Video Cum funcționa rețeaua de tip medical scam care a făcut peste 30.000 de victime în România și Moldova
0Autoritățile din România și Republica Moldova au desfășurat o amplă operațiune comună într-un dosar de înșelăciune online, fraude financiare și promovarea unor suplimente alimentare periculoase. În cadrul acțiunii au avut loc zeci de percheziții, iar mai multe persoane au fost reținute și arestate preventiv.

Potrivit autorităților, pe 12 mai 2026 au fost puse în aplicare 18 mandate de percheziție în București și județele Ilfov, Mureș, Maramureș, Gorj, Mehedinți și Prahova, dar și alte șapte percheziții în Republica Moldova. Acțiunea a fost coordonată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale din Republica Moldova, cu sprijinul Europol și Eurojust.
Potrivit DIICOT, începând cu anul 2019, mai mulți cetățeni români, moldoveni, ucraineni, ruși, bulgari și polonezi, sprijiniți de o rețea de colaboratori, au acționat în mod coordonat până la data de 12 mai 2026, în cadrul unei grupări de criminalitate organizată, în scopul obținerii unor sume mari de bani prin inducerea în eroare a celor care achiziționau o anumită gamă de suplimente.
Conform anchetatorilor, trei persoane au fost induse în eroare să investească în acțiuni la diferite companii, iar ulterior autorii, prin intermediul aplicațiilor de acces la distanță, au efectuat tranzacții frauduloase în valoare totală de aproximativ 200.000 de euro.
Cum acționau escrocii
Potrivit surselor judiciare, într-unul dintre cazuri, un bărbat a reclamat că a fost indus în eroare de către persoane necunoscute, care s-au prezentat ca fiind experți în domeniul financiar, determinându-l să comunice datele sale personale în vederea creării unui cont bancar.
Ulterior, bărbatul a transferat suma de 500 de dolari, din contul lui, către site-ul Skill Genic.co, a dat din eroare acceptul pentru a i fi controlat telefonul de la distanță, iar prin intermediul acelei aplicații de control la distanță, ar fi fost efectuate, fără drept, mai multe tranzacții financiare frauduloase, din două conturi pe care le avea, în valoare de 450.000 de lei.
Anchetatorii spun că cercetările au scos la iveală și o rețea de tip „medical scam”, care ar fi vizat în special persoane în vârstă sau cu probleme grave de sănătate.
Potrivit procurorilor, suspecții ar fi operat sub paravanul unor call-center-uri și ar fi folosit reclame online și site-uri pentru promovarea unor suplimente alimentare prezentate drept „naturale” și „autorizate”. Victimele ar fi fost convinse inclusiv să renunțe la tratamentele prescrise de medici.
Sursa: DIICOT
Promovări în online
Promovarea produselor s-a realizat în mediul online, preponderent de către o companie și platformă utilizată în schema infracțională, care se prezenta ca o societate de marketing afiliat, un tip de marketing online în care entitatea mamă vinde produse prin intermediul unor parteneri plătiți pe bază de comision, transmite DIICOT printr-un comunicat.
Un neurochirurg din Constanța s-a pretins profesor la Stanford și a taxat cu peste 4.000 de euro un produs de 187 leiEste de menționat faptul că, deși produsele erau prezentate ca suplimente alimentare, escrocii susțineau că sunt tratamente veritabile pentru boli incurabile sau foarte grave (boli cardiovasculare, afecțiuni musculo-scheletale, diabet, cancer, adenom de prostată, psoriazis, obezitate și altele).
Totodată, investigațiile au arătat că o parte dintre persoanele care au achiziționat suplimentele, au renunțat la administrarea tratamentului curent, prescris de medici, fapt ce a condus la situații de risc cu privire la sănătatea lor.
Este de menționat și faptul că, ori de câte ori un produs începea să acumuleze reclamații din partea clienților care constatau că nu simt vreo ameliorare în starea de sănătate, acesta era doar redenumit și relansat.







Prejudiciu de peste 14 milioane de lei
Surse judiciare afirmă că unul dintre principalii suspecți este un cetățean moldovean în vârstă de 27 de ani, care, împreună cu alte 13 persoane, unele tot din Republica Moldova, s-ar fi prezentat drept specialiști medicali ai unei clinici.
Potrivit anchetatorilor, aproximativ 60 de persoane au fost deja identificate și audiate, însă numărul total al victimelor ar putea depăși 30.000. Autoritățile estimează că prejudiciul total în acest dosar depășește 14 milioane de lei.
Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, până la momentul destructurării grupului infracțional organizat, membrii acestuia au provocat un prejudiciu de cel puțin 371.129.164 RON, 107.627.127 EURO, 1.760.586 BGN și 1.302.548.587 HUF față de persoane vătămate de pe teritoriul României, al statelor membre UE și din afara statelor UE.
Sute de mii de cutii găsite în România
În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 50 de sisteme informatice, documente și sume de bani de peste 80.000 de euro, potrivit informațiilor transmise oficial. Surse judiciare susțin însă că doar în România au fost găsiți aproximativ 70.000 de euro.
Apeluri frauduloase în numele ANAF: escrocii folosesc nume reale ale inspectorilor pentru a fura date bancare
Totodată, pe parcursul perchezițiilor efectuate în România au fost găsite și ridicate aproximativ 250.000 cutii cu comprimate și flacoane cu diverse substanțe promovate în mod fraudulos drept suplimente alimentare sau alternative la medicamente.

În prezent, 14 persoane și o firmă sunt cercetate în România. Zece suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit surselor judiciare, șase dintre suspecți au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile, iar alți patru au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Poliția Capitalei avertizează asupra riscurilor asociate consumului de suplimente alimentare neautorizate și recomandă verificarea atentă a produselor promovate online.























































