Clopotari pentru Rusia şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Botoran construieşte clopote pentru biserici şi mănăstiri
Gheorghe Botoran construieşte clopote pentru biserici şi mănăstiri

Soţii Carmen (51 de ani) şi Gheorghe Botoran (53 de ani) construiesc de 20 de ani clopote, pe care le vând mai ales în străinătate. Cei doi meşteri vâlceni au o „reţetă“ proprie, dar care, spun ei, este secretă. Soţii Botoran îşi vând produsele cu cel puţin 15 euro pe kilogram.

Fiu de preot din Măciuca-Vâlcea, Gheorghe Botoran a fost atras de mic de mirajul sunetului de clopot. „La noi în sat clopotul dădea ora exactă. Suna într-un fel când se ieşea de la slujbă şi în altul în zilele de sărbătoare. Viaţa se derula după bătaia clopotului", spune inginerul Botoran.

Specialist în metalurgie, acesta a renunţat după 1989 să mai lucreze la stat şi a deschis propria afacere, alături de soţia sa: cei doi au devenit meşteri de clopote.

Primul clopot construit de cei doi a bătut în 1993, la biserica din Prundeni. Calitatea unui clopot stă în rezonanţa sunetului care-l produce, dar reţeta e secretă. Trebuie respectată o anumită compoziţie a elementelor din sistemul periodic al lui Mendeelev. Iar cu cât acestea sunt mai pure, putând ajunge până la 99,9%, cu atât sunetul va fi deosebit. La aceasta se adaugă respectarea geometriei clopotului", spune soţia inginerului, Carmen Botoran.

Nu se recondiţionează

Despre talentul celor doi soţi au aflat preoţi din toate colţurile ţării. Părintele Marius Porumbelu, de la Episcopia Turnu Severin, tocmai venise să ridice marfa comandată. „Am aflat de atelier de la un alt preot care a comandat clopote aici şi care a fost mulţumit de calitate şi de preţurile practicate", afirmă părintele Porumbelu.

De curând, cei doi soţi îşi vând operele şi dincolo de graniţă, în Rusia şi în Ucraina. „Preţurile pentru clopotele vândute în Rusia şi în Ucraina sunt de know-how. Şi în ţară şi în străinătate, preţul clopotelor sunt de la 15 euro pe kilogram în sus, negociabil", a spus Gheorghe Botoran.

Tot în atelierul soţilor Botoran se fac ornamente, efigii, se recondiţionează candelabre. Se construiesc nu doar clopote pentru biserici şi mănăstiri, ci şi unele mai mici, folosite în pensiuni, în şcoli sau pe vapoare. „Clopotele nu se recondiţionează niciodată. Ele sunt inimile care vor mai bate multă vreme de-acum încolo", afirmă Gheorghe Botoran.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite