Dîncu: România poate primi 500.000 de refugiaţi ucraineni. Locurile unde vor fi amplasate taberele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP
FOTO AFP

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a spus că România poate primi 500.000 de refugiaţi ucraineni şi că aceştia vor fi găzduiţi în taberele amplasate în 4 judeţe.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat acum o săptămână că a fost finalizat planul de acţiune al ţării pentru gestionarea unui flux mare de refugiaţi şi că taberele ar trebui operaţionalizate imediat.

Conform acestuia, taberele vor fi amplasate în judeţele Maramureş, Suceava, Botoşani şi Iaşi. Există câteva condiţii care trebuie respectate atunci când se alege un loc în care să fie ridicate taberele. Ele trebuie să asigure accesul la servicii medicale şi sociale şi să aibă utilităţile în apropiere.

Totodată, este necesar ca terenul să fie orizontal şi să nu exite posibilitatea producerii unor alunecări de teren. Trebuie să exite drumuri şi alte căi de acces care să permită primirea alimentelor şi să  se ofere condiţii de protecţie în caz de incendiu şi racordare la reţeaua electrică.

O primă tabără este pregătită în Maramureş

Reprezentanţii ISU Mararmureş au declarat pentru Hotnews  că au pregătită o tabără cu 30 de corturi fiecare având 25 de metri pătraţi, alte 3 corturi pentru servit masa, fiecare a câte 75 de metri pătraţi şi că se pot adăposti circa 202 persoane.

Aceştia au precizat că numărul taberelor ridicate va creşte doar dacă se va primi un ordin de la Bucureşti pentru adăpostirea unor refugiaţi suplimentari.

ISU Botoşani: „Suntem pregătiţi de 2 săptămâni să-i primim”

„În cel mult 12 ore de la primirea dispoziţiei oficiale putem monta corturile pentru sinistraţi sau refugiaţi. Noi am mai utilizat şi în trecut asemenea tabere, de când cu inundaţiile care au lăsat pe drumuri o mulţime de oameni, aşa că avem experienţă în aşa ceva. Punctele în care au fost montate tabere sunt verificate periodic pentru a vedea dacă sunt re-utilizabile şi în plus am identificat şi noi spaţii în care să putem amplasa noi tabere, dacă va fi necesar”, au spus pentru HotNews oficialii ISU Botoşani.

Într-o localitate mică din judeţ au venit tot mai mulţi ucraineni să ăşi stabilească domiciliul.

„Într-o singură zi am avut şapte cetăţeni ucraineni care au solicitat reşedinţă definitivă în Vârfu Câmpului. Sunt mulţi în ultima vreme. Nu ştiu câţi sunt exact, dar oricum sunt cu zecile şi cu sutele într-o săptămână. Vin şi îşi fac documentele şi se mută pe Vârfu Câmpului. Este legat de situaţia conflictuală ruso-ucraineană. Probabil îi sperie şi ei caută să plece cât mai mulţi", a afirmat, potrivit Agerpres, Maria Huţu, primarul localităţii.

ISU Suceava: Corturile şi celelalte materiale sunt gata

Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a spus că „Stăm pregătiţi în caz că vor veni refugiaţi la noi. Toate corturile şi celelalte materiale sunt gata, doar să primim ordinul şi în câteva ore le ridicăm”.

Prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan, a declarat că pe plan local au fost identificate posibile locuri de amplasare a taberei mobile pentru refugiaţi, în contextul tensiunilor între Ucraina şi Rusia. 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a pregătit echipamentele pentru dotarea taberei.

„ISU m-au asigurat că echipamentele (corturi, paturi, perne, pături, cearşafuri, surse de curent electric, tot ce permite cazarea temporară a unor cetăţeni) pot fi amplasate în teren în maxim 12 ore. De asemenea, au fost identificate şi alte spaţii de cazare, astfel încât să fim în măsură a gestiona un eventual aflux de refugiaţi din ţara vecină, pe teritoriul judeţului. Aceste spaţii de cazare, verificate în prealabil de personalul din cadrul ISU, vor fi puse la dispoziţie fie de autorităţile publice locale, fie de operatori din turism, îndeplinind condiţiile minime în vederea cazării refugiaţilor”, a declarat Moldovan.

De asemenea, au fost identificate şi alte spaţii de cazare, astfel încât să se poată gestiona un eventual aflux de refugiaţi din ţara vecină, pe teritoriul judeţului Suceava.

Aceste spaţii de cazare, verificate în prealabil de personalul din cadrul ISU Suceava, vor fi puse la dispoziţie fie de autorităţile publice locale, fie de operatori din turism, îndeplinind condiţiile minime în vederea cazării refugiaţilor.

ISU Tulcea: Suntem pregătiţi să primim refugiaţi

„La nivelul judeţului sunt asigurate toate măsurile necesare pentru a gestiona fluxul de migranţi. Nu avem probleme, există acel Plan naţional de acţiune pe care suntem pregătiţi să-l aplicăm”, a spus joi Vasile Şoavă, directorul de cabinet al prefectului.

În afară de cele 4 judeţe, s-au mai oferit şi altele să primească refugiaţi. Primarul reşedinţei de judeţ Galaţi, Ionuţ Pucheanu a anunţat, joi, că este pregătit să primească eventualii refugiaţi ucraineni.

„Suntem alături de vecinii şi prietenii noştri ucraineni, care învaţă şi lucrează la Galaţi, alături de întregul popor ucrainean, în aceste vremuri tulburi. Suntem gata să întindem o mână de ajutor celor care fug acum din casa şi din ţara lor şi avem speranţa că acest conflict nemeritat se va sfârşi cât mai curând", a scris pe Facebook primarul Ionuţ Pucheanu.

Potrivit acestuia, eventualii refugiaţi din Ucraina ar putea fi cazaţi, în municipiul Galaţi, atât în blocurile primăriei sau unităţi sportive, folosite, în 2020 - 2021, drept spaţii de carantină pentru persoanele cu COVID, cât şi în mai multe săli de sport şcolare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite