior în cadrul Biroului de transporturi şi siguranţa circulaţiei din primărie, spune că numărul autorizaţiilor, două mii, este limitat şi că nu pot fi eliberate altele noi decât în condiţiile în care actualii posesori renunţă. La nivelul Consiliului Local Timişoara s-a înfiinţat o comisie specială, care verifică activitatea din domeniul taximetriei şi care va prezenta un raport în această lună. Posibilele nereguli din taximetrie au ajuns şi în atenţia Prefecturii Timiş, care a adresat instituţiilor abilitate solicitări de verificare.

Top articole

Partenerii noștri