Video A murit Vincent Pastore, actorul din „Clanul Soprano”. Avea 80 de ani
Actorul american Vincent Pastore, cunoscut în întreaga lume pentru rolul lui Salvatore Bonpensiero din celebrul serial „Clanul Soprano”, a murit la vârsta de 80 de ani. Cauza morții nu a fost făcută publică.

Managerul său, Robert Attermann, a declarat că Pastore va rămâne în memoria publicului datorită interpretării sale „de neuitat” din serialul „Clanul Soprano”.
„Pentru întreaga lume va rămâne mereu de neuitat «Big Pussy». Dar pentru cei care l-au cunoscut era mult mai mult de atât. Vinny a fost unul dintre cei mai buni și generoși oameni pe care i-am cunoscut vreodată”, a spus acesta.
Rolul care i-a adus celebritatea
Vincent Pastore și-a început cariera în anii '80, apărând în filme precum Goodfellas și Awakenings, fiind distribuit frecvent în roluri de gangsteri sau personaje dure.
Consacrarea a venit însă odată cu interpretarea lui Salvatore Bonpensiero, unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Tony Soprano, care ajunge ulterior informator al FBI. Personajul său a apărut în 30 de episoade ale serialului „Clanul Soprano”, fiind considerat unul dintre cele mai memorabile din producție, scrie Sky News.
Mesaje emoționante din partea colegilor
Vestea morții actorului a stârnit numeroase reacții din partea colegilor din distribuția serialului.
Jamie-Lynn Sigler, interpreta lui Meadow Soprano, l-a descris drept „un actor minunat și un om bun și iubitor”, în timp ce Michael Imperioli, care l-a interpretat pe Christopher Moltisanti, a transmis că pierderea este una extrem de grea.
„Prietenul și colaboratorul nostru iubit, Vincent Pastore, s-a stins din viață. Am petrecut împreună atât de multe momente frumoase și am călătorit prin Statele Unite, Italia și Australia. Vinny era un om cu suflet mare, care își iubea profund familia și prietenii. Îmi va lipsi mereu”, a scris Imperioli.
Mesaje de omagiu au transmis și Lorraine Bracco, Joe Pantoliano și Steven Van Zandt, colegii săi din „Clanul Soprano”.
O carieră de peste patru decenii
Pe lângă succesul din „Clanul Soprano”, Vincent Pastore a mai jucat în seriale precum Law & Order, în filmul Once Upon a Time in Brooklyn și în numeroase producții de teatru. De asemenea, a făcut parte din trupa muzicală Gangster Squad.
Pastore a servit în Marina Statelor Unite în timpul războiului din Vietnam, iar ulterior a absolvit Pace University. Pentru contribuția sa artistică, actorul a fost inclus pe Bronx Wall of Fame.
Potrivit managerului Bob McGowan, Pastore a fost găsit fără viață în locuința sa din City Island, după ce apropiații nu mai reușiseră să ia legătura cu el timp de câteva zile. Actorul are o fiică, Renee Pastore.






















































