Doi militari români au murit în Afganistan
0Doi militari români care se aflau într-un transportor blindat au decedat astăzi în Afganistan după ce vehiculul a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.
UPDATE Şase români morţi în Afganistan, numai în 2010
UPDATE Traian Băsescu transmite condoleanţe familiilor militarilor morţi
"Cu un mare sentiment de pierdere am primit vestea dispariţiei sergentului-major Sfecheş Marius Florin şi a soldatului Filip Cristian Petru, căzuţi la datorie în Afganistan. Sergentul-major Sfecheş Marius Florin şi soldatul Filip Cristian Petru vor rămâne în amintirea noastră datorită curajului dovedit şi abnegaţiei cu care şi-au îndeplinit angajamentul în serviciul păcii şi al securităţii", se arată în mesajul de condoleanţe transmis de şeful statului.
Traian Băsescu a spus că gândurile sale se îndreaptă "în egală măsură şi către familia caporalului Zbâncă Vasile, grav rănit în timpul aceleiaşi misiuni în Afganistan". "Îmi exprim speranţa că se va întoarce cu bine acasă", se mai arată în mesajul preşedintelui.
Revoltător: Monumentul eroilor morţi în Afganistan a fost construit fără autorizaţie, după un model francmason
"În acest moment atât de dureros, transmit sincere condoleanţe familiilor militarilor români căzuţi la datorie şi mă alătur durerii lor. Dumnezeu să-i odihnească!", a încheiat Traian Băsescu.
Doi militari au decedat, iar altul a fost rănit, într-un atac produs la 10.30 (ora României) în provincia Zabul, la aproximativ 40 de km nord-est de Qalat.
Sergentul major Marius Florin Sfecheş (25 de ani) şi soldatul Cristian-Petru Filip ( 26 de ani) erau necăsătoriţi.
Caporalul Vasile Zbâncă este rănit şi a fost transportat cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul militar din Baza Lagman. În prezent starea acestuia este stabilă.
Cei trei făceau parte din Batalionul 812 Manevră “Şoimii Carpaţilor” din Bistriţa.
"Ministrul Apărării Naţionale Gabriel Oprea a semnat ordinele de avansare la gradul de sublocotenent post-mortem a celor doi militari care şi-au sacrificat viaţa sub culorile Drapelului naţional, săvârşind acte de devotament excepţional în timpul executării misiunii în teatrul de operaţii din Afganistan", se arată într-un comunicat al MAPN.
Ministrul Apărării a înaintat Preşedintelui României propunerile de decorare a sublocotenenţilor post-mortem Marius Florin Sfecheş şi Cristian-Petru Filip cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Până acum, 17 soldaţi români şi-au pierdut viaţa în Afganistan şi 55 au fost răniţi. În prezent, în Afganistan sunt dislocaţi 1663 de militari români, dintre care 1655 în cadrul misiunii NATO, ISAF.