Merkel: asigurarea locurilor de muncă, principala măsură anticriză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit ieri, timp de peste şase ore, cu experţi, şefi de întreprinderi şi politicieni pentru a studia măsurile care trebuie luate în faţa crizei financiare, informează AFP, preluat de Agerpres.

Prioritatea este "înainte de toate să asigurăm locurile de muncă", a precizat Merkel, cancelarul subliniind că piaţa locurilor de muncă în Germania a rezistat bine pentru moment, dar ea s-ar putea degrada rapid. Deja anunţurile de trecere în şomaj tehnic s-au multiplicat în ultimul timp în industrie.

"Nicio măsură concretă au a fost decisă", a subliniat ministrul economiei, Michael Glos, la terminarea reuniunii, amintind că scopul acesteia a fost înainte de toate să studieze posibile măsuri. Guvernul va decide "la sfârşitul lunii ianuarie ceea ce trebuie făcut", a indicat el.

Un al doilea plan de sprijin conjuncturii ar fi în curs de pregătire, presupune săptămânalul Wirtschafts Woche. Însumând cel puţin 30 de miliarde de euro, el ar regrupa diferite măsuri, atât fiscale, cât şi investiţii în infrastrucruri.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite