Maramureş: 350 de şomeri până la sfârşitul lunii noiembrie | adevarul.ro

Maramureş: 350 de şomeri până la sfârşitul lunii noiembrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 350 de persoane vor fi disponibilizate în judeţul Maramureş până la finele lunii noiembrie, a declarat joi directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş, Alexandru Bondrea, relatează NewsIn.

Cei mai mulţi angajaţi trimişi în şomaj vor fi de la societăţile Rilug, care îşi desfăşoară activitatea în confecţii încălţăminte, de la societatea de construcţii Comsim şi de la Cepronef, care se ocupă de consultare şi întocmire de proiecte. Pe de altă parte, reprezentanţii AJOFM Maramureş au anunţat că la societatea Mecanica din Sighetu Marmaţiei nu vor mai fi disponibilizări masive cum s-a decis iniţial, ci vor fi disponibilizate aproximativ 18 persoane.

"La societatea Mecanica din Sighetu Marmaţiei nu se vor mai face disponibilizări masive cum s-a anunţat iniţial. Aici au anunţat iniţial că vor fi disponibilizate cam 150 de persoane, dar ne-au anunţat că vor pune pe liber în final circa 18 persoane. Se pare că s-au găsit resurse noi de finanţare. Disponibilizări vor fi şi la societăţile Rilug, cam 128 de angajaţi, la Cepronef, vor fi disponibilizate 49 de persoane, iar la Comsim, cam 80-100 de persoane”, a afirmat Alexandru Bondrea.

Pe de altă parte, directorul executiv al AJOFM Maramureş a arătat că în Maramureş se înregistrează o situaţie paradoxală. În timp ce criza economică a generat disponibilizări masive la unele societăţi din ţară, unele firme din judeţ fac angajări serioase. Este cazul societăţii producătoare de canapele Italsofa unde se caută cam 500 de angajaţi.

"Pe luna decembrie nu ni s-a comunicat nicio disponibilizare. La noi merge industria, nu avem probleme. Avem şi o firmă care face angajări. E vorba de Italsofa, unde din luna iulie ni s-a comunicat că ar fi nevoie de 500 de angajaţi, iar până acum au fost destul de puţini solicitanţi de locuri de muncă la această societate", a mai spus Alexandru Bondrea.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite