CCR: Alegerile pot avea loc la aceeaşi dată cu referendumul | adevarul.ro

CCR: Alegerile pot avea loc la aceeaşi dată cu referendumul

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Curtea Constituţională a decis, miercuri, că modificarea Legii referendumului este neconstituţională. Potrivit noului act normativ, alegerile nu pot avea loc la aceeaşi dată cu referendumul, transmite NewsIn.

Preşedintele Băsescu a atacat vineri, 21 octombrie, la Curte actul normativ ce modifică Legea referendumului, care stipulează că alegerile nu pot avea loc la aceeaşi dată cu referendumul, argumentul fiind că Parlamentul a ignorat o decizie a Curţii din 2007 care spune că această restricţie este neconstituţională.

Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, şeful statului a adus ca principal argument faptul că actul trimis spre promulgare constituie o încălcare a Constituţiei României şi o nerespectare a Deciziilor Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că orice limitare a prerogativelor constituţionale ale Preşedintelui în materia consultării prin referendum a poporului este neconstituţională.

Legea atacată de Traian Băsescu are un traseu inedit. Ea a fost trimisă mai întâi la reexaminare, argumentele fiind acelaşi ca în sesizarea de neconstituţionalitate, adică restrângerea dreptului preşedintelui de a organiza referendum este neconstituţională. Cererera de reexaminare, deci argumentele preşedintelui, nu au fost luate în considerare de Senat în aprilie 2008, prima cameră sesizată.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite