Video Pericol de moarte la trecerea de cale ferată la Petricani: mașini prinse între bariere fix când trece trenul
Un incident periculos a avut loc la trecerea de cale ferată de pe Șoseaua Petricani, după ce o mașină a fost prinsă între bariere fix când trecea un tren, potrivit informațiilor publice unul dintre participanții la trafic fiind nevoit să sune la 112.
UPDATE - Mai mulți șoferi, filmați forțând Bariera Petricani înainte de ridicarea completă
Mai mulți conducători auto au fost surprinși de camere în timp ce intră pe trecerea la nivel de la Bariera Petricani în timp ce semibarierele erau încă în mișcare.
Imaginile din zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Petricani arată șoferi care pornesc înainte ca barierele să fie ridicate complet. Când acestea coboară din nou, mașinile rămân blocate între bariere.
„Faptul că semibarierele au început să se ridice nu înseamnă că trecerea poate fi traversată. Conducătorii auto trebuie să aștepte ridicarea completă a acestora și semnalizarea corespunzătoare care permite traversarea”, transmit reprezentanții CFR SA.
Ei atenționează că instalația poate intra într-un nou ciclu de avertizare în funcție de circulația trenurilor.
„Un alt tren poate intra în zona de acționare a instalației, iar semibarierele pot începe din nou să coboare. Din acest motiv, pătrunderea pe trecerea la nivel înainte de ridicarea completă a semibarierelor reprezintă un risc major”, menționează CFR SA.
Știre inițială
Un participant la trafic a povestit pe o rețea de socializare că incidentul a avut loc în timp ce stătea în trafic așteptând să se ridice bariera de cale ferată.
„Azi, la bariera de pe Șoseaua Petricani, am fost la un pas de o nenorocire. Și nu din cauza unei erori de moment, ci a unui sistem care pare gestionat de niște Dorei, ca multe altele în țara asta!
După zeci de minute de așteptare, timp în care barierele au rămas coborâte pentru trecerea a trei trenuri (la minute bune unul de altul), acestea s-au ridicat, în sfârșit. Prima mașină din coloană a pornit. A intrat pe calea ferată. Doar că, aproape imediat, barierele s-au coborât din nou. Mașina a rămas blocată între bariere, chiar pe șine. Șoferul a încercat să ducă mașina cât mai aproape de barieră, pentru a elibera cât mai mult calea ferată.
Am sunat la 112.
Și, în timp ce încercam să explic ce se întâmplă, trenul a trecut. Norocul a fost că a trecut pe cealaltă linie, care era liberă. Dacă ar fi venit pe linia pe care rămăsese mașina, povestea aceasta putea avea un cu totul alt final.
Și aici nu mai vorbim despre „neplăcerea” de a sta la barieră. Vorbim despre un mecanism care funcționează defectuos și care, pe lângă că lasă oamenii să aștepte zeci de minute degeaba, le mai pune și viața în pericol. Cine răspunde dacă data viitoare nu mai există o a doua linie liberă? Cât de mult trebuie să întindem nervii oamenilor până când cineva va înțelege că aici nu e doar o problemă de trafic? E o problemă de siguranță. Iar azi am avut, pur și simplu, noroc!”, a afirmat jurnalistul Cosmin Stan, explicând Reel-ul postat.
CFR SA: Șoferii nu mai au răbdare și forțează trecerea
Reprezentanți ai CFR SA, cei care gestionează infrastructura de cale ferată, au declarat pentru „Adevărul” că astfel de incidente se petrec din vina șoferilor, care nu mai au răbdare ca bariera să se ridice în totalitate.
„Regulile de circulație îi obligă pe șoferi să nu plece de pe loc până când bariera nu s-a ridicat în totalitate. Domnul/doamna de la volan a intrat în pasajul de cale ferată înainte sa fie activat focul alb. Focul alb se activează în momentul în care bariera este ridicată complet. Barierele se pot lasa în orice moment pentru ca pot să fie acționate de către un tren care tocmai a intrat în raza lor sau de către personalul de circulație. Șoferii sunt obligați prin lege: să nu forțeze trecerea, să intre în pasaj doar dacă sunt siguri ca îl pot părăsi in siguranță (să nu stea unul lipit de celălalt), să nu intre daca barierele nu sunt complet ridicate (deoarece acestea se pot lăsa in orice moment), și când focul este alb trebuie traversat pasajul cu atentie, deoarece in orice moment se poate trece la focul rosu”, a explicat sursa citată pentru „Adevărul”. Regulile sunt cu atât mai importante pe Magistrala 800, unde circulă zilnic peste 100 de trenuri, unele cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră.
Poliția Ilfov îi contrazice însă pe angajații CFR și susține că în urma anchetei s-a stabilit că bariera cu pricina a avut probleme în ziua respectivă. „Reprezentanții CFR au intervenit pentru remedierea disfuncționalității barierei, problema fiind soluționată la scurt timp, fiind astfel restabilite condițiile de siguranță la trecerea la nivel cu calea ferată”, arată Poliția Ilfov.




















































