Corupţie în justiţie: cum funcţiona reţeaua judecătorului Puşcaş de la Oradea. Procurorii cer arestarea lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Mircea Puşcaş, de la Curtea de Apel Oradea, este cercetat de procurorii DNA, care solicită arestarea lui, după ce ar fi cerut de la o persoană judecată în mai multe dosare 51.500 de euro, din care ar fi primit 21.500 de euro, promiţând că intervine la magistraţi să dispună soluţii favorabile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea îi cercetează în acest dosar pe judecătorul Mircea Puşcaş, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, şi pe Marcel Piştuca, pentru complicitate la trafic de influenţă, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Procurorii arată, în Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, că în 2009, Mircea Puşcaş, în acel an judecător la Tribunalul Bihor, a pretins şi primit 1.500 de euro de la o persoană judecată într-un dosar penal, denunţător în acestă cauză, căreia i-a spus că poate interveni la un judecător de la o instanţă din Oradea pentru a-l determina să pronunţe o pedeapsă cu suspendare condiţionată, potrivit Mediafax.

De asemenea, procurorii îl acuză pe judecătorul Mircea Puşcaş că, în 2011, ar fi pretins 50.000 de euro, prin intermediul lui Marcel Piştuca, pentru a interveni pe lângă judecători din cadrul Curţii de Apel Oradea şi a-i determina să pronunţe faţă de acelaşi denunţător o soluţie de achitare într-o altă cauză penală.

Din cei 50.000 de euro ceruţi, judecătorul ar fi primit de la denunţător 20.000 de euro, atât direct, cât şi prin intermediul lui Marcel Piştuca, iar diferenţa, pe care urma să o primească la soluţionarea cauzei, nu a mai fost dată.

Persoana care i-ar fi dat mită judecătorului Mircea Puşcaş a fost condamnat definitiv la o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, la scurt timp, instanţa de judecată l-a condamnat pe denunţător la pedeapsa cu închisoarea şi în cauza penală pentru a cărei soluţionare favorabilă acesta i-ar fi dat lui Mircea Puşcaş 1.500 de euro în 2009.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, în 24 ianuarie, arestarea preventivă a lui Mircea Puşcaş (foto).

image

Procurorii le-au adus la cunoştinţă celor doi acuzaţiile din dosar şi au dispus, în 25 ianuarie, reţinerea lui Marcel Piştuca.

Judecătorul Mircea Puşcaş şi complicele acestuia sunt prezentaţi, sâmbătă, Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă. Procurorii cer instanţei arestarea pentru 29 de zile a lui Marcel Piştuca şi pentru 30 de zile a judecătorului Mircea Puşcaş.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din alte structuri specializate în culegerea de informaţii şi în combaterea corupţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite