Muzeul din România cu peste 1.300 de exponate din aur, păzit doar opt ore pe zi. Autorităţile cer ajutorul guvernului
0Muzeul Aurului Brad, unic în Europa pentru că deţine o colecţie de peste 1.300 de exponate din aur nativ, are paznic doar până la ora 17, în restul timpului supravegherea realizându-se doar cu ajutorul aparaturii tehnice. În contextul furtului tezaurului dacic, autorităţile cer ajutorul guvernului pentru întărirea pazei.

Pentru că Muzeul Aurului din Brad, care găzduiește o importantă colecție de piese din aur nativ, are asigurată paza cu agenți doar pe un schimb, primarul municipiului, Florin Cazacu, a solicitat joi, reprezentanților Companiei Minvest, care deține muzeul în patrimoniu, să găsească o soluție pentru remedierea acestei probleme.
Temerile primarului cu privire la siguranţa obiectelor expuse vine ca urmarea a furtului obiectelor de patrimoniu expuse în Olanda, care făceau parte din tezaurul dacic.
„Am avut, joi, o întâlnire cu reprezentanții Companiei Minvest, care are în patrimoniu Muzeul Aurului. Am sesizat aspectele legate de paza insuficientă și sper, ca în scurt timp, să fie asigurată paza umană permanentă. Președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor, a luat legătura cu Ministerul Economiei pentru a fi găsită o soluție la această problemă”, a declarat, pentru Agerpres, primarul municipiului Brad.
La rândul său, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, Laurențiu Nistor, a atenționat, în cadrul ședinței CJ, că este necesar ca acest aspect să fie rezolvat și că va avea o discuție, în acest sens, cu reprezentanții Guvernului.
Primarul din Brad a menționat că în cadrul discuției de la sediul Minvest Deva a mai solicitat ca muzeul să fie racordat la rețeaua de termoficare, deoarece acesta nu are căldură pe timp de iarnă. De asemenea, spune el, a primit asigurări referitoare la suplimentarea pazei cu agenți, în condițiile în care acum acest serviciu se face, după ora 17,00, prin mijloace electronice.

„Din punctul meu de vedere, muzeul nu asigură un microclimat necesar pentru exponate, nu este promovat suficient și trebuie să pună mult mai mult în valoare piesele pe care le deține”, a completat Cazacu.
Primăria Brad a solicitat, în mai multe rânduri, ca Muzeul Aurului să treacă în administrarea autorității locale.
Potrivit primarului Florin Cazacu, situația de la Muzeul Aurului ar putea fi discutată, săptămâna viitoare, la București, unde președintele CJ Hunedoara și edilul local vor avea o întâlnire cu reprezentanții Ministerului Economiei, de care aparține Compania Minvest Deva.
Muzeul Aurului din Brad este apreciat ca unic în Europa, „Șopârla de aur”, „Pana lui Eminescu”, „Harta României Mari” sau „Balerina” fiind doar câteva dintre cele mai valoroase piese din aur nativ pe care turiștii le pot vedea în sălile de expoziție ale acestuia.



Colecția muzeului cuprinde peste 1.300 de exponate din aur și mai mult de 1.000 de eșantioane de minerale aduse aici din lumea întreagă. Aproape 80% dintre eșantioanele prezentate provin din zona minelor Brad-Ruda, Musariu, Brădișor și Valea Morii, toate aceste piese fiind prezentate publicului așa cum au fost găsite de minerii care lucrau în subteran.
Prima atestare a Muzeului Aurului din Brad apare într-un document din 1912, care poartă semnătura unui vizitator, dar zona recunoscută ca fiind locul în care aurul se extrăgea încă de acum 2.000 de ani.