CCR a mai găsit un articol neconstituţional în Noul Cod Penal. Confiscarea extinsă a averilor, aplicabilă doar după anul 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a decis că măsura confiscării extinse prevăzută în Codul penal este posibilă doar pentru bunurile dobândite după anul 2012. De această sentinţă ar putea beneficia, printre alţii, magistratul Veronica Cîrstoiu pe averea căreia procurorii au pus sechestru după ce au acuzat-o că a luat mită pentru a-l favoriza pe Dinel Staicu

Soluţia Curţii Constituţionale, care decide că autorităţile nu pot aplica confiscarea extinsă a bunurilor care au fost dobândite înainte de anul 2012 de la cei condamnaţi, le-ar putea da bătăi de cap procurorilor în încercarea acestora de a recupera banii sau bunurile pe care unele persoane le-au dobândit din infracţiuni înainte de 2012.

Curtea constituţională a decis la sfârşitul anului trecut că şi măsura controlului judiciar din Codul Penal este neconstituţională.

Concret, judecătorii Curţii Constituţionale au admis săptămâna trecută, cu majoritate de voturi, „excepţia de neconstituţionalitate şi au constatat că dispoziţiile art.112 (Confiscarea extinsă - n.r.) indice 1, alin. (2,) lit. (a) din Codul Penal sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului Penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal”.

Mai exact, în anul 2012 s-a promulgat Legea 63/2012 prin care s-a introdus în Codul Penal o nouă prevedere ce se referă la confiscarea extinsă a bunurilor şi banilor proveniţi din infracţiuni, pentru ca autorităţile să poată recupera prejudiciile create de persoanele condamnate, chiar dacă acestea au fost înstrăinate apropiaţilor sau familiei şi nu mai există pe numele acestora.

Retroactivitatea, contestată la CCR

Ulterior, o prevedere a acestei legi a fost contestată la Curtea Constituţională, iar motivul ar fi fost acela că legea nu se poate aplica retroactiv, în textul de lege făcându-se referire la o perioadă de cinci ani înainte de săvârşirea infracţiunii.

„Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit”, se arată în articolul 112  indice 1, aliniatul 2, litera a.

După ce au analizat articolul, judecătorii Curţii Constituţionale au decis că prevederile acestui articol vor putea fi aplicate doar dacă bunurile din infracţiuni au fost dobândite după 2012, atunci când a fost introdusă confiscarea extinsă.

„Nu este nicio surpriză în decizia Curţii Constituţionale. Curtea Europeană, în multiple decizii, a calificat măsura confiscării ca fiind o sancţiune penală. Atunci, se aplică principiul activităţii legii penale, adică se aplică de la data publicării legii în Monitorul Oficial, nu din urmă. Ori, Curtea Constituţională nu a făcut altceva decât să constate deciziile Curţii Europene“, a explicat profesorul de Drept Constituţional, George Matei.

Judecătoarea Cîrstoiu poate scăpa cu averea intactă

Unul dintre inculpaţii care ar putea scăpa cu averea intactă este şi magistratul Veronica Cîrstoiu, trimisă în judecată pentru că ar fi primit aproximativ 630.000 de euro de la Dinel Staicu, pentru favorizarea acestuia în dosarul în care e condamnat la şapte ani de închisoare pentru fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Procurorii anticorupţie au dispus confiscarea extinsă asupra bunurilor şi sumelor de bani deţinute de aceasta. Mai mult, din compararea veniturilor obţinute şi a averii dobândite de către Cîrstoiu, în perioada 2007 – 2013, procurorii arată că reiese o diferenţă de 144.000  de euro.

Confiscarea extinsă face referire la valoarea bunurilor dobândite de o persoană condamnată care depăşesc în mod clar veniturile obţinute de aceasta în mod legal şi vizează în special bunurile provenite din comiterea infracţiunilor precum traficul  de droguri, traficul de persoane, spălare de bani sau terorism.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite