„Incidentul de pe Valea Jiului se poate repeta, nimic nu este sigur sută la sută”. Semnal de alarmă VIDEO

0
Publicat:

Avertismentul vine chiar din partea reprezentanților drumarilor care recunosc că nu există nici o măsură de protecție sigură pe drumurile naționale montane, în ciuda tuturor lucrărilor care se fac.

Intervenție alpiniști utilitari și drumari pentru măsuri de siguranță pe drumurile naționale montane
Lucrări de ranguire pe versanții care străjuiesc drumurile montane naționale Foto captură video jpg

Cu sau fără legătură cu incidentul de pe Valea Jiului, în care un om și-a pierdut viața, pe drumurile montane din România s-au realizat, sunt în execuție sau se vor demara lucrări de punere în siguranță, în permanență, după cum ne-au confirmat specialiști de la două direcții regionale de drumuri naționale din țară. Operațiunile au în vedere protecția participanților la trafic.

Spre exemplu, un acord cadru pe patru ani a fost semnat de Direcția Regională de Drumuri Naționale Craiova pentru punerea în siguranță a tuturor arterelor rutiere montane care se află în administrarea acestei instituții: de la Clisura Dunării până la Valea Oltului. Este vorba despre ranguiri (rănguiri) versanți (dislocarea tuturor pietrelor și bolovanilor de către alpiniști utilitari) și montări de plase de protecție și bariere de retenție, lucrări care se vor face defalcat, dată fiind complexitatea acestora.

Și Direcția Regională de Drumuri Naționale Brașov a avut în lucru și are în continuare astfel de lucrări, începând de la Cheile Bicazului, continuând cu Transfăgărășan și terminând tot pe Valea Oltului, drum național montan care se află printre cele mai tranzitate rute din țara noastră.

Despre lucrările (vezi VIDEO) care se execută, s-au executat sau urmează să se execute, care sunt pericolele și riscurile, au vorbit pentru „Adevărul” reprezentanți ai celor două DRDP-uri menționate. 

„Pe toate zonele considerate cu risc, montăm în permanență plase”

Căderile de pietre, bolovani, grohotiș de pe versanți se produc de ani de zile pe toate drumurile mărginite de versanți, mai ales în perioadele cu precipitații abundente sau cu vânt puternic. S-a întâmplat și în acest an nu doar în Defileul Jiului, ci și pe Valea Oltului, Valea Lotrului, Transfăgărășan, în Cheile Bicazului, ori pe Clisura Dunării. În general, astfel de evenimente duc la blocarea circulației pe tronsonul pe care se produc.

Dar uneori provoacă accidente, dintre care unele mortale. Cum a fost cazul la începutul lunii octombrie, în Defileul Jiului, unde o persoană și-a pierdut viața, după ce un bolovan s-a rostogolit peste o mașină aflată în mers.

Drumarii dau asigurări că în permanență se execută lucrări pe astfel de șosele, dar indiferent de ce măsuri de siguranță se implementează, mai spun ei, nu pot fi prevăzute toate incidentele și nu se poate face protecție sută la sută. 

„Pe DN66, pe Defileul Jiului, chiar în perioada aceasta, avem în execuție un astfel de proiect (montare plase de protecție versant - n.red.), în zona Mănăstirii Lainici, pe un sector de drum care a fost reabilitat acum. Pe toate zonele considerate cu risc, de către partea tehnică, noi montăm în permanență plase”, a precizat Cristian Tudor, purtătorul de cuvânt al DRDP Craiova, amintind de acordul-cadru, conceput pentru patru ani de zile, pe toată Regionala Craiova, de ranguire versanți.

Intervenția în ariile protejate, un fel de misiune imposibilă

„Alpiniștii utilitari vor îndepărta cu ranga și ciocanul fiecare piatră pe care o  consideră un risc, și vor merge până la a forța desprinderea unora dintre ele. Se vor mai tăia și copaci, deși în acest caz este o altă discuție, având în vedere că Defileul Jiului, și nu numai, este în Parc Național, iar intervenția într-o zonă protejată integrală este extrem de anevoioasă. Am reușit până acum să facem cu mari eforturi astfel de intervenții, dar foarte puțin...”, a mai explicat Tudor despre problemele întâmpinate pe parcursul unor astfel de lucrări.

Căderi de pietre s-au înregistrat în acest an inclusiv pe DN56, la Orșova, pe Clisura Dunării, în zona unde se află statuia cu chipul lui Decebal. Și în această zonă s-au demarat lucrări.

„Și acolo, la fel, este o zonă periculoasă, spre Eșelnița. De aceea continuă lucrările. Deci, protecția versantului nu este o lucrare ușor de realizat, dar este necesar și obligatoriu de făcut”, a concluzionat reprezentantul DRDP Craiova, Cristian Tudor.

Intervenție drumari și alpiniști utilitari pentru măsuri de siguranță pe drumurile naționale montane
Lucrări de ranguire pe versanții care străjuiesc drumurile montane naționale Foto captură video jpg

Nu există nici o posibilitate să ții în frâu un versant întreg

Omologul său de la DRDP Brașov, Robert Elekes, a explicat pentru „Adevărul” de ce, în ciuda tuturor măsurilor luate de drumari pentru protecția participanților la trafic, riscul tot rămâne.

