Hundeaora: SMURD apelează la ajutorul Fundaţiei Soros

Asociaţia Salvital-SMURD Hunedoara a solicitat sprijinul Fundaţiei Soros pentru obţinerea unei finanţări nerambursabile în valoare de 71.300 de dolari, în condiţiile în care organizaţia se confruntă cu probleme financiare legate de faptul că mai multe primării din judeţ nu au achitat cotizaţiile prevăzute pentru funcţionarea modulelor SMURD.
'Am depus o cerere de finanţare către Fundaţia Soros pentru obţinerea unui grant în valoare de 71.304 dolari, alocat în patru tranşe în perioada 1 noiembrie 2009 - 31 octombrie 2010. Proiectul are ca scop păstrarea tuturor echipajelor SMURD din judeţul Hunedoara, menţinerea timpilor de sosire şi a capacităţii de intervenţii la nivel local şi naţional, asigurarea calităţii serviciilor pentru cetăţeni. Sperăm ca acest proiect să fie aprobat până la sfârşitul lunii octombrie', a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Salvital-SMURD Hunedoara, Petru Mărginean.
El a arătat că asociaţia are de recuperat, de la un număr de 31 de primării din judeţul Hunedoara, suma de 836.600 lei, sub forma cotizaţiilor pe care autorităţile locale ar fi trebuit să le achite în calitate de membri ai Salvital-SMURD Hunedoara. Din cauza acestor restanţe, o parte din paramedicii SMURD au fost nevoiţi să plece în concedii de odihnă pentru diminuarea cheltuielilor cu salariile.
Preşedintele Salvital-SMURD a dat însă asigurări că activitatea modulelor va continua, în acest sens urmând să fie gândită o strategie împreună cu Consiliul Judeţean Hunedoara, principala instituţie publică ce asigură fondurile necesare SMURD.
În judeţul Hunedoara există opt module SMURD, acestea fiind dotate cu ambulanţe de ultimă generaţie şi prezentând personal calificat la Centrul SMURD din Târgu Mureş.
Anul acesta, cei 80 de paramedici SMURD au fost solicitaţi să intervină în 3.300 de cazuri, dintre care cele mai importante au fost accidentele rutiere înregistrate pe drumurile ce traversează judeţul Hunedoara.




















































