Profesorii de la UBB Cluj-Napoca protestează faţă de intenţia de eliminare a orelor de logică | adevarul.ro

Profesorii de la UBB Cluj-Napoca protestează faţă de intenţia de eliminare a orelor de logică

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cadrele universitare ale Departamentului de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj protestează faţă de intenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării de a elimina orele de Logică din învăţământul preuniversitar, profilul tehnologic şi profilul real, informează NewsIn.

"Considerăm că suprimarea Logicii afectează fundamental formarea gândirii raţionale, critice, şi a capacităţii de argumentare a tinerilor. O asemenea măsură contravine în mod direct întregii strategii a educaţiei contemporane, orientată explicit spre dezvoltarea facultăţilor cognitive care conduc la libertatea de gândire şi asumarea personală a deciziei umane întemeiate, precum şi la o inserare armonioasă a tânărului în societate", se arată într-un comunicat de presă de marţi.

Documentul este semnat de prof.dr. Veress Carol, şef Catedră Filosofie sistematică, director Departament; prof. dr. Vasile Muscă, şef Catedră Istoria Filosofiei antice şi medievale; prof. dr. Virgil Ciomoş, şef Catedră Istoria Filosofiei contemporane şi Logică; conf.dr. Dan Raţiu, prodecan al Facultăţii de Istorie şi Filozofie; conf.dr. Alexander Baumgarten, cancelar al Facultăţii de Istorie şi Filozofie şi rectorul UBB, Andrei Marga.

"Absenţa din programele şcolare a Logicii pune într-o gravă dificultate starea de raţionalitate a mediului public românesc. Printr-o asemenea măsură, tinerii studenţi nu vor mai avea acces la iniţierea în logica informatică, în relaţiile internaţionale, în general la o bună exersare a competenţelor comunicaţionale întemeiate în spaţiul social”, se mai arată în comunicatul de presă.

Top articole

Partenerii noștri