„Te poți duce cu plasa până la 30 – 40 de metri înălțime, care oricum este foarte mult, dar nu poți îmbrăca tot muntele în plasă, ca să nu mai plece nimic, nici o pietricică, niciodată. De aceea soluțiile alternează (sunt zone cu bariere și zone cu plasă – n.red.). Dar și barierele (așa zisele balcoane de plasă perpendiculare pe versanți – n.red.) au limitările lor. Dacă pică o stâncă destul de mare poate rupe barierele, pentru că nu sunt proiectate să reziste la orice greutate. Iar dacă pui numai bariere, riști ca stânca să cedeze sub propria greutate. Nu poți să ții jumătate de munte”, a precizat specialistul.

„Se fac tot felul de calcule inginerești, dar o soluție sigură nu există”

În plus, mai există posibilitatea ca o piatră, un bolovan sau o bucată de stâncă să cadă peste ceea ce s-a adunat în barierele de protecție, să ricoșeze și să sară peste barieră, a mai explicat aceeași sursă despre cum se pot produce accidentele.

„Se fac tot felul de calcule inginerești, dar o soluție sigură nu există. Oricând se poate întâmpla ceva! Incidentul de pe Valea Jiului se poate repeta, nimic nu este sigur sută la sută”, a tras un semnal de alarmă reprezentantul DRDP Brașov, Robert Elekes.

În cazul tragic din Defileul Jiului se bănuiește că o bucată de stâncă s-a desprins, dintr-o zonă extrem de înaltă, care nici măcar nu se vedea din stradă și unde plasa oricum nu ar fi putut ajunge - sunt de părere reprezentanții drumarilor.

„În ciuda tuturor măsurilor luate, tot se întâmplă accidente”

„Chiar dacă toate drumurile sunt pline de amenajări de siguranță rutieră, tot se întâmplă accidente, în ciuda tuturor măsurilor luate”, a subliniat specialistul pomenind despre un alt incident în trafic, similar, produs în luna august pe Cheile Bicazului.

„Acum două luni a fost un accident asemănător și pe Cheile Bicazului, cu stâncile”, a amintit Robert Elekes episodul din 10 august. 

Un turist din judeţul Iaşi, venit în zonă cu soţia, cei doi copii şi cu un grup de cunoscuţi, a suferit leziuni profunde în urma desprinderii unei bucăți de stâncă de pe pereții abruptului în defileul natural din judeţul Neamţ, în timp ce turiștii se plimbau prin zonă.

„Este imposibil să îmbraci în plasă o stâncă de mari înălțimi” 

„Soluțiile implementate alternează, peste tot, inclusiv pe Valea Oltului sau în zonele unde există pereți de stâncă, unii de 200 – 300 de metri înălțime. Este imposibil să îmbraci total o astfel de suprafață”, a subliniat reprezentantul DRDP Brașov.

Faptul că se lucrează în permanență pe astfel de drumuri o arată și situația din aria de responsabilitate a DRDP Brașov.

„În ceea ce ține de DRDP Brașov, avem lucrări în curs pentru plase de siguranță pe Valea Oltului, pe DN 7, de la limita cu județul Vâlcea până la Boița – Sibiu. Un alt proiect este pentru Transfăgărășan, la fel și pentru DN12 - Cheile Bicazului și întreaga zonă de acolo. Spre exemplu, pe Transfăgărășan – DN7CC – urmează ca pe o suprafață de peste 10.000 de mp, să se lucreze la ancorare plase. Este vorba despre trei puncte cu probleme. Pare mult, dar în realitate nu este. Există niște norme, se fac niște calcule... Pentru Transfăgărășan documentația este destul de avansată”, a precizat specialistul de la Drumuri Naționale.

Măsuri de siguranță pe drumurile montane din partea drumarilor
Bariere de protecție versanți pe drumurile naționale montane Foto DRDP Craiova jpg

Lucrările efective însă nu vor începe mai devreme de anul viitor, pentru că nu mai este timp suficient. Deocamdată, s-a ajuns la faza autorizației de construire și urmează să fie scoasă lucrarea la licitație. 

Un alt proiect mai există și pentru DN15 Valea Mureșului, în zona cuprinsă între județele Mureș și Harghita: „Sunt câteva zone mai micuțe, acolo, pe o rută destul de importantă între Ardeal și Moldova. Stâncile însă acolo au 15 – 20 de metri înălțime, nu 300 de metri. Dar am avut și în zona aceea probleme”.

Sute de mii de metri pătrați de versanți curățați cu ranga și ciocanul

Acestea sunt cele patru drumuri aflate în administrarea DRDP Brașov în care în mod tradițional se înregistrează probleme.

De la începutul anului însă s-au realizat o serie de lucrări, cum ar fi cele de ranguire, din primăvară, de pe Transfăgărășan și nu numai.

„Pe Cheile Bicazului chiar în zona unde a fost accidentul, făcusem cu trei luni înainte curățarea versanților. Alpiniștii utilitari vin în rapel și ce văd, orice piatră, dau cu ranga, ciocanul și curăță suprafețele suspecte. Dar nici aceasta nu este o măsură sută la sută sigură. Anul acesta s-a făcut destule astfel de lucrări, de parcă anticipam evenimente precum cel de pe Valea Jiului. Pe DN 7 s-a lucrat pe o suprafață de 6000 mp, pe Transfăgărășan – 44.000 mp, pe Valea Mureșului 45.000 mp, iar pe Cheile Bicazului 130.000 mp”, a mai menționat purtătorul de cuvânt al DRDP Brașov, Robert Elekes.

Plasele de siguranță, precum cele de pe Valea Oltului, vor fi montate tot cu ajutorul alpiniștilor utilitari.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite