Povestea mai puţin ştiută a Arcului de Triumf din Bucureşti

FOTO: Shutterstock

Arcul de Triumf al românilor are ceva din povestea Meşterului Manole. A fost ridicat de mai multe ori şi tot de atâtea ori a ajuns o ruină. A fost făcut, refăcut, schimbat, criticat, vandalizat de regimul comunist, apoi restaurat şi consolidat după anul 1989. Arcul de Triumf a rămas de atunci un simbol al onoarei şi gloriei naţionale omagiindu-se prin defilarea trupelor momentele decisive ale istoriei românilor.

Arcul de Triumf din Bucureşti face parte din ansamblul de monumente naţionale reprezentative care omagiază şi comemorează Războiul de Întregire al României (1916 – 1919). În această categorie de monumente mai sunt incluse Catedrala Încoronării din Alba Iulia (15 octombrie 1922), Mormântul Eroului Necunoscut  din Parcul Carol I (17 mai 1923) Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman (14 septembrie 1928), mausoleele de la Mărăşeşti (18 septembrie 1938), Mărăşti (6 octombrie 1938) şi ansamblul monumental de la Târgu Jiu (27 octombrie 1938).

Arcul de Triumf este un monument de mari dimensiuni de forma unui portic provenind din tradiţia antică romană unde era menit să sărbătorească victoria armatelor imperiului în diferite războaie.

Prin însăşi semnificaţia sa, de omagiere a armatei naţionale victorioase, ridicarea unui astfel de monument a devenit necesară în istoria modernă a României chiar din primele ei decenii de existenţă, mai precis din 1878, când România a sărbătorit cucerirea independenţei. Dificultăţile financiare inerente perioadei de după război nu a permis însă decât construirea unui monument provizoriu pe sub care au defilat trupele române în octombrie 1878. Alte monumente provizorii de acest gen au fost construite în mai 1906, la jubileul de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, şi în 1918, pentru a sărbători revenirea familiei regale în Bucureşti, la 1 decembrie acel an.

După Războiul de Întregire, în spiritul tradiţiei de până atunci, în Bucureşti s-a construit în 1922 un arc de triumf, simbol al unităţii naţionale împlinite printr-un greu tribut de sânge, menit să sărbătorească încoronarea regelui Ferdinand şi a reginei Maria în Catedrala de la Alba Iulia. Monumentul a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu şi aşezat pe locul pe care se află şi astăzi, la intersecţia Şoselei Kiseleff cu actualele bulevarde Al. Averescu şi Constantin Prezan. A fost însă construit în grabă pe un schelet de beton armat şi era lipsit elementele necesare care să-i asigure o durată îndelungată. Degradarea sa la începutul anilor ’30 a determinat opinia publică din toată ţara să ceară imperios o renovare radicală şi înlocuirea basoreliefurilor de stuc cu unele din marmură de cea mai bună calitate. De data aceasta, arhitectul, tot Petre Antonescu, a dat edificiului o amploare deosebită, având ca model mai marele Arc de Triumf din Paris (1836), iar finisajul exterior a devenit o operă definitivă la care s-au ilustrat cei mai mari artişti plastici români ai epocii: Frederic Storck, Constantin Baraschi, Alexandru Călinescu, Mac Constantinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea, Costin Petrescu, Cornel Medrea şi Dimitrie Onofrei. În plus s-a apelat şi la zece sculptori din Italia.

Arcul de Triumf s-a conturat ca un monument de 27 de metri înălţime, de formă paralelipipedică şi cu o singură deschidere. Un element important au fost inscripţiile de pe faţada de nord şi de sud care au sintetizat într-o formulare rămasă celebră idealul naţional al înfăptuitorilor Marii Uniri: „După secole de suferinţă creştineşte îndurate şi lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane, se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român, prin sabia Regelui Ferdinand, cu ajutorul întregii naţiuni şi gândul Reginei Maria”. 

Ceremonia inaugurării a avut loc la 1 decembrie 1936, când s-au împlinit 18 de ani de la Marea Unire, în prezenţa unui numeros public, a familiei regale, a guvernului şi a multor personalităţi marcante, singurul discurs fiind rostit de către regele Carol al II-lea.

Arcul de Triumf a rămas de atunci un simbol al onoarei şi gloriei naţionale omagiindu-se prin defilarea trupelor momentele decisive ale istoriei românilor.

După instaurarea regimului comunist s-a decis mutilarea monumentului prin îndepărtarea inscripţiilor şi a efigiilor regale. În general la Arcul de Triumf aveau loc doar depuneri de coroane menite să amintească de defilarea armatei române victorioase în ziua de 23 august 1945. După 1989 Arcul de Triumf a fost supus unor renovări succesive care l-au consolidat şi i-au redat treptat toate elementele iniţiale.

În prezent Arcul de Triumf adăposteşte un mic muzeu, care poate fi vizitat şi se poate urca pe terasa superioară.