Nemţii numesc „circ“ petrecerile ţigăneşti de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:
în curtea palatului din Aschaffenburg, Germania, rromii de mătase se pregătesc de botez
în curtea palatului din Aschaffenburg, Germania, rromii de mătase se pregătesc de botez

Rromii care îşi etalează luxul pe străzile din Germania nu sunt văzuţi bine de nemţi. Cu toate acestea sunt o categorie favorizată, iar nemţii se poartă cu ei cu mănuşi.

„Pe nemţi îi deranjează chestia asta, pe care o numesc circ, zirkus cum zic ei. Personal şi pe rromi îi înţeleg într-un fel. Ei sunt oarecum marginalizaţi şi se refulează prin astfel de evenimente", a spus Ştefan Anghel, preotul Bisericii Ortodoxe Sfântul Nicolae din Offenbach în parohia căruia se află rromii din zona Frankfurt am Main.

Acesta a spus însă că impresia generală a nemţilor este de dezaprobare totală, dar victimele Holocaustului îi urmăresc, motiv pentru care sunt foarte atenţi la această problemă.

„Unul dintre botezurile pe care l-am oficiat eu s-a petrecut într-o biserică reformată. Noi am fost ca oaspeţi şi au existat reacţii imediate, dar nemţii sunt prevăzători în a lua atitudine pentru că poartă vinovăţia omorârii rromilor de către nazişti. Cu rromii şi cu evreii ei discută foarte atent. Nu au acuzat de nimic, dar au fost tulburaţi", a povestit părintele Anghel.

Acesta a mai spus că luxul afişat este de multe ori doar aparent, rromii fiind dispuşi să dea toată agoniseala pentru a organiza un astfel de eveniment. Pentru a da o singură petrecere, copiii sunt botezaţi şi la vârste mari, ajungând să fie botezaţi odată şi cinci copii dintr-o familie.
 
Autorităţile sunt atente cu ţiganii

Pe lângă opinia publică, nici autorităţile nu agreează manifestările luxoase ale rromilor. „Din pricina rromilor, fostul primar ne-a făcut greutăţi cu construcţia bisericii, care era vizavi de primărie şi vedea astfel de manifestări. Credea că facem biserica din banii rromilor, ceea ce nu era adevărat", a povestit Ştefan Anghel.

Cu toate acestea, autorităţile sau poliţiştii sunt atenţi cu ţiganii. „Problema rromilor este una sensibilă aici. În închisorile pe unde am fost am întâlnit un singur rrom, din Sibiu, care era închis pentru două-trei săptămâni", a spus preotul.

În ciuda toleranţei de care dau dovadă nemţii, părintele Anghel spune că lucrurile nu vor ajunge să escaladeze ca în Italia. „Dacă în Italia s-au înţeles cu carabinierii să stea în barăci la marginea oraşului, aici nu merge. Dacă stai două zile sub pod, a treia zi te întreabă ce faci, iar dacă nu ai dreptul să stai te ajută să îţi rezolvi problema fără să fii nevoit să furi", a mai spus preotul.

Preotul a mărturisit că în cei 15 ani de când este în Germania a tras concluzia că la petrecerile pe care le organizează rromii încearcă să arate că sunt cineva. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite