Descinderi DNA: Inspectori ANAF acuzați că ar fi ajutat șoferi de ride-sharing să evite plata taxelor Reacția Fiscului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticorupție fac opt percheziții la mai mulți inspectori ANAF, bănuiți de trafic de influență și cumpărare de influență, după ce ar fi favorizat mai multe persoane fizice și juridice care operează prin intermediul aplicațiilor Bolt și Uber să nu plătească taxele către stat.

Mașini negre pe care scrie ANAF Antifraudă
Procurorii anticorupție fac opt percheziții la mai mulți inspectori ANAF. Foto FB

UPDATE 18.50 Surse „Adevarul” susțin că funcţionarul vizat de DNA este un inspector superior antifraudă din cadrul structurii centrale a ANAF, potrivit unor surse judiciare. El a fost prins în flagrant de procurorii DNA în timp ce primea o tranşă de 3.000 de euro. El ar fi pretins între 15-20.000 de euro pentru a interveni în vederea soluționării favorabile a controalelor care se efectuau la o societate de ridesharing. Inspectorul ANAF ar fi primit mita de la reprezentanţii unor firme de ridesharing cu privire la care se efectuau controale de către alți inspectori DGAF

UPDATE Reacția ANAF

„Prin politica de toleranţă zero faţă de corupţie, conducerea ANAF susţine necondiţionat demersurile organelor de urmărire penală şi asigură implementarea tuturor măsurilor legale necesare prevenirii şi combaterii acestui flagel.

Reafirmăm hotărârea ANAF de a menţine un grad ridicat de încredere şi de a respecta standardele de integritate şi corectitudine asumate, promovând totodată profesionalismul și etica în toate activitățile sale”, a informat ANAF.

_________________________________________________________________________________________________

Știrea inițială

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de trafic de influență și cumpărare de influență, în perioada martie-mai 2025, de către funcționari publici cu atribuții de control din cadrul ANAF, respectiv persoane fizice și persoane juridice care operează în transportul alternativ prin intermediul aplicațiilor de ridesharing (Uber, Bolt, etc).

Faptele de corupție investigate sunt presupus a fi comise pentru protejarea și favorizarea unor persoane fizice și juridice care eludează plata taxelor, impozitelor și contribuțiilor datorate bugetului statului, cu impact negativ asupra serviciilor publice și, astfel, erodarea încrederii în stat, în instituții și în administrația publică, mai spun anchetatorii.

Astfel, în cursul zilei de 22 mai 2025, sunt efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate pe raza municipiului București și județelor Ilfov și Giurgiu, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

În urmă cu câteva zile, inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu de peste 6,7 milioane de lei, în domeniul ridesharing, la o societate din Bucureşti.

Potrivit ANAF, inspectorii DGAF au identificat că, în perioada februarie-decembrie 2024, acesta nu a înregistrat şi nu a declarat obligaţiile fiscale, în ceea ce priveşte TVA şi contribuţii sociale, beneficiind astfel de un avantaj fiscal în valoare de peste 6,7 milioane de lei. În vederea recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat au fost instituite măsuri asigurătorii, urmând a fi sesizate organele de urmărire penală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

ANAF menţionează că plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate oferă asigurare de sănătate angajaţilor şi dreptul la tratamente medicale. De asemenea, plata contribuţiei de asigurări sociale este o contribuţie socială foarte importantă pentru sistemul de asigurări sociale din România deoarece asigură protecţia socială a cetăţenilor, implicit dreptul la pensie. 

„Inspectorii Direcţiei generale antifraudă fiscală desfăşoară permanent acţiuni de control antifraudă la nivel naţional, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul prestării serviciilor direct către populaţie, precum şi în alte domenii economice în care au fost identificate fenomene de indisciplină financiară ori slabă conformare la declarare", se menționa în comunicat.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite