Managerul Muzeului Brukenthal, scrisoare deschisă către politicieni: „Dumneavoastră sunteți vremelnici în poziția dată de alegători”
0Alexandru Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, condamnă într-o scrisoare deschisă „rușinoasa audiere de tip inchiziție” condusă de Mihail Neamțu în Parlament, în cadrul căreia directorul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) a fost interogat cu privire la trimiterea unor artefacte din patrimoniul MNIR la muzeul din Assen.

În contextul furtului de la expoziția „Dacia! Regatul aurului și argintului”, Chituță atrage atenția asupra subfinanțării muzeelor românești și își exprimă speranța că autoritățile vor sprijini evenimentele pe care le pregătește la Sibiu. Printre acestea se numără și o expoziție cu lucrări de artă de la Galeria Borghese din Roma.
„Observ acum că noi, cei care avem răspunderea faţă de patrimoniul cultural naţional (atât de iubit de unii politicieni, care nu au mai vizitat un muzeu din clasa a II-a), facem eforturi uriaşe şi lucrăm în condiţii din cele mai puţin sănătoase datorită soluţiilor şi a patrimoniului, noi suntem cei care astăzi suntem puşi la zid şi fără drept de apel loviţi cu pietre.
Ruşinoasa audiere de tipul inchiziţiei sau a procuraturii staliniste din cadrul Parlamentului României, conduse de Mihail Neamţu este un exemplul al faptului că lipsa investiţiei în muzee a făcut ca astăzi aceştia să ajungă în funcţie datorită unor mii de voturi. Da, stimaţi inchizitori, şi noi strigăm în numele celor zeci de mii de români şi vizitatori care sunt deranjaţi de faptul că nu putem avea muzee moderne, să avem spaţii mai mari, să expunem mai multe piese din patrimoniul naţional, să facem evenimente mai bune, să fim deschişi şi luni şi marţi, să oferim cercetătorilor informaţii şi dovezi. Muzeele sunt singurele instituţii care oferă gratuităţi, care sunt întotdeauna deschise la vizitele oficiale, care prezintă istoria ţării!”, a scris pe Facebook Alexandru Constantin Chituță.
De asemenea, managerul acuză „atitudinea de superioritate și ignoranță” a politicienilor față de instituțiile culturale.
„Lucrăm în condiţii nu din cele mai bune, pe salarii mici faţă de răspunderea pe care o avem. Echipa Muzeului Naţional Brukenthal este una destul de tânără. Tineri şi dedicaţi, oameni de vocaţie şi altruişti. Noi nu am dorit să părăsim această ţară. Am avut oferte în străinătate, am avut oferte în mediul privat, dar am optat să ne facem meseria în muzeu. E o greşeală? Dumneavoastră cei care faceţi apel la românii care au plecat pentru un trai mai bun, să nu mai mănânce „pâinea durerii” în ţară, să se întoarcă, dumneavoastră prin atitudinea exagerată, de superioritate şi ignoranţă, care denotă până la urmă şi o lipsă acută de cunoaştere şi nesiguranţă, sunteţi cei care ne obligaţi să părăsim această ţară!
Dar nu! Nu vom pleca din cauza voastră! Dumneavoastră sunteţi vremelnici în poziţia dată de alegători. Mai greşesc şi alegătorii! Noi suntem profesionişti, experţi şi specialişti pe viaţă! Am lucrat în diferite „stăpâniri” nu vom pieri acum!”, se menționează în postare.
Fondat în 1817, Muzeul Național Brukenthal deține cea mai vastă colecție din România, cu peste 1,6 milioane de piese, dintre care în comodat aprox. 200.000 de piese retrocedate Parohiei Evanghelice CA din Sibiu.