De ce Statul Român trebuie să plătească o parte din daunele morale de 300.000 de euro pentru abuzurile torţionarului Alexandru Vişinescu

Judecătoarea Carmen Veronica Găina, de la Curtea de Apel Bucureşti, a motivat vineri de ce l-a condamnat la 20 de ani de închisoare pe Alexandru Vişinescu, fostul comandant la Penitenciarului Râmnicu-Sărat. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea Supremă.

Alexandru Vişinescu este primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat, de Curtea de Apel Bucureşti, pe 24 iulie, la 20 de ani de închisoare pentru tratamente neomenoase. Ancheta în cazul acestuia a fost coordonată tot de o femeie, procuroarea Denisa Cristodor.

Potrivit judecătoarei Carmen Veronica Găina faptele comise de Alexandru Vişinescu sunt extrem de grave şi îl indică drept artizanul şi executantul "plin de zel" al unui program de persecutare brutală a deţinuţilor, nemaiîntâlnit ca duritate în sistemul penitenciar românesc, se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti.

Brutalitatea programului

”Brutalitatea acelui program şi a inculpatului însuşi, ca promotor al acestuia, dar şi ca individ, le-a determinat pe victimele care i-au supravieţuit, cu experienţă carcerală, anterioară şi posterioară, în alte penitenciare din ţară, dar şi în U.R.S.S., să caracterizeze perioada detenţiei din Penitenciarul Râmnicu Sărat drept cea mai cumplită, dură şi crudă dintre cele trăite de ele, atribuind această stare de fapt contribuţiei personale a inculpatului”, se menţionează în motivare.
Magistratul arată că ”dincolo de afirmaţiile anterior prezentate, există fapte incontestabile, care dovedesc că regimul discreţionar şi brutal aplicat deţinuţilor politici încarceraţi în Penitenciarul Râmnicu Sărat este indisolubil legat de contribuţia personală a inculpatului, debutând odată cu numirea acestuia în funcţia de comandant”.

Cum sunt împărţite daunele de 300.000 de euro

Totodată, potrivit sentinţei, Vişinescu trebuie să plătească, în solidar cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul de Interne şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 300.000 de euro cu titlu de despăgubiri urmaşilor victimelor sale, astfel: 50.000 de euro către partea civilă Nicoleta Eremia, 100.000 către partea civilă Elena Iacob şi 150.000 de euro Ancăi Maria Cernea.

De ce primesc bani urmaşii

Şi-a pierdur fratele

În acest sens, în cazul părţii civile Elena Iacob, Curtea a avut în vedere “caracterul ireversibil şi extrem de dureros al pierderii suferite, prin moartea fratelui său (este vorba de Ioan Arnăutu, luptător din grupări de rezistenţă anticomuniste n.r.), apreciind că plata sumei de 100.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României de la data plăţii), asociată pronunţării condamnării persoanei vinovate de producerea acelui eveniment, îi oferă o satisfacţie echitabilă”.

Suferinţa tatălui şi bunicului

În cazul Ancă Maria Cernea, Curtea a reţinut  că “suferinţa sa a avut drept cauză starea a două persoane de care a fost legată, în mod natural, prin relaţii afective puternice (tatăl şi bunicul), care, deşi au supravieţuit detenţiei perioade îndelungate, au suportat de pe urma acesteia consecinţe grave şi ireparabile, mai ales asupra sănătăţii fizice, ce s-au repercutat în mod sever şi asupra părţii civile, aspect faţă de care consideră că plata sumei totale de 150.000 euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al Băncii Naţionale a României de la data plăţii), câte 75.000 euro în considerarea fiecăreia dintre acele persoane, alături de condamnarea inculpatului, vinovat de aducerea lor în starea respectivă, asigură o compensaţie justă pentru prejudiciul moral constatat”. Tatăl şi bunicul Ancăi Cernea sunt Ioan Bărbuş- fost presedinte al Tineretului Universitar National Taranesc  şi Victor Anca – fruntaş ţărănist, fiul preotului greco-catolic Ioan Anca.

