Remorcherul Astana, scufundat în luna martie, scos de pe fundul Mării Negre. A fost găsit trupul unui marinar dispărut în tragedie
0Remorcherul Astana, care s-a scufundat în luna martie în largul Portului Midia, este recuperat de pe fundul Mării Negre, în cadrul unei operațiuni complexe desfășurate de echipe de specialiști din România și Turcia.

UPDATE 18.42 Trupul unuia dintre marinari a fost găsit
ARAS Salvage a încheiat astăzi, în jurul orei 14:35, prima etapă a operațiunii de ridicare a remorcherului Astana, de la o adâncime de 26 de metri, la aproximativ 8 kilometri în largul Mării Negre. Intervenția continuă cu evacuarea apei din interiorul navei, proces estimat să dureze până la 12 ore. Evacuarea apei din interiorul remorcherului este realizată cu pompe specializate, introduse fără accesarea interiorului navei, aceasta rămânând securizată.
”În cursul dimineții, Scafandrii ARAS Salvage au identificat, în timpul operațiunilor de pregătire a remorcherului pentru ridicare, trupul unuia dintre colegii dispăruți, care a fost ulterior recuperat și transferat către Portul Midia, cu respectarea procedurilor de siguranță, dar și a dispozițiilor organelor de anchetă. Aceleași proceduri rămân aplicabile pe parcursul operațiunii de ranfluare și în cazul celorlalți doi colegi rămași dispăruți, până la această oră”, potrivit Midia Marine Terminal.
Remorcherul va fi adus la chei la finalul săptămânii,
Intervenția are loc la aproximativ trei luni de la tragedia în care și-au pierdut viața cinci marinari români și este considerată una dintre cele mai dificile operațiuni de recuperare navală realizate în ultimii ani pe litoralul românesc.
Potrivit informațiilor disponibile, remorcherul se află la o adâncime de aproximativ 26 de metri, iar pentru aducerea sa la suprafață au fost mobilizate echipe specializate și echipamente de mare capacitate.
În interiorul epavei se află încă trupurile a trei marinari dispăruți în urma accidentului.
Imediat după scufundare, salvatorii au reușit să recupereze trupurile a doi membri ai echipajului, însă ceilalți trei au rămas captivi în corpul navei.
O companie din Turcia specializată în operațiuni de salvare și recuperare navală a fost implicată în pregătirea intervenției.
Potrivit surselor portuare, specialiștii au efectuat sute de scufundări pentru inspectarea compartimentelor remorcherului și pentru stabilirea celei mai sigure metode de recuperare.
Aceleași surse susțin că, pentru a permite accesul în anumite zone ale epavei, echipele de intervenție au fost nevoite să taie o parte din structura navei.
Cum s-a produs tragedia
Accidentul a avut loc pe 18 martie, în timpul unei manevre de asistare a unui petrolier în terminalul offshore din zona Midia.
La bordul remorcherului Astana se aflau cinci marinari români.
Potrivit informațiilor apărute după incident, nava ar fi rămas fără propulsie în condiții de mare agitată. Remorcherul s-a înclinat, s-a răsturnat și s-a scufundat în doar câteva minute.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
Operațiunea de recuperare a epavei este în desfășurare, iar după aducerea navei la suprafață sunt așteptate noi informații privind identificarea și recuperarea trupurilor celor trei marinari rămași în interior.























































