Michelle Obama sosește la miezul nopții în România pentru un eveniment în București
0Fosta Primă Doamnă a SUA Michelle Obama ajunge miercuri noapte la București, întrucât ea va participa, joi, la un eveniment de business şi tehnologie.

Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, anunţă că Michelle Obama, soţia fostului preşedinte al SUA, va sosi la miezul nopţii la Bucureşti, News.ro.
Aceasta zboară din Providence (SUA) spre capitala României cu un avion privat de tip Gulfstream G550. Zborul este operat fără escală şi are o durată de aproape opt ore şi 15 minute.
Potrivit organizatorilor, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite va participa la o discuţie moderată în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului de business şi tehnologie Impact Bucharest, care are loc în perioada 17-18 septembrie.
Michelle Obama va participa la eveniment joi, de la ora 16.00.
A doua ediţie a Impact Bucureşti va oferi o oportunitate de a asculta opiniile unor experţi din domenii diverse şi de a conecta lideri de business din toată Europa.
Organizatorii afirmă că sunt aşteptaţi aproximativ 2.000 de participanţi din România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Albania, alte ţări din SEE, Polonia şi restul Europei. Anul acesta, pe lângă experţi şi lideri de afaceri, vor fi prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai sectorului public din România şi Europa de Sud-Est - inclusiv primari, funcţionari guvernamentali şi angajaţi ai agenţiilor europene.
Vor avea loc discuţii despre dezvoltare economică, inovaţie şi despre beneficiile conectării ecosistemelor locale, regionale şi globale pentru România şi regiune. Printre subiectele de pe agendă se numără: apărarea şi securitatea cibernetică, tranziţia verde, digitalizarea, viitorul oraşelor, dezvoltarea economiei globale şi a sectorului bancar, leadershipul, sănătatea, marketingul şi comerţul digital.
Michelle Obama este o personalitate marcantă pe scena internațională, cunoscută pentru activitatea sa în domeniul educației, sănătății, egalității de șanse și implicării civice.
Născută la Chicago, Illinois, în 1964, Michelle LaVaughn Robinson Obama a devenit Prima Doamnă a Statelor Unite în perioada 2009–2017, în timpul mandatelor președintelui Barack Obama.
În calitate de Primă Doamnă, Michelle Obama a lansat inițiative importante precum Let’s Move!, pentru combaterea obezității infantile, și Reach Higher, care încurajează tinerii să urmeze studii superioare. A fost apreciată pentru eleganța, empatia și stilul său autentic de comunicare, câștigând admirația publicului din întreaga lume.