Soţul era fost general comunist

În cazul Nicoletei Eremia, Curtea a avut în vedere “suferinţa ce i-a fost pricinuită de starea fizică degradată şi tulburările de natură psihică în care condiţiile de detenţie din Penitenciarul Râmnicu-Sărat l-au adus pe soţul său (Ion Eremia, fost general communist n.r.), cu care, după eliberarea acestuia, a convieţuit o perioadă îndelungată, dar şi faptul că ea şi-a limitat pretenţiile cu caracter moral la suma de 50.000 euro, neputându-i-se acorda astfel, cu acest titlu, în considerarea principiului disponibilităţii, o sumă mai mare decât cea solicitată, motive faţă de care va stabili plata în favoarea sa a sumei respective, care, alăturată condamnării inculpatului, vinovat de producerea acelor consecinţe, ce s-au repercutat şi asupra ei, este aptă să-i ofere o satisfacţie echitabilă.

De ce instituţiile statului sunt parte în proces

Potrivit judecătoarei Carmen Veronica Găină, Curtea a constatat că obligaţia de plată a daunelor morale stabilite a li se cuveni celor trei părţi civile incumbă atât lui Alexandru Vişinescu, cât şi celor trei părţi responsabile civilmente citate în procesul penal, respectiv Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne şi Statul Român (prin Ministerul Finanţelor Publice).

Totul s-a făcut în baza unui articol din Codul Civil (articolul 1000, alineatul 3) potrivit căruia “comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat, răspunderea acestora fiind solidară cu cea a celor prepuşi (potrivit  articolului1003). “Angajarea răspunderii comitenţilor pentru faptele ilicite ale prepuşilor, potrivit tezei care s-a impus în doctrină şi jurisprudenţă, se bazează pe ideea de garanţie faţă de persoanele prejudiciate prin acele fapte, derivând din existenţa autorităţii celor dintâi de a da celor din urmă instrucţiuni şi directive, de a-i supraveghea, îndruma şi controla în exercitarea funcţiilor şi atribuţiilor încredinţate”, a motivate judecătoarea. Cu alte cuvinte, statul trebuie să-I controleze pe angajaţi în exercitarea funcţiilor.

“ANP din prezent, este succesoarea DGPCM comuniste”

Judecătoarea a arătat că Alexandru Vişinescu a a săvârşit faptele reţinute a constitui infracţiune în exercitarea funcţiei de comandant al Penitenciarului Râmnicu- Sărat (aflat în structura organizatorică a Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă), acţionând ca ofiţer activ al Ministerului Afacerilor Interne (al cărui cadru în rezervă este şi în prezent) şi agent al statului.
Potrivit Instanţei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor este urmaşa Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă- care s-a aflat în subordinea Ministerului de Interne. Curtea de Apel a explicat, în baza mai multor documente oficiale acest lucru. “ANP este succesoarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor, dobândind, odată cu preluarea întregului patrimoniu (activ şi pasiv), nu doar drepturile, ci şi obligaţiile sale faţă de terţi, inclusiv cele decurgând din săvârşirea, de către organele sale, a unor fapte ilicite pentru care aceasta era ţinută, conform legii, să răspundă din punct de vedere civil”, susţine judecătoarea Carmen-  Veronica Găină.

De ce plătesc despăgubiri Internele

După cum am arătat, Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă a fost organizată în structura şi subordinea Ministerului Afacerilor Interne.  Curtea a motivat deja că atât alegerea persoanei inculpatului, pentru ocuparea funcţiei de comandant al Penitenciarului RS, cât şi selectarea deţinuţilor politici plasaţi în custodia sa, din rândul „celor mai periculoşi duşmani ai regimului”, au fost realizate la nivelul conducerii Ministerului Afacerilor Interne, chiar de către ministrul însuşi (general-colonel Drăghici Alexandru) şi adjunctul său (Pintilie Gheorghe).

De asemenea, Curtea a arătat anterior probatoriul din care rezultă că Penitenciarul Râmnicu- Sărat se afla în permanenţă în atenţia conducerii Ministerului Afacerilor Interne, iar Vişinescu era considerat „omul lui Alexandru Drăghici”.

Curtea a menţionat că avansarea militară succesivă a lui Vişinescu a fost dispusă prin ordine ale Ministerului Afacerilor de Interne. Nu în ultimul rând, Vişinescu este cadru în rezervă al aceluiaşi minister, încasând pensie de la Casa de Pensii Sectorială a ministerului.
Judecătoarea a concluzionat că, în fapt, Vişinescu a acţionat în calitate de prepus nu doar al Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă, faţă de care era subordonat în mod direct, ci şi al Ministerului Afacerilor Interne, îndeplinind sarcini trasate de această instituţie, care a deţinut şi şi-a exercitat, în mod efectiv, autoritatea de comandă şi supraveghere asupra sa.

De ce plăteşte Statul Român

Curtea a considerat că specificul infracţiunii săvârşite de Vişinescu  obligă însuşi STATUL la suportarea prejudiciului cauzat de acesta, în solidar cu el, întrucât situaţia premisă a infracţiunii respective (relaţia de adversitate cu deţinuţii „contrarevoluţionari”) s-a întemeiat, în mod esenţial, pe politica promovată la nivel statal în perioada când a fost comisă, respectiv aceea prin care Statul apăra „puterea oamenilor muncii”, reprezentată de „regimul democraţiei populare”, ca regim de stat, împotriva „duşmanilor poporului muncitor”, pe care tot Statul se angaja „să-i facă inofensivi şi să-i reprime”, această politică fiind consacrată constituţional (art.16 şi art.17 lit.a şi lit.e din Constituţia Republicii Populare Române din anul 1952, adoptată de Marea Adunare Naţională - organ suprem al puterii de stat).

“Politică de stat”

Instanţa arată că infracţiunea reţinută în sarcina lui Vişinescu  a fost săvârşită în aplicarea acestei politici de stat, prin acte materiale repetate şi sistematice, îndreptate împotriva celor consideraţi de Stat, prin organul suprem al puterii sale, „duşmani”, iar preţuirea care i s-a arătat, în timpul exercitării funcţiei ce i-a prilejuit comiterea infracţiunii respective, dar şi după încetarea ei, prin promovări în aparatul central al Direcţiei Generale a Penitenciarelor, avansări succesive în grad militar şi decorări cu ordine şi medalii, este dovada certă a recunoaşterii, la nivelul autorităţilor Statului, a îndeplinirii cu succes a misiunii încredinţate.

Curtea nu a omisnici faptul că deţinuţii politici supravieţuitori, cărora nu le-au expirat, la termen, pedepsele executate, au fost eliberaţi, la scurtă vreme de la transferarea din Penitenciarul Râmnicu- Sărat, în baza unor decrete colective de graţiere, emise de Marea Adunare Naţională, ca organ suprem al puterii de stat, eliberarea acestora, deşi în ceea ce îi priveşte fuseseră pronunţate condamnări severe, pentru infracţiuni considerate de autorităţile vremii foarte grave, iar ei înşişi au fost consideraţi un pericol pentru regimul de stat, dovedind asumarea, la nivel statal, a caracterului politic al acelor condamnări şi al regimului abuziv de detenţie aplicat celor împotriva cărora au fost puse în executare, cu toate consecinţele produse asupra deţinuţilor respectivi.

Jurisprudenţa CEDO

Curtea a reamintit şi jurisprudenţa instanţei europene - pe care a apreciat-o relevantă inclusiv pe latură civilă, din perspectiva angajării răspunderii civile delictuale a Statului faţă de persoanele prejudiciate printr-o infracţiune săvârşită de către un agent al său, în aplicarea unei politici de stat - potrivit căreia este legitim ca, într-un stat de drept, să se efectueze cercetări penale împotriva persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni într-un regim anterior şi ca, în acest caz, dispoziţiile legale în vigoare la vremea respectivă să fie aplicate şi interpretate în lumina principiilor statului de drept (cauzele Streletz, Kessler, Krenz c. Germania, Kononov c. Letonia şi Polednova c. Republica Cehă).

Potrivit judecătoarei Carmen-Veronica Găină  astfel de principii sunt,  într-un stat de drept, inclusiv cele anterior enunţate, “în raport cu care Curtea apreciază legitimă suportarea, inclusiv de către Stat, a consecinţelor de natură civilă decurgând din nerespectarea obligaţiilor proprii referitoare la viaţa şi integritatea fizică şi psihică ale persoanele private de libertate aflate sub paza unui agent al său”.