Povestea plagiatului lui Victor Ponta, de la origini şi până în prezent. Scorul verdictelor exprimate: 2 - 1, plus o abţinere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Animatie Victor Ponta
Animatie Victor Ponta

La mijlocul lunii iunie, premierul Victor Ponta a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) să îi fie analizată în Consiliul Naţional de Etică teza de doctorat susţinută în 2003, după ce revista Nature scria că premierul este acuzat de plagiat.

De la momentul zero şi până în prezent, lucrarea a fost evaluată de patru foruri, scorul fiind de doi la unu pentru plagiat, plus o abţinere.

Primul care a evaluat teza de doctorat a premierului a fost Consiliul Naţional de Etică. Membrii săi au fost schimbaţi chiar înainte de a exploda ştirea cu plagiatul, pe când trebuia să analizeze plagiatul lui Ioan Mang, ministru timp de 9 zile la Educaţie. Consiliul a fost restructurat de interimarul Liviu Pop. Membrii noului Consiliu au decis miercuri, pe 18 iulie, că premierul nu a plagiat.

 Consiliul Naţional de Etică, subordonat Ministerulului Educaţiei, a ajuns la un verdict în cazul Ponta

Cine sunt membrii din „comisia Ponta"

După CNE, dosarul „Plagiatul" a trecut la Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor (CNATDCU). Verdictul a fost: 85 de pagini din lucrarea de doctorat a lui Ponta sunt plagiat copy-paste, fără indicarea sursei.Ministrul interimar Liviu Pop a desfiinţat CNATDCU într-o cursă contracronometru, chiar în ziua când avea loc şedinţa Consiliului.

 Victor Ponta: Decizia CNATDCU este ilegală. Nici vorbă de demisie!

La 2 iulie, Victor Ponta a afirmat că membrii CNATDCU care au stabilit că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat s-au reunit din partea PDL ca pentru o "execuţie mafiotă", fără să fi studiat vreodată o astfel de lucrare, şi a precizat că nu va renunţa la titlul de doctor şi nici nu va demisiona.

După acest episod, Universitatea Bucureşti a decis să se implice direct şi să facă lumină în acest scandal. A cerut Facultăţii de Drept, la care Victor Ponta şi-a luat doctoratul, să constituie o comisie formată din experţi internaţionali, pentru a analiza cazul. Pe 27 iunie, Consiliul de Administraţie al Facultăţii şi-a declinat competenţa, iar decanul, Flavius Baias, şi-a dat demisia.

Decanul Facultăţii de Drept Bucureşti a demisionat după ce Consiliul Facultăţii a decis că nu poate verifica plagiatul lui Ponta

Pentru că lucrarea de doctorat a lui Ponta a fost realizată în cadrul acestei universităţi, la Facultatea de Drept, senatul universităţii a solicitat Comisiei sale de Etică să analizeze această lucrare. Vineri, Comisia a anunţat hotărârea de plagiat.

Universitatea Bucureşti: Victor Ponta a plagiat şi a plagiat intenţionat. Numărul paginilor cu copy-paste a crescut la 115

Cine sunt membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti care au decis că Victor Ponta a plagiat

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite