Elena Băsescu a confirmat că vrea să candideze pentru Parlamentul European
0Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu, Elena, a confirma că intenţionează să candideze la alegerile europarlamentare din vara acestui an, precizând că aşteaptă şi acceptul din partea PDL, informează NewsIn.
"Împreună cu colegii mei din organizaţia de tineret am luat decizia de a candida la funcţia de europarlamentar. În acest sens am intreprins demersurile regulamentare pentru depunerea candidaturii din partea Organizaţiei de Tineret a Partidului Democrat Liberal (acolo unde deţine funcţia deţine funcţia de secretar general, n.red.)”, susţine aceasta într-o declaraţie acordată Cotidianul.
Fiica cea mică a preşedintelui Traian Băsescu spune că a fost de la început decisă să candideze, dar a evitat să declare acest lucru public pentru că a dorit să respecte regulile din partid. „În declaraţiile mele anterioare precizam că nu mi-am anunţat încă oficial intenţia de a candida, nu că nu voi candida. A fost o problemă de nuanţă, interpretată diferit de pesoana care m-a intervievat.... De altfel aceste declaraţii respectau procedurile noastre interne de partid, care prevăd acordul organizaţiei în care activez pentru orice candidatură în interiorul sau în afara partidului. Abia după obţinerea acordului colegilor pot să-mi anunţ oficial intenţia”, a precizat aceasta.
Colegii de partid ai Elenei Băsescu au confirmat, zilele trecute, pentru Agenţia NewsIn, că fiica cea mică a şefului statului intenţionează să candideze în vara acestui an la alegerile pentru Parlamentul European.























































