Primele declaraţii ale românilor răniţi în accidentul din Franţa. „Lumea dormea. Nu am văzut nimic, iar apoi toţi plângeau“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
accident franta rosu tour

Cotidianul regional „Var Matin“ publică noi detalii despre accidentul de autocar în care au fost implicaţi 34 de români, în cursul zilei de duminică. Autocarul se îndrepta spre România, iar în urma exploziei unui cauciuc, s-a răsturnat. Un copil a decedat.

Potrivit „Var Matin“ ancheta asupra accidentului a început duminică. Bilanţul este unul tragic: o fetiţă de 18 luni a murit după ce vehiculul s-a răsturnat. Cu toate acestea, ancheta este abia la început. 34 de români au fost spitalizaţi şi încă nu au părăsit spitalele la care au fost înternaţi. Consulul general al României la Marsilia, Ioan T. Morar, a declarat că „chiar şi răniţi de la reanimare o duc mai bine acum“.

Patru persoane sunt la reanimare, 15 persoane sunt spitalizate şi aşteaptă operaţii chirugicale. Alţi 15 ar putea să plece din spital în curând, iar opt alte persoane au fost externate, deoarece nu au fost rănite grav.

„O femeie ţinea un bebeluş în braţe. Am încercat să-i ajutăm să iasă din autocar. Şi alţi şoferi au oprit să îi ajute“

Pasagerii au povestit pentru cotidianul regional tragedia prin care au trecut. „Foarte multă lume dormea în acel moment“, a povestit un român aflat încă în stare de şoc. „Şoferul a încercat să frâneze şi să controleze autocarul, dar acesta nu a putut fi oprit, s-a răsturnat. Toată lumea plângea. Nu am văzut nimic. Toţi am început să ieşim spre partea din faţă a autocarului, iar unii erau încă blocaţi“, a mai povestit românul.

„Var Matin“ a vorbit şi cu Mourad şi Serhat, doi francezi de origine maghrebiană care au fost printre primii care au ajuns la locul tragediei, deoarece conduceau maşina pe autostradă. „O femeie ţinea un bebeluş în braţe. Am încercat să-i ajutăm să iasă din autocar. Şi alţi şoferi au oprit să îi ajute“, a povestit Mourad.
După minute interminabile de aşteptare, primele ajutoare au sosit. Primul doctor la faţa locului a fost totuşi o femeie care a rămas blocată cu maşina în spatele autocarului răsturnat. Până la sosirea ambulanţelor, instalarea spitalului de campanie şi venirea elicopterelor, ea a fost singurul ajutor al românilor.

„Var Matin“ încheie articolul printr-o imagine de la faţa locului. „Printre cei răniţi, imaginile se scurg lent. Victimele mai puţin rănite îşi exprimă emoţiile fumând ţigară după ţigară“.

Anchetă dificilă

În cazul de faţă ancheta trebuie să ia în considerare o sumedenie de factori şi să stabilească dacă explozia cauciucului din partea dreaptă a autocarului a fost o cauză a accidentului sau o consecinţă.

Procurorul însărcinat cu acest caz a declarat pentru presa franceză că toate probele materiale de la faţa locului au fost colectate.

Autocarul a fost dus la inspecţia tehnică acum, iar discul tahografului, adică aparatul care înregistrează durata de condus a şoferului, a fost reţinut de către autorităţi. De asemenea, deşi nu au fost date mai multe detalii asupra concluziei, medicii au finalizat autopsia fetei de 18 luni.

„Preocuparea noastră este pentru sănătatea victimelor şi pentru identificarea lor sigură. Majoritatea nu vorbesc limba franceză şi trebuie să stabilim identitatea, adresa şi starea lor de sănătate“, a declarat procurorul.

Experţii urmează să stabilească acum dacă accidentul a fost cauzat de către explozia cauciucului sau dacă acesta a fost afectat de accident. În această situaţie, procurorii iau în considerare mai multe ipoteze: în caz că pneul a explodat, aceasta a fost cauzată de uzura iniţială cu care a pornit din ţară sau de o eroare de fabricaţie? 

De asemenea, dacă pneul a explodat după accident, este de văzut care a fost cauza acestuia. Procurorii investighează cu atenţie discul tahograf. Conform legislaţiei europene în vigoare, şoferii de autocar şi de autobuz au un program bine stabilit, monitorizat de către discul tahograf. Ei nu au voie să conducă fără pauze dese, iar după opt ore, şoferii trebuie să se schimbe între ei.

Reacţia patronului

Deşi iniţial televiziunile au speculat faptul că autocarul pe care era inscripţionat numele firmei bistriţene Roşu Tour fusese închiriat către o firmă din Suceava, deoarece majoritatea pasagerilor erau din acel judeţ, patronul Roşu Tour a infirmat această teoria.

Cu toate acestea, cei doi administratori ai firmei se contrazic. Potrivit site-ului bistrita24.ro, comisarul-şef al IPJ Bistriţa Năsăud, Ioan Mureşan, a declarat că din ce a discutat cu celălalt administrator al firmei, exista un contract între Roşu Tour şi o anumită firmă din Suceava şi că agenţia de turism din Suceava avea şi ea doi şoferi în autocar.

Până în acest moment, se ştie că la volanul autocarului se afla un şofer din Bistriţa. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite